[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Spirala prejudecăţilor

Am deschis cartea scrisă de Margaret K. Nydell cu curiozitate pentru ce promitea să conţină, iar titlul este foarte clar - "Ce ştim despre arabi?" - dar şi cu teama de a întâlni o abordare ideologizată în stilul american de după Patriot Act.

După primele cincizeci de pagini am avut răspunsurile, iar cartea a intrat pe nesimţite în categoria celor pe care le citeşti până la final, fără ezitare. Profesor de dialectologie arabă de la Universitatea Georgetown, Margaret K. Nydell nu este un cercetător de laborator al lumii arabe, ci aduce în paginile acestei cărţi documentare o experienţă de o viaţă trăită în ţările aparţinând ariei lumii arabe, servind multă vreme Departamentul de Stat american în Maroc, Arabia Saudită şi Tunisia. Foarte multe dintre întrebările esenţiale despre lumea arabă îşi găsesc răspunsuri în această carte pătrunzătoare, neutră ideologic, foarte bine documentată cu statistici şi cifre de dinamică socio-economică. Şi, surpriză, inclusiv perspectiva psiho-socială asupra societăţii arabe este foarte bine formulată, iar la această parte a cărţii mă voi concentra în acest comentariu, adică la capitolele despre fundamentalismul islamic şi antiamericanism, capitole ce nu conţin ceea ce ne-am aştepta, nu sunt scrise în clişeele mass-media obişnuite, utilizează instrumente de cunoaştere şi noţiuni ştiinţifice şi oferă surpriza unei descrieri a fenomenului relaţiilor dintre arabi şi occidentali în cei mai corecţi termeni ai dinamicii percepţiilor. Adică lasă la o parte orice propagandă despre pericolele ce vin pentru occidentali din lumea arabă şi analizează pătrunzător şi sofisticat realităţi ce nu pot fi descifrate decât prin explicaţiile subiective legate de percepţii şi semnificaţii culturale.

Mai întâi este necesară o minimă precizare a noţiunilor, aşa cum riguros o face şi autoarea. Lumea arabă este formată din 17 ţări (este o acoperire dată de cercetările acestui autor, însă formal, în Liga Arabă sunt 22 de ţări) în care se vorbeşte limba arabă, gruparea lor fiind pe criteriul limbii şi nu al etnicităţii. Şi, mai ales, trebuie să înţelegem foarte exact distincţia dintre arabi şi musulmani (definiţi prin religia lor, islamică). Dacă musulmanii sunt o majoritate în 55 de ţări, cu o populaţie totală de circa un miliard şi jumătate, definiţi prin religia islamică, cea care are cea mai mare rată de extindere din lume, mai ales datorită imigrării (devenind a doua religie, ca membri, atât în Statele Unite cât şi în Europa), arabii sunt aproximativ trei sute de milioane, cu o pondere de 5% creştini sau de alte religii decât cea islamică.

Cele 17 ţări ale lumii arabe sunt grupate în patru zone:
  • Magrebul  - Maroc, Algeria, Tunisia, Libia
  • Africa de Nord-Est - Egipt şi Sudan
  • Levantul - Liban, Siria, Iordania, Irak
  • Peninsula Arabică - Arabia Saudită, Yemen şi statele Golfului Arab: Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Oman

Este interesantă analiza diferenţelor dintre ţările arabe, pentru o trimitere directă la realităţile prezentului, la noul stat SI, la primăvara arabă desfăşurată în revoluţiile şi convulsiile sociale din Tunisia, Egipt, Siria, şi de curând chiar în criza din Yemen. Între aceste ţări, aparţinând toate lumii arabe, sunt diferenţe importante. 

Magrebul, termen care în arabă înseamnă Vestul Arab, constituie o zonă puternic dominată de naţionalismul berber, cel mai important factor politic ce diferenţiază această zonă. 

Africa de Nord-Est este săracă, agricolă (Egiptul) şi tribală (Sudanul). 

Levantul, zonă din răsăritul Mării Mediterane, grupează ţări cu o populaţie ce îşi are aceleaşi origini semitice, Liban, Siria şi Palestina, şi imediat învecinate acestora sunt Iordania şi Irakul - vechea Mesopotamie - (cu o populaţie cu rădăcini venind din triburile beduinilor).

Peninsula Arabică (denumită şi Al-Jazeera) este adevăratul leagăn al civilizaţiilor semitice în sensul cel mai puternic etnic, care a fost, de-a lungul timpului, cel mai puţin influenţată de contacte cu alte civilizaţii, populaţia rămânând profund tradiţionalistă şi conservatoare, primul semnal despre aceste caracteristici fiind vizibil în vestimentaţie: bărbaţii poartă haine lungi şi o bucată de stofă pe cap, iar femeile sunt îmbrăcate tot în haine lungi, cu văl pe cap, acoperirea feţei fiind destul de răspândită (iar în Arabia Saudită obligatorie). Diferenţele sunt semnificative între statele din Peninsula Arabică: Arabia Saudită este extrem de conservatoare şi este bogată, Yemenul este sărac, iar statele Golfului deţin cele mai mari cote ale nivelului de trai şi averilor acumulate.

Ajungând însă la discutarea sofisticată a profunzimilor culturale ale lumii arabe, descoperim cauze şi factori explicativi ale marilor diferenţe faţă de occident:

  • Credinţe şi valori: 

"De exemplu, vesticii tind să considere individul ca punct central al existenţei sociale. Legile se aplică în mod egal fiecăruia, oamenii au dreptul la anumite genuri de intimităţi, iar mediul înconjurător poate fi controlat prin mijloace tehnologice. Toate aceste consideraţii influenţează puternic atât viziunea vesticilor faţă de lumea înconjurătoare, cât şi comportamentul social.

Arabii, caracteristic, gândesc aşa: multe, dacă nu cele mai multe lucruri în viaţă sunt controlate, în cele din urmă, mai degrabă de soartă decât de om. Potrivit concepţiei lor, toată lumea iubeşte copiii, înţălepciunea creşte odată cu vârsta, iar personalităţile înnăscute ale bărbaţilor şi femeilor sunt foarte diferite. Toate acestea joacă un rol important în conturarea culturii arabe."


  • Prieteni şi străini:

"În cultura occidentală, faptele sunt mult mai importante şi mult mai valoroase decât cuvintele. În cultura arabă, o promisiune verbală este la fel de valoroasă ca şi un răspuns favorabil. Dacă evenimentul nu mai are loc, cealaltă persoană nu mai poate fi în întregime responsabilă de nereuşită."


  • Emoţie şi logică:

"Cultura occidentală pune un accent deosebit pe obiectivitate, în timp ce cultura arabă consideră subiectivitatea mai presus de orice."

"Un capitol important al culturii arabe tradiţionale este reprezentat de fatalism, conform căruia oamenii nu au nicio putere în controlarea evenimentelor. ... 

Pentru arabi, fatalismul se bazează pe credinţa că Dumnezeu are controlul direct şi ultimativ asupra a tot ceea ce se întâmplă. Dacă ceva nu merge bine, oamenii nu sunt vinovaţi şi pot, fără nicio justificare, să nu întreprindă nimic pentru schimbarea sau îmbunătăţirea situaţiei, deoarece la mijloc este voinţa Domnului. Prea multă încredere în controlarea evenimentelor reprezintă un semn al aroganţei asociată cu blasfemia."


  • Realitatea:
"Realitatea este ceea ce tu percepi - dacă tu crezi că ceva există, atunci acel ceva este cât se poate de adevărat pentru tine. Dacă selectezi şi reordonezi faptele şi apoi ţi le repeţi destul de des, ele, în cele din urmă, devin realitate ....

Diferenţa dintre vestici şi arabi constă nu în faptul că acestă selecţie are loc, ci în felul în care fiecare face selecţia. Arabii înclină să permită percepţiilor subiective să hotărască ce e real sau nu, şi, astfel, să-şi direcţioneze acţiunile. Aceasta reprezintă o sursă obişnuită de frustrări pentru vestici, care adesea nu înţeleg de ce oamenii din Orientul Mijlociu fac ceea ce fac. Ceea ce nu înseamnă că arbii nu pot fi obiectivi - ba pot. Dar de multe ori există diferenţe în comportamentul lor exterior.

Dacă arabii simt că ceva le ameninţă propria lor demnitate, este posibil ca ei să fie obligaţi să nege acel ceva, chiar dacă li se demonstrează contrariul. Un occidental poate evidenţia uşor lipsurile în argumentaţia lor, dar nu aceasta e importantă. Dacă nu vor să accepte evidenţele, ei le vor respinge şi vor acţiona în conformitate cu propriul punct de vedere asupra situaţiei. Rareori arabii vor recunoaşte deschis că greşesc, mai ales dacă aceasta înseamnă să-şi păteze obrazul. 

Pentru arabi onoarea este mai importantă decât faptele."

  • Dimensiunea umană:
"Arabii văd viaţa într-un mod aparte, fiind preocupaţi de oameni şi sentimentele lor. De aceea pun accent  pe factura umană când iau decizii sau analizeayă evenimente. Ei consideră că occidentalii sunt înclinaţi să privească faptele într-un mod mult prea abstract şi teoretic; ca urmare, cei mai mulţi sunt lipsiţi de sensibilitate în faţa semenilor."



Sigur, mai sunt şi multe alte diferenţe între comportamentele şi semnificaţiile acordate de occidentali şi de arabi (cum discută probleme personale, subiectele sensibile despre politică şi religie, distanţa necesară unui dialog direct, gestica specifică, diferenţele de gen, drepturile politice, poligamia, convenţiile sociale, bunele maniere şi eticheta, structura socială, căsătoria, divorţul, familia, elocinţa, limbajul şi credinţa arabă în puterea cuvintelor de a afecta evenimentele ulterioare).

Până la acest stadiu al materialului documentar s-au structurat primele zece capitole ale cărţii, care sunt, de fapt, pregătitoare pentru cele două capitole ce urmează, miezul acestei cărţi.

În partea dedicată Fundamentalismului islamic (islamism militant sau politic), se arată fără nicio urmă de îndoială faptul că acesta reprezintă doar o manifestare politică şi socială, fără să aparţină corpului central al religiei islamice. 

"Musulmanii obişnuiţi, "celelalte 99 de procente",  nu îi consideră pe creştini sau evrei infideli sau necredincioşi. Nu ar face asta, aşa cum nici noi, occidentalii obişnuiţi, nu am folosi în privinţa lor termenii stânjenitori şi depreciatori ai epocii Criciadelor. În 40 de ani nu am auzit nici măcar o dată acest termen folosit de musulmanii de pe stradă pentru a-i caracteriza pe occidentali ori societăţile şi instituţiile lor."

"Musulmanii nu pot iniţia un atac pe care să-l numească Jihad. El trebuie proclamat numai ca autoapărare. Extremiştii consideră însă că, de vreme ce Vestul nu încetează să-i asuprească, ei se justifică prin Jihadul de autoapărare.

Jihadul nu este unul din cei cinci stâlpi ai islamului (Declamarea Declaraţiei de Credinţă, Rugăciuni de cinci ori pe zi, Acte de caritate pentru nevoiaşi, Postul în luna Ramadanului, Pelerinajul la Mecca) şi nici nu reprezintă reazemul de bază al religiei, indiferent de perspectiva occidentalilor.....Dar a fost şi va rămâne o datorie a musulmanilor de a se angaja într-o luptă pe toate planurile - moral, spiritual şi politic, cu scopul de a făuri o societate dreaptă şi decentă."



Relaţia reciprocă dintre percepţiile arabe şi cele americane este surprinsă plecând de la datele de sondaj actuale: gradul de aprobare globală a Statelor Unite este situat în Ţările Arabe între 2% în Egipt şi 20% în Liban, cu 4% în Maroc, 11% în Emiratele Arabe Unite, 15% în Iordania. Adică cifre dezastruoase. Explicaţiile acestor nivele minimale în percepţiile globale despre Statele Unite se referă la politica externă americană:

"Din ambele părţi, sentimentele antiamericane şi antiarabo-musulmane se bazează tot atât de mult şi pe percepţii şi pe realitate; e important cine şi ce fel de persoane ascultă şi la ce fel de concluzii au ajuns. Ambele părţi generalizează, şi până acum, fiecare şi-a format deja o părere în mare parte negativă, o imagine stereotipă despre cealaltă. Deşi oamenii nu cunosc nimic despre o regiune şi despre locuitorii săi, ei sunt nevoiţi să de mass-media pentru a-şi forma convingerile."



Iar spirala percepţiilor, care se alimentează antitetic şi evoluează amplificându-se reciproc între arabi şi americani, poate să ducă la realităţi percepute ce nu mai au nicio legătură cu viaţa de zi cu zi a americanilor şi arabilor.

Arabii ajung să fie supăraţi pentru că operaţiunile militare şi nemilitare desfăşurate de SUA în Orientul Mijlociu sunt percepute de localnici ca un amestec american în regiunea lor. O relatare The Washington Post din 11 iulie 2004 sub tilul: "CIA Insider: The Threat We Refuse to Get" arată:

"În ceea ce priveşte modul de confruntare cu ameninţările Islamului, unul dintre cele mai mari pericole pentru americani este să continue să creadă - impulsionaţi de liderii Americii - că musulmanii ne urăsc şi ne atacă pentru ceea ce suntem şi gândim şi nu pentru ceea ce facem... America este detestată şi atacată, deoarece musulmanii consideră că ei ştiu precis ce fac Statele Unite în lumea arabă."


La rândul lor, americanii sunt şi ei supăraţi, pentru că percep aşa-zisul atac la valorile americane:

"Ei urăsc libertatea noastră, valorile şi felul nostru de viaţă.
Ei detestă succesul nostru.
Ei nu ştiu destule despre noi.
Antiamericanismul este o scuză.
Am avut parte de o lungă istorie a urii."


Şi totuşi, dincolo de prejudecăţi, cultura americană este apreciată de arabi (peste 80% din arabi iubesc muzica, filmele, hainele americane, valorile democraţiei şi libertăţii, iar aproape 70% îşi doresc să cunoască sau să întâlnească americani), iar potenţialul cel mai ridicat de emigrare al arabilor se îndreaptă tot spre Occident, Europa şi America. Iar majoritatea populaţiilor din ţările arabe cred că democraţia de tip occidental ar funcţiona şi la ei (primăvara arabă a venit pe acest fundal de socio-dinamică pro-democratică):

"În Iordania, peste 90% din numărul strudenţilor consideră că învăţăturile islamului nu vin în contradicţie cu demorcaţia sau drepturile omului."


Multe ţări din lumea arabă nu sunt pregătite însă de democraţie, iar acest fir roşu al clasificării ţărilor în funcţie de decalajul resurselor pentru democraţie este un bun indicator al evoluţiei pe viitor al ţărilor arabe:

"Numeroşi americani, când se gândesc la democraţie, o analizează prin prisma propriei experienţe, ce este şi ce înseamnă. Dar pentru că o democraţie să funcţioneze sunt necesare câteva lucruri: cetăţeni informaţi (cu un nivel rezonabil al ştiinţei de carte), încredere în opoziţie (vor renunţa la putere dacă nu vor fi votaţi) şi o identitate naţională ce depăşeşte devotamentul faţă de rude, triburi, religie sau origine etnică. Ceea ce este dificial în Orientul Mijlociu, unde multe graniţe au fost trasate arbitrar şi incorect la sfârşitul Primului Război Mondial de către Anglia şi Franţa, după ce au preluat controlul în regiune. Ca urmare, s-a ajuns la formarea unor naţiuni din oameni care nu aveau nicio dorinţă să fie uniţi. Pentru prima dată, popoarele din Orientul Mijlociu s-au descoperit caracterizate prin geografie. Chiar şi astăzi, nu putem considera graniţele din zonă ca fiind fixate.

Nimeni nu spune că arabii nu-şi doresc demoraţia, ca ideal; mai degrabă se poate spune că aceste condiţii nu se întrunesc încă în ţările lor. Probabil că nici democraţia nu va fi prea curând atinsă. Reformele ce privesc pluralismul, autoritatea legii, responsabilitatea vor apărea prin efortul vechilor elite din fiecare ţară."


Mi-au atras atenţia câteva cifre ale prezenţei musulmanilor în SUA: din cei cinci milioane de musulmani ce trăiesc în SUA, aproximativ 25% sunt arabi, 33% au originea sud-asiatică (India, Pakistan, Bangladesh), 30% sunt negri americani, iar restul sunt Africa sau Asia de Sud-Est. Peste zece mii de musulmani servesc în armata SUA.


Toate percepţiile antagonice ori evaluările favorabile reciproce dintre arabi şi occidentali sunt speculate de liderii lumii pentru jocuri strategice şi sunt folosite ca pretexte în conflicte geo-strategice şi pentru resurse. Învârtirea acestei spirale a prejudecăţilor în mâna unora dintre liderii politici şi militari ai lumii chiar ajunge să potenţeze terorismul instituţionalizat, aşa cum este şi în cazul SI.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trista zi a tinerilor

(de)compromis

Când se va bloca economia Timişoarei şi Aradului? Ce se poate face? Despre previzibila criză socială nu vorbeşte nimeni?

Aglutinarea fragmentelor de adevăr și minciună. O fantomă bântuie agenda publică: Statul Paralel.

Pâine şi circ, sezonul 2016

Cum se negociază o majoritate?

Foto, video şi scurte note (la cald) despre Revolution Festival 2016

Parlamentare 2016: Ponta vs Blaga în Circumscripţia electorală 37 Timiş

[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Citind "Femeia cu Părul Roşu"

Madonna la PSD