Aglutinarea fragmentelor de adevăr și minciună. O fantomă bântuie agenda publică: Statul Paralel.

Ce este Deep State? De unde a început utilizarea termenului și care sunt realitățile la care se referă.

Cea mai largă definiție a statului paralel indică o grupare de oameni conectați într-o rețea de tip clandestin, neoficială și prezumtiv ilegală, formată din actori principali sau relee aparținând straturilor semnificative ale structurilor guvernamentale, birocratice și de intelligence dintr-o țară, rețea care controlează generarea și aplicarea politicilor publice din spatele scenei oficiale, lăsându-i pe actorii aleși legitim în cadrul proceselor electorale să joace doar roluri de figuranți, fără o contribuție semnificativă la controlul politicilor publice.

Cea mai importantă discuție din societățile democratice cu privire la Deep State se desfășoară în SUA, unde valul contra-terorismului de după 11 septembrie 2001 a condus administrația federală americană din timpul președinților Bush și Obama la generarea unor programe de supraveghere internă a populației americane fără precedent. Programul central, numit Stellar Wind, derulat de NSA, a fost un master-plan operațional de interceptare a tuturor comunicațiilor americanilor cu terți aflați în afara țării, având ca scop colectarea preventivă de date și elaborarea de măsuri contra-teroriste pe teritoriul american. Milioanele de interceptări au fost făcute fără aprobarea justiției, programul fiind cunoscut doar de foarte puțini actori din roluri publice cheie, în general asociați sistemului de putere din jurul administrațiilor prezidențiale Bush și Obama. Programul Stellar Wind a fost adus în atenția publică de editori consacrați ai jurnalismului investigativ american (nu fără ca unele dintre cele mai importate instituții de presă americane să se afle sub o presiune incredibilă din partea administrației federale, pentru a renunța la proiectele jurnalistice legate de contra-terorism), iar mai apoi de dezvăluirile  lui Edward Snowden.

Doi editori principali ai The New York Times, James Risen și Eric Richtblau, au fost premiați cu premiul Pulitzer pentru jurnalism național, cu accent asupra relatărilor acestora din cadrul anilor de investigații despre interceptările secrete de comunicații ale NSA din programul Stellar Wind, provocând astfel o dezbatere națională privind limita dintre lupta împotriva terorismului și protejarea libertății civile.

Prin urmare, pericolul Deep State din SUA este un subiect asociat politicilor guvernamentale americane în privința contra-terorismului, care centrează atenția asupra unei rețele clandestine de actori de putere ce a acționat netransparent pentru derularea de programe finanțate public, prin care agențiile de intelligence americane au exercitat o supraveghere neautorizată a populației.

Desigur, dezbaterea este extrem de serioasă în SUA. Doar apariția cărții unuia dintre laureații Pulitzer (James Risen, The state of War) în care sunt prezentate rezultatele anilor de jurnalism investigativ despre baricada contra-teroristă internă, a născut nemulțumiri fățise în cadrul Comunității de informații din SUA, consolidând astfel clivajul dintre baricada jurnalismului și libertăților de exprimare și informare și cea a ofensivei preventive duse de agențiile cu trei litere americane.

Deep State este în SUA numele unei dezbateri de nisă, purtată despre libertățile individuale și protejarea drepturilor civile în raport cu tehnicile unor coloși organizaționali publici care trec  peste orice libertate individuală pentru a acționa preventiv și contra-terorist, coloși controlați de foarte puțini decidenți, prin acte de decizie netransparente.

Așadar, Deep State nu privește acțiunile rețelei clandestine în privința întregului guvernământ, ci doar cele legate de supravegherea preventivă a comunicațiilor, cu scop contra-terorist, decisă și aplicată ani de zile netransparent, aproape ocult.

Presa independentă, chiar cele mai importante instituții de presă americane și internaționale, au fost permanent în prima linie a dezbaterii asupra Deep State. Fără să fie ferite de presiunile inimaginabile pe care oameni cheie din administrațiile federale americane le-au exercitat asupra redacțiilor de publicații sau televiziuni, instituțiile de presă au fost vocea societății civile în raport cu rețeaua intereselor din Deep State.

Mai mult decât o poveste autobiografică, versiunea epică dată de James Risen asupra evoluției și consecințelor publice ale confruntării dintre jurnalism (voce a societății civile) și Deep State (ca un format redus informal al structurii guvernamentale formale) este o adevărată istorie a celor aproape 20 de ani de după 9/11. Marele Secret merită citit cap-coadă, este istoria individuală ce reflectă o istorie socială a statului ce se vrea protectiv și alunecă spre abuziv.

Baricada internă a luptei cu Statul paralel.  Frontul naționalist, anti-european și chiar anti-american.

La noi, în toiul tensiunilor sociale ce au debutat în 2017, legate de schimbările de legi, promovate de guvernanți pentru dezincriminarea actelor de corupție și abuzuri administrative de toate felurile, în mijlocul acestor tensiuni create de o rețea de oamenii ce știu că au foarte multe vulnerabilități și care sunt gata să riște totul pentru a schimba esența unui întreg Cod al justiției, termenul de Stat paralel a început să fie invocat destul de des. Este sinomim acum cu rețeaua celor care au parafat vestitele protocoale de colaborare interinstituțională pentru supravegherea de către agențiile de intelligence a actorilor și grupărilor de corupție și mafiote. Acest Stat paralel este deci văzut ca desfășurându-și strategia împotriva unor rețele de interese ecomomice (și chiar politice), nu de securitate națională imediată. Deși, până la urmă, și cazurile grave de criminalitate economică și mare corupție pot să ajungă prin consecințe să se transforme în amenințări de securitate națională și globală.

Între noțiunea de Deep State, așa cum este utilizată în SUA, și cea de Stat paralel, așa cum ni-l vugravesc Dragnea, Tăriceanu, Vasilescu, Dăncilă, Firea, Manda, Iordache sau Toader, diferențele sunt frapante. Cea mai importantă, decisivă, este aceea că utilizarea masivă a noțiunii de Stat paralel în România este apanajul politicienilor vulnerabili și arhaici, mai degrabă anti-progres, în timp ce noțiunea de Deep State este avansată în SUA de jurnalismul independent, ca voce a societății civile progresiste, drept o idee ancoră explicativă.

În timp ce în SUA alianțele transparente dintre jurnaliști, activiști, avocați și militanți pentru drepturile civile cer public instituțiilor și agențiilor guvernamentale să respecte libertățile individuale și civile ale cetățenilor americani, în România, o mână de politicieni caracterizați de vulnerabilități profunde, trecuți prin istorii triste din anii privatizărilor ilicite și heirupiste de la noi, prin ani și ani de consolidare a încâlcitelor rețele de corupție de partid (vezi cazul Dragnea), își dau mâna acum sub umbrela acestei guvernări suveraniste și izolaționiste, pentru ca să elimine singura baricadă care îi mai deranjează: instituțiile și agențiile de trei litere, care au livrat organizat în ultimii ani dovezile corupției sistemice promovate de rețelele lor de partid.

E o mare diferență între sensul american și sensul dat în România Statului paralel. Și o enormă decădere a discursului public. La noi, lupta cu Statul paralel a devenit una de neo-naționalism deșănțat, izolaționistă, iliberală, eurosceptică și chiar anti-americană (prin discursul anti-NATO).

De la adevăratele campanii de conștiință civică, duse la americanii din redacțiile independente de presă, se vede o diferență enormă când facem comparația cu nivelul submediocru al mesajelor ce le auzim de la Dragnea, Tăriceanu, Firea, Vasilescu, Toader, Manda sau alții din zona cercului corupției de partid. Cu toate că nivelul mesajelor indigene despre Statul paralel e foarte jos, contextualizarea modului în care este utilizat termenul de Stat paralel, prin preluare dintr-o practică americană și internațională generalizată, arată și o vie putere de mistificare, pe care baricada rețelei de corupție de partid o manifestă tot mai vizibil. Puterea lor de mistificare vine dintr-o atentă aglutinare a fragmentelor de adevăr și minciună, o practică dintotdeauna utilizată în războaiele informaționale.