„ Toamna Patriarhului ” [1] este declarată de autorul său ca cea mai importantă carte pe care a scris-o, cu o structură în spirală, fiind astfel posibil artificiul comprimării timpului și a desfășurării narative simultan în mai multe planuri. Principala caracteristică a textului este cea a multiplicării monologului interior al generalului, dictatorul ce are o vârstă incertă, între 107 și 232 de ani. Acest monolog interior subliniază o constantă ficțională cu valențe politice proprie mai multor texte ale spațiului sud-american, vocea interioară a liderului absolut, în care se regăsesc operatorii politici ce traduc evenimentele creșterii și decăderii dictaturii, interpretate prin enunțuri discursive. Scena politică din teschiderea textului arată palatul prezidenţial în ruine şi trupul fără viaţă al dictatorului, iar structura textului este ca un film derulat în sens invers. Dictatorul are o dublură oficială, un personaj straniu care îi seamănă și care este condamnat la moarte. În s...
texte mozaicate