Pâine şi circ, sezonul 2016

Recomand excelentul comentariu publicat de Florin Poenaru, din care aş transforma explicaţia asupra victoriei lui Trump: "până la urmă a fost vorba despre clasă", în mult mai simplista formulă "pâine şi circ".

Asta nu înseamnă că sunt  mai puţin valoroase observaţiile făcute de Florin Poenaru. Înseamnă doar că acest ghiveci de politică neoliberală a democraţilor americani face o reţetă perfectă cu exultările antiglobalizare ale izolaţionismului marca Trump, toate acestea fiind topite şi lipite ca plastilina de ecranul televizorului, pentru consum de masă electoral.

Trump a dat pâine şi circ, a vorbit despre vinovăţia întregii lumi pentru decăderea Americii măreţe, despre hoţia corporaţiilor şi a establishmentului financiar şi politic (Bernie! Bernie!), despre pericolul extern venit din partea colaboratorilor din străinătate, cu care aceste corporaţii sunt mână în mână. Şi despre pericolul imigraţiei. Despre un nou orizont fericit pentru americani, ce s-ar afla doar între graniţele americane închise de el, unicul Trump, într-un mandat izolaţionist. 

A promis prosperitate vânzând iluzia transformării Americii într-o societate care se va apăra cu armele închiderii (totul se termină după graniţele noastre federale), segregaţionismului (imigranţii sunt răii de care vom scăpa) şi sfidării drepturilor celor cu puţine şanse (anularea ObamaCare). 


A vândut mai ales iluzia că sfidează sistemul, în timp ce primul cerc de susţinători pe care s-a bazat e reprezentat de blocul militarist al celor două sute de generali, oamenii perfecţii ai colosului militar-industrial american.

A jucat un rol exersat cu ani de zile înainte de această campanie, când a fost celebritatea ce concedia sau aprecia concurenţii, într-un carusel al unui joc tâmp, televizat mai mult de 10 ani, din 2004 până în 2015.

Nu sunt multe diferenţe între închistarea, conservatorismul şi populismul neo-naţionalist al acestui nou preşedinte republican, şi chiar al votului britanic exprimat prin Brexit, şi gargara patriotardă de la noi, indiferent de partid. 

Să ne facem de cap cu definirea familiei în format tradiţionalist şi conform religios, să nu mai fim sub talpa americană pentru că-i mai bine să negociezi cu ruşii aflaţi pe poziţii la graniţa noastră de est, să ne vedem de interesele noastre şi să o lăsăm mai moale cu Europa (după ce timp de douăzeci de ani idealul naţional a fost să obţinem recunoaşterea deplină a statutului nostru european). 

Mai mult, i-am vazut recent şi pe câţiva dintre străluciţii politicieni de prin Timişoara, la începutul acestei magnifice campanii electorale, dând sus şi tare tot cu sloganul izolaţionist al bănăţeanului fălos, pocnind de superioritate, buric al pământului. Capabili de performanţe remarcabile, aceşti politicieni chiar au un stomac de fier, pot înghiţi orice. Dovadă că în campania ce tocmai a început azi ei candidează de parcă Timişul ar avea un Parlament al său, separat de Bucureşti. Unul dintre ei tovarăşii comunicatori, buric de buric, vorbeşte într-un autentic stil neo-naţionalist conservator, iar peste doi ani îl veţi vedea candidând pentru un loc în Parlamentul European, cu steagul Europei peste piept.  Nu-s de-a dreptul amuzanţi aceşti străluciţi politicieni locali? 

Bun venit la spectacolul trist al lumii populiştilor de stânga-dreapta, la halit pâine şi circ.