Pentru Timişoara şi Banat, măsuri așteptate din partea noului Guvern

Am fost provocat să încerc formularea unei perspective analitice cu privire la aşteptările zonei noastre faţă de noul Guvern, condus de câteva zile de liderul PSD provenit de aici.

Poveste la care nu e foarte simplu de dat un răspuns, mai ales unul cu care să se identifice o majoritate a publicului.

Preferam să dezbat, mai degrabă, despre un anume stil comportamental şi despre nuanţele de poziţionare publică pe care le-aş aştepta de la noul Premier, dar de data asta nu-i loc decât pentru o scurtă listă to-do, cu dedicaţie pentru un Guvern condus de un bănăţean.

Desigur, aici punctez foarte pe scurt patru obiective (şi câteva sub-obiective) pornind de la ideea (fixă) care zice că orice politician îşi doreşte să intre în istorie cu cel puţin o faptă publică remarcabilă. Zicere potrivită mai ales noului Premier, mândru bănăţean, de la care ne aşteptăm să îşi dorească cu adevărat atingerea de obiective pentru zona noastră. Are câteva foarte importante, iată-le:

1. Cofinanţarea guvernamentală multianuală a programului de pregătire TM2021

Primul şi cel mai important obiectiv de guvernare în raport cu vestul ţării este susţinerea pregătirii anului 2021, anul când Timişoara o să fie Capitală Culturală Europeană.

Acum, când Timişoara a primit onoranta nominalizare (unii nu-şi revin nici acum din surpriză), suntem bucuroşi cu toţii de recunoaşterea importanţei strategice a capitalei Banatului, aşa că e momentul să planificăm multianual dezvoltarea şi pregătirea programului cultural al oraşului, atât la nivel local, dar şi regional şi guvernamental. Avem acum norocul de a se fi fixat un termen până la care trebuie să cam terminam modernizarea infrastructurii culturale şi pregătirea oraşului: ianuarie 2021. Probabil că ne va prinde foarte bine să avem un termen fix.

Fără un program guvernamental de asistenţă şi cofinanţare a dezvoltării urbane şi culturale, inclusiv în privinţa facilităţilor acordate pentru infrastructura ce va deservi turismul, Timişoara nu o să reuşească, însă, să se pregătească suficient de bine pentru ca să fie, timp de un an, oraşul românesc cu rol de capitală a Europei culturale.

Mergem pe principiul că finanţarea culturii este o investiţie şi nu o cheltuială (bugetele investite în programele de pregătire ale oraşelor desemnate capitale culturale europene s-au întors multiplicate prin veniturile directe şi recurente provenite de la milioanele de participanţi la calendarul cultural european).

Prin urmare, finanţarea pregătirii Timişoarei şi zonei de vest pentru 2021 este una dintre cele mai sustenabile măsuri de dezvoltare regională cu care se poate întâlni România în ansamblul ei. La nivelul României, proiectul TM2021 face parte din categoria oportunităţilor pe care le întâlnim o dată la zece ani, iar pentru zona de vest este cel mai important fenomen social din orizontul următorilor douăzeci de ani.

De fapt, oricine ar fi la conducerea Guvernului, nu ar avea cum să ocolească această evidenţă şi ar fi obligat să-şi asume cu adevărat, prin Ministerul Cuturii (dar şi prin altele) susţinerea pentru pregătirea anului 2021, ca pe o onorantă datorie guvernamentală, nu ca pe o nouă pomană oferită vestului, oricum bogat.

2. Simultan, implicarea guvernamentală pentru proiectele multianuale de modernizare ale Timişoarei şi regiunii de vest

Pentru întreaga zonă de vest este vitală dezvoltarea Timişoarei, capitală istorică a Banatului, aducerea comunităţii noastre la standardele medii central şi est-europene. Referinţele noastre concrete, modelele de dezvoltare pe care le putem uşor cunoaşte sunt oraşele de aceeaşi mărime, situate în raza de până la o mie de km vest faţă de Timişoara, spre exemplu Graz, Linz, Dresda, Bratislava, Brno, Cracovia sau Zagreb.

Asta presupune, e clar, să luăm de bune toate obiectivele majore din lista de investiţii asumată public de Consiliul Local Timişoara şi de executivul primăriei şi să le susţinem public pentru cofinanţare guvernamentală. Adică să aducem aminte sistematic Premierului, parlamentarilor, dar şi tuturor ministrilor şi şefilor de agenţii guvernamentale, că trebuie ca zilnic să se ocupe de Timişoara şi de Banat, cu gesturi concrete şi cu interes permanent.

Două observaţii aici.

Prima observaţie e legată, în concret, de listele cu cele 15 obiective asumate de primarul oraşului pentru perioada 2017-2020 şi cu cele de realizat de către Guvern.

În lista celor 15 obiective asumate de către primar se află pasaje, poduri, drumuri parcuri şi un campus şcolar, în timp ce în lista celor 15 obiective ce ar trebui să fie realizate de către Guvern (aşa cum le vede azi primarul Timişoarei) se află drumurile centurii oraşului, spitale, un nou stadion, o nouă sală polivalentă, un nou bazin olimpic, refacerea sau realizarea nodurilor de transport (gara şi intermodalele de mărfuri şi pasageri), dar şi un muzeu al Revoluţiei din Decembrie 1989.

Foarte puţin pentru o comunitate ce va fi centrul Europei peste exact patru ani. Propunerile sunt corecte, dar absolut insuficiente. Arată o viziune foarte mărginită la inginereştile trasee de transport şi clădiri publice.

Avem nevoie de o dezbatere serioasă, amplă, practică, inteligentă, cuprinzătoare, prin care aceste obiective să fie substanţial completate cu componente cheie pentru o capitală culturală a întregii Europe. O dezbatere în care să nu vorbim doar de asfalt, ţevi, borduri, plantarea de arbori, ziduri de cladiri, echipamente scumpe sau spaţii logistice, cât mai ales de oameni, grupuri, cercuri culturale, curente de opinie, grupări artistice, segmente de public, actori publici şi privaţi, cetăţeni europeni. Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, într-o Europă multiculturală. Pentru că dacă într-o capitală culturală europeană nu vom simţi că ştim care ne sunt drepturile şi libertăţile, multiculturale şi nediscriminatorii, atunci unde se vor mai putea găsi acestea?

Exemplificativ, aş face trimitere doar la câteva propuneri ce nu se regăsesc în lista primarului, un fel de deschidere a dezbaterii:

• un Centru de Artă Contemporană (dacă tot avem bienală), situat în zona centrală a oraşului;

• un nou Centru multifuncţional al multiculturalităţii şi turismului, în care să avem capacitatea de a-i găzdui permanent pe noii parteneri culturali din alte regiuni ale Europei, parteneri pe care oricum îi vom căuta şi îi vom apropia până în 2021 din foste sau viitoare oraşe capitale culturale europene (cel puţin din celelalte două oraşe ce au fost desemnate capitale europene pentru 2021, simultan cu Timişoara, Elefsina din Grecia şi Novi Sad din Serbia), un Centru care să fie utilizat şi pentru componente ale festivalurilor majore organizate în Timişoara (am câştigat nominalizarea TM2021 chiar prin specificul multicultural al comunităţii, ar fi păcat să ajungem în 2021 fără un spaţiu dedicat multiculturalităţii, util pentru mai multe tipuri de spectacole şi formate artistice);

• un Campus Artistic multifuncţional, realizat pe cele câteva hectare de zonă verde în care se află şi Muzeul Satului şi Pădurea Verde;

• o centură periurbană de servicii publice, în care să dezvoltăm integrat noile parcuri de cercetare, educaţie, administraţie şi sănătate, căci, dacă tot jucăm rol de capitală europeană, atunci e cazul să gândim o strategie urbană de centralizare a atracţiilor culturale şi de relocare periurbană a noilor centre de dezvoltare în servicii publice, unde să se afle, spre exemplu:

- un Campus Integrat al noii Universităţi Metropolitane,

- un Centru de Cercetare Avansată, construit prin parteneriat public-privat,

- un Centru Multifuncţional Administrativ al Regiunii de Dezvoltare Vest,

- un Parc de Sănătate Regional.

A doua observaţie ţine de o manieră practică de dezbatere a acestor liste de priorităţi în investiţiile publice, adică de înscrierea lor în exerciţiile bugetare anuale, începând cu Bugetul Timişoarei pe 2017.

Chiar dacă le propune primarul oraşului (iar nemulţumirile faţă de maniera în care le propune sunt foarte mari), consilierii locali au deplină responsabilitate pentru adoptarea acestor priorităţi. Sunt de urmărit dezbaterile publice asupra bugetului local, începând cu cel care va intra în curând pe rol, pentru acest an. Şi nu sunt doar de urmărit, la dezbatere ar fi normal să participe toţi actorii importanţi ai comunităţii.

3. Proiect pentru descentralizare şi regionalizare administrativă

Pentru ca energiile, creativitatea, voinţa şi resursele să fie bine investite în proiectul TM2021, şi nu doar pentru acest obiectiv, pentru buna dezvoltare a tuturor regiunilor României ca regiuni europene, este însă vital să adoptăm un proiect simplu şi practic de descentralizare şi regionalizare administrativă, în spirit european.

Deşi în Programul de Guvernare al noului Guvern nu prea găsim cuvântul „descentralizare”  (o singură dată apare, la capitolul educaţie), cuvântul „regional” apare de zeci de ori, în mai multe capitole, aşa că susţinerea dezvoltării regionale este cuprinsă în „biblia” noului Guvern, Programul de Guvernare 2017-2020. Multe obiective de dezvoltare, alături de intrumentele invocate, se pot gestiona foarte bine pe baza unei politici publice de descentralizare administrativă şi regionalizare. Aşa cum, iată, sunt şi aceste noi intrumente de finanţare care apar (din Programul deGuvernare 2017-2020, pag. 35):

„De asemenea, trebuie subliniat ca în exercițiul financiar 2014-2020 au fost introduse elemente inovative destinate dezvoltării regionale/locale, respectiv Investițiile Teritoriale Integrate (ITI) și Dezvoltarea Locală aflată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC). Pentru a se asigura succesul implementării acestor instrumente noi este fundamental coordonarea perfectă a diverselor tipuri de investiții, finanțate din fonduri diferite, lucru ce poate fi obținut prin asigurarea unei viziuni și a unui management unitar.”

Viziune şi management ce nu sunt altceva decât aşteptata strategie de descentralizare şi regionalizare administrativă, la elaborarea căreia sociologul Vasile Dâncu a lucrat intens pe vremea primei părţi din guvernarea Ponta (documentaţia descriptivă şi de oportunităţi fiind pregătită încă de pe atunci, să ne aducem aminte).

4. Descentralizarea fiscală pentru măsurile de incluziune socială, ca o axă socială a reformei administrative

Nu în ultimul rând, aş face referire la un capitol special, aflat în atenţia social-democraţilor europeni, la care sunt convins că şi noul Premier se va raporta permanent, ca politician care îşi asumă o gândire politică de stânga. E vorba de setul de măsuri guvernamentale pentru incluziune socială, atât de necesar României, dar şi zonei noastre, cea la care face referire interesul acestui comentariu.

Programul Capitală Culturală Europeană este o iniţiativă a stângii europene, familie politică în care s-a născut intuiţia faptului că disparităţile şi decalajele de dezvoltare se pot regla prin investiţii culturale policentrice. Acest program a dat roade peste tot în Europa, în toate regiunile în care au fost desemnate oraşe capitale europene, confirmând o politică îndreptăţită a stângii, aceea de a modela cultural viitorul comunităţilor dezavantajate.

În sincronie cu acest reper pe care comunitatea noastră îl are peste patru ani, care va însemna pentru noi premise foarte bune de avans rapid al comunităţii prin diversitate şi avanscenă culturală, cred că este vital ca măsurile guvernamentale să dea autorităţilor locale, judeţene şi regionale şansa de a interveni în complicatul mecanism social al disparităţilor şi riscurilor de excluziune socială.

Premierul trebuie să înţeleagă, cu siguranţă înţelege că niciun funcţionar din ministerele de la Bucureşti nu are norocul de a empatiza atât de bine cu miile de cazuri sociale şi cu diversele situaţii disperate şi aflate în agravare din punct de vedere economic, social sau medical, precum o fac decidenţii locali. Sunt convins că noul Premier are capacitatea de a înţelege motivele complexe pentru care niciun birocrat din ministerele din Bucureşti nu poate să empatizeze exact faţă de situaţiile disperate ale familiilor lipsite de şanse, aflate în segmentul mare al celor ce trăiesc sub limita sărăciei. Premierul, om de stânga, ştie că nu de la Bucureşti se poate împleti durabil plasa de siguranţă socială de care au atât de multă nevoie oamenii în România, dar şi aici, în Banat (chiar dacă bogăţia Banatului este un mit ce hraneşte zilnic făloşenia noastră).

Sigur va înţelege toate acestea. Premierul nu are cum să ocolească acele decizii, unele înscrise explicit în Programul de Guvernare, care vor descentraliza programele sociale şi de incluziune, de la ministerele din Bucureşti către regiuni, judeţe şi, mai ales, primării. Descentralizare care îşi are cheia în descongestionarea traseelor financiare ce duc la Bucureşti taxe şi impozite, în loc să rămână în regiunea, judeţul sau localitatea de unde sunt constituite.

Raportul pe 2016 al MonitoruluiEuropean al Incluziunii Sociale arată precis şi în detaliu criza socială în care se află România, umăr la umăr cu Grecia şi Bulgaria. Raportul european al incluziunii sociale cuprinde date statistice comparative pentru toate ţările membre UE, utilizând un indicator de sinteză al incluziunii sociale agregat din şase indici: prevenirea sărăciei, educaţie echitabilă, accesul la piaţa muncii, coeziunea socială plus nediscriminarea, serviciile de sănătate şi nediscriminarea intergeneraţii.

România se află pe penultimul loc în Europa în clasamentul bazat pe Indicatorul Incluziunii Sociale (cu indicele situat la 3,91 pe o scală de la 1 la 10, faţă de media de 5,95 şi maximul Suediei situat la 7,51), clasificare avansată ce reprezintă în modul cel mai fidel perspectiva stângii politice europene asupra dezvoltării sociale.

Indicele de prevenire a sărăciei în România este la 2,12 (faţă de media europeană de 5,21), cel al educaţiei echitabile este la 4,67 (faţă de media europeană de 6,23), cel al accesului la piaţa muncii este la 5,09 (faţă de media europeană de 5,93), cel al coeziunii sociale şi nediscriminării este la 4,18 (faţă de media europeană de 5,89), cel al serviciilor de sănătate este la 3,76 (faţă de media europeană de 6,21), iar cel al nediscriminării intergeneraţii este la 5,22 (faţă de media europeană de 5,44). Cel mai rău stăm la prevenirea sărăciei, la serviciile de sănătate şi la coeziunea socială şi nediscriminarea, toate aceste zone critice solicitând intervenţia autorităţilor publice locale, nu a celor naţionale, de prin ministerele şi agenţiile din capitală.

Sunt sigur că Premierul înţelege şi rezonează faţă de această situaţie critică.

Articol publicat în ediția print a săptămânalului Banatul Azi din 12 ianuarie 2017