Omenie versus înjurături. Plus câteva observații colaterale

Victor Ponta și-a reluat în forță postările pe blog, unde își întrerupsese activitatea din 15 septembrie 2014. Revine în 22 martie 2015 cu trei texte interesante:

- "Raportul guvernării" - o macro-analiză bine dimensionată, nici prea scurtă pentru ca să se rezume la simple generalități de suprafață, nici prea lungă pentru ca să intre în detalii mult prea complicate, poate puțin prea auto-laudativă (fapt explicabil însă, nu mai știu alte contribuții de acest fel în care să se vorbească de bine despre bilanțul de etapă al guvernării);

- "Despre societatea omenoasă și de ce avem nevoie de ea" - o contribuție reflexivă despre ce-ar însemna o mișcare coerentă pentru progresul țării și cum ar trebui să construim o nouă viziune de țară; la această contribuție aș face doar observația asupra unui termen - "omenos" - utilizat cu semnificație de social-integrativ-modern-redistributiv, dar care, din păcate, are și o conotație relativ uzată și puțin credibilă pentru public (sper să mă înșel);

- "Despre provocările stângii în Europa de astăzi" - o succintă trimitere la structurarea Europei politice, în care sânga este mai bine poziționată decât suntem obișnuiți să citim în relatările presei de la noi.

Adunate într-o tripletă de texte sintetice, cele trei postări asumate de Președintele PSD trimit la bilanțul celor trei ani de guvernare, la o nouă viziune de stat social importantă pentru viitor și la poziționarea stângii din România în ansamblul Europei politice. 

Fac aici prima observație, colaterală subiectului principal: sunt convins că această formă de asumare a discursului public, prin postari de tip blog, sunt foarte importante în lumea prezentului, în care comunicarea intersectată dintre mesajele TV și cele online conduc tot mai mult spre un Babel al criticii politice. În acest context, mesajele asumate prin publicare în blog adaugă o nouă față, necesară, discursului public și construcției politice, pentru că aduc în public subiectele pe care politicianul le simte ca actuale, pentru că îi permit blogger-ului politician să impună un ritm al comunicării, să fie concis dar și atent la detalii, programatic dar și sincer. Cred că blogul este absolut necesar oricărui politician mai cu seamă pentru că un text publicat pe blog trebuie să fie sincer, măcar atât de sincer încât să poată trece granița cercului de prieteni și colegi din partid, până chiar la a ajunge convingător și pentru opozanții politici sau cititorii anti-sistem. O postare pe blog îl ajută pe politician să-și adune ideile, să le exprime coerent și, mai ales, să și le asume.

Am întâlnit știri despre textele lui Victor Ponta în multe publicații online, stârnind fel și fel de reacții. Majoritatea dintre ele conservatoare, sceptice, arătând o mare distanță între perspectiva președintelui PSD, șef al Guvernului, și nivelul de așteptări al publicul, plus prejudecăți cât casa. Toate aceste reacții mă trimit la a doua observație: prea mulți ani stânga din România nu a explicat așa cum ar fi trebuit noțiunile cele mai de bază ale filosofiei statului social, ale societății incluzive, bazată pe educație, servicii de sănătate, protecție socială și protecția locurilor de muncă. Prea mulți ani stânga românească a fost prizoniera miturilor de dreapta despre primatul capitalului și a investițiilor private, despre slaba capacitate a statului de a administra servicii publice, iar de aici până la ideea total greșită de a reduce statul la un minimal și neintervenționist arbitru nu a mai fost decât un pas.

Am întâlnit unul dintre textele publicate de Victor Ponta în 22 martie pe un cunoscut portal de știri politice. Iar în finalul știrii m-au pleznit un lung șir de comentarii injurioase (ce aduceau cu "școala" postacilor din vremea de glorie a unui partid dispărut în 2014), agresive până la amenințările cele mai directe (desigur, ascunse în spatele pseunonimelor). Ceea ce mi-a confirmat încă o dată distanța foarte mare dintre diferitele curente de opinie, fractura socială ce se face simțită între oameni ce văd politica drept cel mai mare rău și care nu ar avea, în alte circumstanțe, pentru ce să se înjure. Mi-a confirmat că realismul și sinceritatea în discursul politic sunt condiții ferme pentru a mișca un nou proiect și o nouă viziune politică. Chiar din 2015, pentru 2020.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trista zi a tinerilor

(de)compromis

Când se va bloca economia Timişoarei şi Aradului? Ce se poate face? Despre previzibila criză socială nu vorbeşte nimeni?

Aglutinarea fragmentelor de adevăr și minciună. O fantomă bântuie agenda publică: Statul Paralel.

Pâine şi circ, sezonul 2016

Cum se negociază o majoritate?

Foto, video şi scurte note (la cald) despre Revolution Festival 2016

Parlamentare 2016: Ponta vs Blaga în Circumscripţia electorală 37 Timiş

[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Citind "Femeia cu Părul Roşu"

Madonna la PSD