Curioasă coincidenţă, această carte începe şi se încheie cu două titluri de capitole în care apare cuvântul "fericire", deşi povestea spusă de-a lungul celor optzeci şi trei de capitole este despre "nostalgie", un fel de melanj obţinut din inocenţă şi sentimentalism. Obsesia primelor cuvinte şi a primului paragraf dintr-o ficţiune e întâlnită atât la mulţi dintre autorii foarte cunoscuţi, cât şi la cititori, mai ales la unii cititori mai atenţi. Curiozitatea obsesivă despre cuvintele şi frazele primului capitol este îndreptăţită, aceste prime fraze deschid o lume nouă. Capitolul 1 din " Muzeul inocenţei ", " Cea mai fericită clipă din viaţa mea ", se deschide cu fixarea unui moment ce a provocat tot ce a urmat între Fusun şi Kemal. A provocat, până la urmă, chiar nostalgia păstrării unei colecţii de obiecte într-un muzeu al inocenţei real. Dar şi starea sentimentală a lui Kemal, transformarea acestui moment într-o nostalgie fără moarte,...
texte mozaicate