De la 41 – 33 în primul tur, victorie cu 51,5% în turul doi.

Istoria unui lider de stânga, de la lupta de guerrillă din metropola  Belo Horizonte, la conducerea celei de-a șaptea țari din lume.

Inițiatoare a puternicului grup BRICS, parteneriatul economic a celor cinci țări cu cea rapidă dezvoltare a piețelor de la nivel mondial (alături de China, Rusia, India și Africa de Sud), Brazilia a trecut în ultimii cincisprezece ani prin crize sociale și transformări de substanță, modificându-și radical structura pe grupe sociale, iar cel mai puternic indicator al acestor evoluții îl reprezintă migrarea celor 40 de milioane de brazilieni din grupa celor săraci în cea a clasei de mijloc, dintr-o populație totală de 220 de milioane. Este adevărat, și numărul milionarilor în dolari a crescut semnificativ în Brazilia ultimilor zece ani, însă fenomenul  concentrării averilor este normal într-o țară cu economie super-dinamică.

Deși ne-am fi așteptat ca într-o țară a Americii Latine să se aplice doar principiile piețelor marcate de discrepanțe și inechități sociale, iată că Brazilia reușește ca să “ducă” aproape un sfert din populație din etajul sărăciei în cel al standardelor de mijloc, într-o societate în care, să nu uităm, acum ceva mai mult de un an se manifestau puternice mișcari sociale de protest pe străzile din Sao Paolo, Rio de Janeiro, Belem sau Porto Alegre, cu peste un milion de protestatari ce revendicau susținerea sistemului de educație, servicii civilizate de asistență medicală, pe fondul nemulțumirilor față de cheltuielile publice foarte mari pentru pregătirea Campionatului Mondial de Fotbal (da, nemulțumiri spuse în proteste de stradă chiar în țara unde fotbalul este rege).

Să nu ne mirăm, revirimentul Braziliei este rezultatul a mai mult de zece ani de ample reforme de stânga, perioadă în care președintele Luiz Inacio Lula da Silva, reprezentând Partidul Muncitorilor (aflat la guvernare),  a aplicat politici de creștere economică, astfel că în 2010, ultimul an al președinției sale, Brazilia înregistra 7,5% creștere anuală. În 2010 a fost aleasă prima femeie președinte din istoria Braziliei, Dilma Rousseff, bunică la 63 de ani, născută în metropola braziliana a coastei de sud, Belo Horizonte.

“Fost activist de stânga devenit tehnocrat, Rousseff este prima femeie aleasă preşedinte în Brazilia, cea mai mare economie sud-americană. Însă nu acesta este motivul pentru care victoria acesteia i-a şocat pe mulţi. Atunci când a câştigat cea mai importantă funcţie în Brazilia, avea 63 de ani şi era deja bunică. Rousseff a fost liderul unei mişcări de rezistenţă, sprijinită militar de Occident, şi a fost chiar condamnată la închisoare pentru aceste activităţi. Aceasta a luptat împotriva dictaturii din anii 1960-1980, când a fost şi torturată din cauza orientărilor politice.  A a preluat funcţia în ianuarie 2011 şi, până acum, mandatul său pare o continuare a politicilor duse de fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva. Rousseff a aplicat măsuri pentru susţinerea sectorului privat, însă şi-a arătat deseori dorinţa ca statul să controleze sectoareale-cheie ale economiei. 

Fiica unui imigrant bulgar, Rousseff a fost multă vreme mâna dreaptă a preşedintelui Lula da Silva, având efectiv atribuţiile unui prim-ministru. A copilărit în oraşul de provincie Belo Horizonte şi visa să devină balerină, pompier sau acrobat la circ. Studiile le-a făcut la o şcoală catolică, condusă de călugăriţe. Tatăl a murit atunci când ea avea doar 14 ani, însă nu înainte de a-i face cunoştinţă cu Zola şi Dostoievski.

Timpul pentru lectură a devenit însă tot mai scurt: după moartea tatălui, Rousseff şi fraţii ei au fost nevoiţi să muncească. La 16 ani era deja înscrisă în POLOP (Politica Muncitorilor), un grup desprins din partidul comunist, care lupta pentru revenirea socialismului la putere. Atuncii când s-a instaurat dictatura militară, în 1964, gruparea a devenit clandestină, iar Rosseff s-a numărat printre cei care nu vedeau nimic greşit în a pune mâinile pe arme pentru a lupta cu regimul.    În anii 1960-1970, grupările afiliate sau chiar din care Rosseff a făcut parte aveau operaţiuni de gherilă şi răpeau diplomaţi străini, condiţionând eliberarea de lor de punerea în libertate a unor deţiniţi politici.

Până în 1973 divorţase deja de primul soţ, şi el tot activist de stânga. S-a mutat în Rio Grande do Sul, acolo unde cel de-al doilea soţ ispăşea o pedeaspă cu închisoare de patru ani, tot pe considerente politice. Acolo, ea şi-a reluat studiile, a mers la universitate, s-a angajat întrr-o funcţie publică în guvernul local şi a născut o fiică, Paula.    În 1986 a fost numită şef peste finanţele locale din Porto Alegre şi atunci a început să înflorească o carieră politică. În 1993 a devenit ministru pentru Energie. În timpul acelui mandat, reţeua de distribuţie pentru electricitate a statului s-a majorat cu 1.000 de kilometri, au fost construite mai multe noi baraje pentru centrale hidroelectrice.    În 1994, după aproape 25 de ani de căsnicie, Rosseff a divorţat încă o dată. Eşecul din viaţa personală a fost dublat de o nereuşită academică din 1998, când nu a reuşit să-şi obţină doctoratul în ştiinţe sociale.    Însă cea mai importantă luptă câştigată de Rousseff este, fără îndoială, cea împotriva cancerului limfatic. “ (conform Adevarul)

În primul tur al alegerilor prezidențiale, organizat  5 octombrie 2014, Rousseff, candidat al Partidului Muncitorilor,  a înregistrat 41,5% din voturile exprimate de brazilieni, față de cele 33,5% pentru contracandidatul social-democrat Aecio Neves. De remarcat predominanța politică înregistrată în Brazilia de partidele de stânga, o consecință politică majoră a revoluției sociale latinoamericane de după anii 70-80, ani ce au urmat unor serii de dictaturi și adânci crize economice și sociale.

Campania prezidențială din 2014 s-a purtat în jurul temelor actuale de după revoltele din 2013, iar Dilma Rousseff a beneficiat de o situație avantajoasă, cu creștere economică real pozitivă (chiar dacă în ritm mai redus) și cu șomaj incredibil de mic pentru Brazilia (5%).  Principalul contracandidat, Aecio Neves, și-a fixat ca principală temă de campanie anticorupția, reacționând la scandalurile de corupție care au afectat Partidul Muncitorilor în ultimii ani (deși, în perioada când partidul său a fost la guvernare, între 1995 și 2002, și PSDB a fost în centrul unor astfel de scandaluri). Susținând mediul de afaceri și păturile superioare din societate, promițându-le ordine pentru noul mandat prezidențial, candidatul social-democrat (reprezentantul unui partid, PSDB, care este totuși situat mult mai la dreapta față de Partidul Muncitorilor) a fost văzut ca favorit al turului doi, după cei doisprezece ani de dominare a Partidului Muncitorilor și după cei doi ani de mandat prezidențial scurt ce l-a avut Dilma Rousseff, puternic afectat de revoltele populare.

În  26 octombrie 2014, turul doi al prezidențialelor din Brazilia a fost câștigat de Dilma Rousseff cu 51,48% din voturi, la o distanță față de contracandidatul său de trei milioane de voturi din cele o sută patruzeci și două de milioane exprimate de brazilienii chemați la urne.

În Brazilia votul este obligatoriu.