2016 începe azi

Pregătirea anului 2016 începe pentru PSD în aceste zile, prin valul de alegeri interne ce se declanşează în toate organizaţiile din ţară. În contextul datelor de sondaj ce arată că cele două forţe politice parlamentare, PSD şi PNL, se situează în opţiunile electoratului aproape la egalitate (în jurul a 35-40% din opţiuni), existând chiar premise pentru ca a treia formaţiune să nici nu prindă reprezentare parlamentară în alegerile generale din 2016, se poate lansa ipoteza ca PSD să reuşească un rezultat foarte bun în aceste viitoare alegeri (susţinut şi de un bilanţ al guvernării avantajant), poate chiar să câştige alegerile locale şi să scoată primul rezultat în parlamentare, asigurându-și prima opţiune în formarea viitorului guvern. Este probabil ca formarea viitorului guvern să aducă o premieră în scena politică românească, printr-un astfel de parcurs.

Deşi în majoritatea titlurilor din presa de azi nu se întrevede o asemenea perspectivă, dacă suntem mai atenţi, observăm semne foarte bune ale guvernării în care ne aflăm, date de statistică macroeconomică şi de rezultate economice ale măsurilor guvernamentale ce indică un rezultat bun de parcurs. Va ţine de comunicatorii PSD şi de mişcarea de ansamblu a politicii de Bucureşti cum vor fi promovate rezultatele guvernării actuale, dar şi de maniera în care se vor contracara liniile critice faţă de cum este guvernată azi România (nu este aici locul pentru a enumera principalele critici faţă de guvernare, dar trebuie făcută observaţia că aceste critici sunt destul de puţin concentrate pe nerealizări propriu-zise ale guvernării şi mai mult pe nemulţumiri generice faţă de rateurile mari şi prelungite ale clasei politice în ansamblu).

Este esenţială încă o observaţie cheie pentru prognoza evoluţiei în competiţia politică ce va avea bilanţul la final de 2016: principala forţă de opoziţie, PNL, pare slăbită de un proces artificial de asimilare forţată a fostului PDL în structura noului PNL, astfel încât şansele de înnoire a leadershipului şi de generare de soluţii politice locale şi naţionale sunt reduse, mult mai reduse decât sunt aşteptările alegătorilor. Nu văd cum va reuşi PNL să propună o agendă atât de inspirată, de bine cuplată la aşteptările oamenilor, când primii o sută de lideri naţionali ce îi reprezintă nu au credibilitatea pe baza căreia să poată forma o echipă câştigătoare. De fapt, mai direct spus, personajele şterse şi chiar prăfuite din PNL sunt cu totul pe invers faţă de aşteptările ce sunt identificate prin măsurările de opinie publică. Din acest punct de vedere, acest început de mandat al noului preşedinte a creat un efect de bumerang pentru PNL, pornind de la o constatare banală: nimeni nu a simţit nicio undă de schimbare în evoluţia opoziţiei de când noul preşedinte şi-a preluat mandatul. Iar asta cred că poate aduce un reflux important în intenţiile de vot pentru PNL (e probabil ca până la finalul lui 2015 acest reflux să se citească explicit în datele de sondare).

Pe acest context, generarea noilor structuri de conducere ale PSD, la toate etajele, local, judeţean, naţional, culminând cu Congresul din toamnă, înseamnă cea mai important act politic intern, cel puţin tot atât de important pe cât este procesul guvernării. Să nu ne amăgim, o selecţie pe principiul găştilor şi un rezultat al acestor alegeri interne care să însemne orice altceva decât o echipă politică competitivă, pot anula chiar şi un bilanţ bun al guvernării. Oamenii cer azi ca cei care vor să facă parte din clasa politică să coboare cu picioarele pe pământ, să vină spre agenda cetăţeanului, căci raiul castei partidelor închise s-a scufundat în Beciul Domnesc, cum se zice mai nou.

De fapt, PSD are avantajul imens de a puncta prin aceste alegeri interne exact pe terenul adversarului, PNL înșelând aşteptările electoratului, cel care cere opoziției realism şi critică politică dură. Dar cum PNL este condamnat la poziţia imobilă de a-și negocia intern noile structuri de conducere cu grija de a atinge un singur scop, acela de a acoperi falia imensă dintre vechii pedelişti şi penelişti, PSD are o foarte bună fereastră de oportunitate, dar şi determinarea liderului de nouă generaţie, ca să facă vizibile schimbul de generaţii, adaptarea la stânga europeană, ajustarea comportamentelor şi coborârea alături de cetăţean. Mai mult chiar, PSD poate să producă o premieră, aceea de a deschide partidul şi de a-l permeabiliza în societate, adică de a răspunde unei vechi şi acute nemulţumiri. Ce spun oamenii despre partidele politice? Că sunt grupări închise, sub formă de clici de multe ori, rupte de interesele publice, funcţionând în realitate pentru alimentarea intereselor nepublice. PSD se poate diferenţia în următoarele şase luni tocmai prin generarea unor echipe de oameni şi prin desemnarea unor lideri ce se comportă deschis, eliminând zidul înalt ce desparte organizaţia de partid de comunitate. 

Într-o carte serioasă, "Ce ştim despre arabi?" (carte despre care voi scrie câteva observaţii chiar în această săptămână, la "Cartea de sâmbătă"), semnată de Margaret K. Nydel acum zece ani (adică la câţiva ani după ce America s-a trezit zguduită de terorism), se arată în secvenţe logice şi foarte bine documentate faptul că marile mutaţii şi confruntări internaţionale au un miez foarte consistent şi dinamic ce constă în psihologia socială a comunităţilor, percepţiile şi reprezentările fiind factorul energetic al acţiunilor oamenilor, mai ales la scara mare a popoarelor şi a istoriei. Dacă filtrăm analiza socială prin lentila percepţiilor sociale dinamice, înţelegem că liderii şi grupurile reprezentative de maximă vizibilitate sunt factori influenţatori mult mai energetici decât armele, banii, resursele, graniţele, economia sau chiar petrolul şi gazele. Leadershipul şi jocul de putere este de fapt sângele ce oxigenează publicul şi psihologia socială a comunităţilor, astfel că schimbarea şi înnoirea leadershipului determină schimbări şi în comunitate. PSD nu are de ce să aştepte să-i ceară un mare nume din presă sau din societatea civilă, ori un ambasador la București, să-şi înnoiască leadershipul, poate să producă această schimbare în mod natural, prin alegerile interne din următoarea perioadă, iar societatea va reacţiona bine la o astfel de mutație. Asta e şansa pe care o avem în 2015, pentru 2016.

Nu e foarte complicat să permeabilizăm vechile graniţe rigidizate, moştenite de PSD dintr-o istorie de douăzeci de ani. Va trebui să propulsăm în prim-plan lideri noi, care achiesează la valori moderne, europene, sociale, democratice (cum bine spun americanii, democraţia se face în fiecare zi, nu este un dat). Şi care lideri, vrem-nu-vrem, trebuie să se raporteze la teme ale agendei publice, spre valori şi comportamente europene:

• PROFESIONALISMUL - mulţi români cred că cei mai slabi profesionişti sunt managerii de instituţii publice cocoţati prin sprijin politic în posturi cheie din administraţie. Aceste percepţii fixează o sursă definită social pentru ineficienţa clasei politice. Faptul că nu am reuşit să avem două sau trei axe de autostrăzi care să lege România de vecini (de la est la vest și de la nord la sud) este poate cel mai ilustrativ exemplu pentru această discuţie. Nimeni nu îşi pune problema că este doar o chestiune de percepţie şi că problemele mari se tratează doar cu strategii pe măsură. În cazul dat, al ineficienţei în administraţie, absenţa unui proiect politic foarte bine construit (cu mai multe componente, de la separarea politicului de administraţie, până la mijloace de consultare publică) a lăsat loc tuturor acestor percepţii distorsionate şi prejudecăţi. Dar cu multe exemple şi realităţi din teren. Ştim că sunt şi directori de instituţii foarte buni, numiţi politic, cum sunt şi din aceia foarte slabi. Dacă politicul ar avea strategii clare, administrativul ar da rezultate. Profesionalismul politicianului atrage profesionalismul administraţiei.

• BANII - majoritatea alegătorilor îi văd pe politicieni ca pe nişte parveniţi ce mimează interesul pentru treburile publice, cu scopul principal de a face bani. Şi nu e aşa, decât la vârf. Iar postul TV de nişă DNA-TV are performanţe de excepţie în dezvoltarea acestei percepţii publice. De aici şi nevoia de clarificări interne şi de reguli noi (inclusiv în gandirea finanţării partidelor). Pentru că, dintr-o mie de oameni cu funcţii politice într-un judeţ, doar o mică minoritate intră în şablonul de percepţie arătat. Povestea complicată se referă la capacitatea mecanismului nostru de selecţie, astfel încât să nu-i ducă doar pe cei văzuţi ca parveniţi în poziţiile cheie, ba chiar să rămână izolați în conducere.

• COMUNICAREA - Sunt atât de puţini oameni politici într-un judeţ (dar chiar şi la Bucureşti) care sunt în stare să emită şi să dezbată idei, preferând să se ascundă în spatele comunicatelor de presă impersonale, încât nu e de mirare că abilităţile de a dezbate proiecte politice sunt aşa de jos. Câţi dintre politicienii cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi îşi generează singuri un punctaj de comunicare, câţi scriu texte de opinie politică, lucrează propriu-zis la proiecte majore sau propun idei? Toţi politicienii sunt văzuţi ca foarte performanţi vorbitori (însă de multe ori redundanţi), în mass-media sau în conferinţe, ori mai ales în sedinţe de partid, dar ideile lor sunt cu precădere luate din altă parte, plimbate şi răsplimbate prin toate mediile, cu prea puţină analiză proprie. Când apare analiza proprie, atunci apare şi cumunicarea ceva mai complexă, oamenii scriu în presă (da, sunt şi oameni politici care au rubrici în presă sau care scriu pe blog), publică uneori şi cărţi, dau interviuri spontane cu conţinut bun (chiar fără textele scrise de consilieri), sunt riguroşi în exprimări, sunt deschişi şi umani.

• FRICA - poate că multe dintre tarele cu care politicienii sunt asociaţi de către alegători s-ar mai reduce prin simplul gest de a vorbi public despre toate temele neatinse şi subiectele ocultate sau duse în derizoriu. Frica de a nu atinge subiecte care nu s-au consacrat ca oficiale nu duce decât la nemulţumire, la ineficienţă, la o reacţie media de can-can (tabloidizarea fiind cea mai simplă şi atractivă formă de exprimare accesibilă simţului comun pentru fructificarea în presă a unui subiect de care politicianului îi e frică să vorbescă).

• NOŢIUNI ŞI VALORI POLITICE - şcolile politice sunt gândite restrictiv aşa cum funcţionează acum, doar pentru tineri, în timp ce, pe real, toţi politicienii au nevoie de şcoală, iar excepţiile sunt doar pentru confirmarea acestei realităţi. A învăţa despre distributivitate socială este esenţial pentru un politician de stânga, la fel ca şi despre instituţiile şi arhitectura administraţiei locale, despre istoria ideilor politice despre structura politică a Parlamentului European sau despre Partidul Socialiştilor Europeni, despre progresism şi liberalism american, despre laburism englez, despre reformele democraţilor din timpul lui Clinton, ori chiar despre mişcarea sindicală din Israel. Doar că o minimă curiozitate este necesară, ceva timp trebuie investit.

• TESTUL SONDAJELOR - povestea cu marii lideri care se feresc de sondaje este un fapt comun la noi. Până la urmă este singurul instrument prin care se testează rezistenţa unui personaj politic, între două perioade de alegeri. Nu poţi fi mare lider judeţean fără să te situezi într-un prag de notorietate şi încredere suficient de bun pentru ca să aduci mai multe puncte organizaţiei decât îţi aduce ea ţie. Sigur că nu toţi cei care sunt între primii o sută de oameni dintr-o organizaţie judeţeană pot să fie atât de cunoscuţi şi apreciaţi încât să aducă puncte, dar asta nu înseamnă că trebuie să se ferească de sondaje. Restul sunt basme, nu există alte instrumente mai bune pentru verificarea reacţiei alegătorilor decât bateriile de sondaje aplicate cu regularitate (în sondarea opiniei publice funcţionează regula "o singură sondare înseamnă deloc"). 

• INCREDEREA ÎN OAMENI - până la urmă încrederea este cel mai important liant pentru o organizaţie politică şi cea mai importantă resursă subiectivă pe care politicienii o au în viaţa lor publică. Liderii care cresc nivelul de încredere a celor din organizaţia lor au şanse să fie eficienţi, să aducă lângă ei oameni noi, să genereze dinamism, să facă punţi de comunicare cu cetăţenii, cei de la care vine sau nu vine votul. Încrederea ţine mai mult de latura subiectivă a oamenilor. Eticheta socială şi scorţoşenia se dizolvă foarte repede în balastul făţărniciilor şi ipocriziilor, cele pe care le exersează des politicienii conservatori. Încrederea nu se poate construi nici pe baza mărcii de la maşină, nici pe calitatea stofei de la sacou, nici pe complicătura de neologisme rostite mai apăsat decât celelalte cuvinte, nici prin apelul la funcţiile mari sau foarte mari deţinute temporar. Şi nici prin șantaje, minciuni plasate pe piaţă pentru manipularea naivilor, nici prin orice alte tehnici subtile sau grobiene de a pune presiune pe oameni, pe cei mai mulţi dintre oameni, cei care nu au alte averi decât cele din sufletele și mințile lor. Încrederea se simte și se cultivă prin vorbe cât mai simple și cât mai apropiate de fapte, prin încurajarea celor aflați în dificultăți, prin aprecierea meritelor celor ce performează, prin respect față de valori sociale și modestie în privința valorilor materiale, prin transparență și empatie în viața publică.

România are 18,3 milioane de cetăţeni cu drept de vot (înscriși în Registrul electoral), din care aproape șase sute de mii fac parte din PSD. Din cei șase sute de mii, în jur de 1% vor candida pentru conducerile judeţene ale PSD, ei fiind cei care vor decide viitoarea structură naţională, în Congres, după care vor intra în competiția localelor și parlamentarelor din anul viitor. 2016 începe azi.