Exemplul american

Democrația

Acelora care intenționează să înțeleagă principiile cu ajutorul cărora s-a construit democrația americană le stă la dispoziție manualul epic-descriptiv scris de Alexis de Tocqueville în două volume, “Despre democrație în America”, rezultat al unei călătorii făcute în America de vicontele francez (aproape de mijlocul secolului XIX). Democrația americană, bazată pe o constituție adoptată în 1787, azi cea mai veche constituție a unui stat federal, este o sumă de prevederi constituționale fundamentale, de practici și reguli politice, de norme electorale și acțiuni politice, având o puternică rădăcină liberală. De remarcat primul Amendament al Constituției din seria celor douăzeci și șapte, prin care se interzice Congresului să voteze legi prin care să se instituie o religie oficială de stat sau prin care o religie este preferată în locul alteia, să promulge legi prin care s-ar împiedica libertatea religioasă, legi care să îngrădească libertatea presei, legi care să se limiteze dreptul la adunare pașnică și la a trimite petiții guvernului.

Semnificativ pentru procesul politic caracteristic democrației americane este sistemul electoral prin care se alege conducerea executivului federal, formată din președinte și vicepreședinte.
Americanii votează prin corespondență (înainte de ziua votului) sau în persoană, în ziua de marți ce urmează după prima zi de luni din noiembrie. Votul este indirect, dat de reguli federale cărora li se adaugă legi statale, voturile cetățenilor grupându-se în cadrul Colegiilor electorale (corespunzătoare celor două camera ale Congresului), rezultând un număr de 538 de electori ce aleg Președintele și Vicepreședintele.  Principiul de desemnare a electorilor este cel al “câștigătorului care ia totul” într-un stat, ceea ce înseamnă că acel tandem de candidați la Președinte-Vicepreședinte care a câștigat la votul popular își va adjudeca toți electorii acelui stat (fiecare stat are un număr diferit de electori, format din doi electori corespunzând celor două colegii de senatori și un număr de electori corespunzând numărului de colegii pentru Camera Reprezentanților – camera inferioară a Congresului -). Cel mai mare număr de electori îl are statul California, cu 55 de electori.

Președintele și Vicepreședintele sunt desemnați apoi de către majoritatea electorilor, cu un prag minim necesar de 270 de electori, întruniți în sesiunea oficială de desemnare din a doua zi de miercuri a lunii decembrie.  Chiar dacă fiecare elector are dreptul constituțional de a alege pe oricare dintre candidații prezidențiali, cele mai multe state au impus legi dure de sancționare a electorilor care dau un vot invers față de voința majorității celor care s-au exprimat prin votul popular din statul pe care îl reprezintă, vot prin care au ajuns să fie desemnați drept electori.

Cum nu poate să fie totul perfect, sistemul electoral american permite și situația limită în care votul popular de pe ansamblul Statelor Unite nu coincide cu votul electorilor, rezultând cazul excepțiilor electorale, cea mai recentă situație de acest gen înregistrându-se în anul 2000, când s-a decis prin votul electorilor victoria oficială a celui învins prin votul popular. În alegerile din 2000, George W. Bush a luat 50,456,002 voturi populare, față de Al Gore, care a luat 50,999,897 voturi populare, însă Bush a câștigat oficial, obținând prin proces în instanță voturile electorilor din Florida, astfel că a totalizat în final 271 de electori, față de minimul necesar de 270.

Justiția

Instituția simbol din sistemul de justiție american este curtea cu juri, acele grupuri de judecători populari formate din cetățeni reprezentativi pentru comunitate, aduse în cadrul instanțelor pentru a juca rolul deliberativ.  Deși funcționarea lor este deseori greoaie, ele asigură o judecată rațională și independentă asupra probelor aduse în procese. La ele se referă și al șaselea amendament al Constituției, în care se arată că acuzatul are dreptul la o judecată public dată de un juriu al statului sau districtului unde s-a comis fapta. Juriul este compus din 6 până la 12 jurați, aleși din comunitate pe baza principiului fundamental al nediscriminării și asigurării imparțialității față de acuzat, cetățenii având libertatea garantată de a renunța în mod expres la exercitarea dreptului constituțional de jurat, atunci când condițiile o impun. Rolul fundamental al Curții cu juri este de a decide, în baza probelor, care este starea de fapt a cazului judecat și să delibereze dacă acuzatul este sau nu vinovat.

Presa

Presa americană de opinie, comentariu și actualitate (canale de știri și publicații premium, fără a considera aici tabloidele și publicațiile de tip “magazin”) este grupată în funcție de orientarea declarată pentru poziții de stânga sau de dreapta, o asumare ideologică implicită a abordării redacționale a subiectelor, a autopercepției comentatorilor, a publicului vizat. Dincolo de acest partizanat generic, majoritatea jurnaliștilor americani sunt atenți și foarte grijulii cu imaginea lor, nota de obiectivitate și independență fiind o condiție a carierei în presa americană, notă care face referire la recursul permanent și curat la fapte demonstrabile și opozabile oricând. Cele două tendințe, cea de divizare ideologică asumată a canalelor mass-media și cea de afirmare a independenței și imparțialității jurnaliștilor par a intra în conflict. Dar rolul social al presei, cel de a se manifesta independent de puterile statului și pentru susținerea intereselor cititorilor, clarifică chiar această aparentă situație conflictuală, oamenii de presă americani fiind cei mai importanți apărători ai drepturilor cetățenești, chiar dacă sunt uneori mai mult orientați spre teme de stânga (vezi cazul perioadei anilor 2007-2008, atunci când ansamblul presei americane a contribuit la legitimarea publică a candidaturii lui Barak Obama) sau spre teme de dreapta (imediat după atentatul de la 11 noiembrie, ca reacție la starea de urgență ce reclama intervenția dură a regimului republican).


Dincolo de orientarea grupurilor de presă americane, ultimii ani au fost marcați de fenomenul “Huffpost.com”, o publicație online creată la New York în anul 2005 ca un forum de opinie și dialog, deloc cantonată într-o zonă ideologică. Principalul editor al publicației, cea care i-a dat și numele, AriannaHuffington, a startat proiectul acestei publicații pe conceptul de multiblog, o platformă interactivă de opinie și blogging(cu comentarii, reacții, aprecieri, gratificații), o formulă nouă în piața new-media, o platformă a cărei principală particularitate este dezvoltarea de comunitați de contributori (care interacționează și cultivă subiectele și temele de actualitate). Dezvoltarea proiectului a fost accelerată de simultana dezvoltare a social-media, mai ales a rețelei facebook.com. Arianna Huffington a creat o legendă a libertății de exprimare și dialog, susținută de noile tehnologii și de comunitatea liberă online. Recenta sa carte, “Succesul redefinit” o arată mai aproape decât ne-am aștepta de jurnalismul clasic și implicat , îmbogățit însă prin facilitățile tehnologiilor web2.0, chiar acest tip de excepționalism și deschidere spre public (tipic americane) explicând succesul mondial pe care îl are huffpost.com 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trista zi a tinerilor

(de)compromis

Când se va bloca economia Timişoarei şi Aradului? Ce se poate face? Despre previzibila criză socială nu vorbeşte nimeni?

Aglutinarea fragmentelor de adevăr și minciună. O fantomă bântuie agenda publică: Statul Paralel.

Pâine şi circ, sezonul 2016

Cum se negociază o majoritate?

Foto, video şi scurte note (la cald) despre Revolution Festival 2016

Parlamentare 2016: Ponta vs Blaga în Circumscripţia electorală 37 Timiş

[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Citind "Femeia cu Părul Roşu"

Madonna la PSD