Afaceri murdare cu guvernul de la Ankara? Comentariu DW.

Corespondentul DW la Bruxelles, Barabara Wesel, caracterizează drept "un spectacol trist" întâlnirea președintelui turc R. T. Erdogan cu liderii europeni, desfășurată de curând la Bruxelles, având ca temă criza refugiaților. Motivul acestei aspre etichetări ține de poziția ambelor părți. Președintele Turciei a venit cu o solicitare maximală, aceea de a obține acordul liderilor europeni pentru ca organizațiile kurzilor să fie considerate asemenea celor din Statul Islamic (și să fie puse sub sancțiunile corespunzătoare). Iar liderii europeni intenționau să obțină acordul Turciei pentru a stopa valul de refugiați din Turcia, fapt pentru care au încercat toate variantele de a-l îmbuna pe Erdogan, măgulindu-l cu aprecierea de mare reformator al Turciei.

Comentatorul DW consideră solicitarea președintelui turc de neacceptat, în afara regulilor democrației și a drepturilor și libertăților cetățenești, fundamentale pentru europeni. Din această cauză, concluziile nu pot duce decât la nevoia de asumare a responsabilităților din partea Europei, avansând spre o rezolvare a acestei crize printr-o manieră independentă de suportul Turciei. Dacă prețul pentru menținerea pe teritoriul turc a valului de refugiați va însemna legitimarea europeană pentru autoritarismul președintelui Eudogan, cel care se pregătește să declanșeze un război civil în teritoriile kurde, atunci Europa nu își poate permite să facă astfel de afaceri murdare cu guvernul de la Ankara, atenționează Barbara Wesel.

O poziție tranșantă din zona comentariului de presă, rar întâlnită în mass-media zilelor noastre.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trista zi a tinerilor

(de)compromis

Când se va bloca economia Timişoarei şi Aradului? Ce se poate face? Despre previzibila criză socială nu vorbeşte nimeni?

Aglutinarea fragmentelor de adevăr și minciună. O fantomă bântuie agenda publică: Statul Paralel.

Pâine şi circ, sezonul 2016

Cum se negociază o majoritate?

Foto, video şi scurte note (la cald) despre Revolution Festival 2016

Parlamentare 2016: Ponta vs Blaga în Circumscripţia electorală 37 Timiş

[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Citind "Femeia cu Părul Roşu"

Madonna la PSD