Resetarea

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, observa apariția unui moment de resetare în politica din capitală, începând chiar din duminica de coșmar în care am asistat la izbucnirea cazului Oprescu. 

Orice s-ar întâmpla, nimic nu va mai fi la fel în București, resetarea este o realitate, măcar prin poziționări, dacă nu și prin efecte.

Să nu ne limităm însă la a vedea doar resetarea de la nivelul politicii locale de București, căci aceasta nu se poate transforma  în mod cu totul independent față de toată politica din România.

Resetarea înseamnă o etapă deja începută și atât de necesară, cu mult mai puține clișee, etapă a construcției unei politici de echilibru, într-o lume atât de dezechilibrată. Prioritățile României pentru 20 de ani nu se pot dezbate, seta și, mai ales, nu se pot urma decât într-o minimă convergență și prin dialog între toate partidele importante.

Nu o să vină niciun sprijin pentru acest efort din altă parte decât din comunitățile și societatea noastră, e iluzoriu să așteptăm un sprijin de alt fel, când lumea se mișcă între conflicte latente sau deschise și valuri de migrații cu tot felul de motivații.

Educația, sănătatea, sistemul de salarizare pentru bugetari, regionalizarea, realizarea infrastructurii de autostrăzi, legile electorale și votul prin corespondență, reforma constituțională, reducerea fenomenelor agresive și a violențelor simbolice, cu obiectiv în creșterea securității sociale, plus creșterea economică permanent așteptată încă dinainte de intrarea în UE, toate aceste proiecte majore nu se vor fixa ca priorități decât prin cooperare politică și interes generalizat pentru agenda publică (nu pentru agendele ascunse, ca și până acum).

Neo-nomenclatura (situată mai ales în București) este aproape insensibilă la tot ce înseamnă amenințările și oportunitățile geostrategice și economice ce se juxtapun pe coordonatele României. Și asta nu ne face bine, deloc.

Marea și dificila resetare a politicii românești este vizibil necesară în contextul mediului politic și geostrategic european, în care se duc vizibile conflicte politice de interior, dar și confruntări subterane neconvenționale, zi de zi tot mai imprevizibile.

Povestea eficienței DNA în schimbarea mediului public nu este una de succes. Pentru simplul motiv că seria de cazuri urâte cu care DNA șochează în fiecare săptămână demonstrează prin ea însăși faptul că fenomenul corupției generalizate, propagat peste tot de către băieții deștepți ce formează carteluri ale banilor sau ale diverselor interese din politică, continuă să fie o gaură neagră pentru bugetele publice, dar și cel mai important factor în întârzierea progresului.

Și nu este vorba doar de corupția economică, prin care se tranzacționează beneficii și sume, ci și de una politică, de influențare a deciziilor publice pentru dominație corporatistă, militară, pentru controlul resurselor sau pentru influența și dominarea curentelor de opinie. 

Se poate estima că peste 90% din fenomenele de corupție economică și aproape toate fenomenele de corupție politică rămân neidentificate, în subteranele rețelelor ilicite. DNA nu repară mai nimic, semnalizează doar. 

Resetarea va însemna, înainte de toate, încercarea de a schimba câte ceva din rețelele corupte ce susțin acum sistemul anacronic, dar și transformarea și recunoașterea liderilor noi, a noilor rețele sociale, în stare să formeze un establishment modern. Proces anevoios, dar care nu poate fi ocolit, el trebuie început atât în interiorul partidelor cât și în cel al organizațiilor publice.

O să ajungem și în momentele în care DNA-ul își va fi încheiat recitalul public, parchetele vor reveni la o funcționare normală și vor prelua inclusiv sarcinile speciale și (tele)extraordinare realizate acum de DNA, iar funcția controlului social o vor avea grupurile de presiune și instituțiile sociale. 

Tempoul și termenele pentru aceste praguri de așezare în normalitate vor depinde de modul în care se va reseta întreaga societate politică.

Cea mai importantă etapă este cea a selecției politicienilor ce vor desfășura competițiile politice, începând cu anul electoral 2016. Proces în care nu pot interveni nici cei cu influență de la Washington și nici decidenții de la Bruxelles (prin vestitul Mecanism MCV), iar DNA-ul și ANAF-ul sunt, în această privință, tot atât de neputincioase. Aici este domeniul specific, prin excelență, al liderilor interni. 

Dacă liderii își dau seama de nevoia de modernizare, cu siguranță nu vor întârzia să declanșeze procese interne, instituționale și politice, de schimbare și reformă. Stânga este probabil primul bloc politic spre care se îndreaptă toate așteptările, chiar de la următorul Congres al PSD.