[ D'ALE CARNAVALULUI TEHNOCRAT ] Actul Doi: Corupţie în ape adânci

Printr-o coincidenţă ironică (şi totuşi, coincidenţele au o logică a lor, imuabilă, nu?) la 1 aprilie 2009 a fost numit un nou preşedinte al ANCOM (autoritatea din România care se ocupă de reglementarea şi controlul pieţei comunicaţiilor, una dintre cele mai valoroase pieţe din zona noilor tehnologii). Prin numirea semnată de preşedintele ţării, la conducerea ANCOM a venit un (ne)cunoscut om de paie al preşedintelui de atunci, Băsescu, încă de pe atunci fiind un mic politruc cu aură de pseudo-tehnocrat. Micul politruc a schimbat rapid organigrama de funcţionare a instituţiei, a schimbat regulamentele de funcţionare şi a organizat concursuri pentru toate job-urile importante din agenţie, redenumite, desigur.

Eram director regional la ANCOM pe atunci, cu responsabilitate managerială în zona de vest a ţării. Ajunsesem acolo prin concurs, organizat în condiţiile legii, la care participasem prin întrunirea tuturor condiţiilor de pregătire şi experienţă cerute. Nu mi-am ascuns orientarea politică niciodată şi nu m-am dat tehnocrat niciodată, deşi specializările mele şi zona de expertiză, materializate în ani şi ani de proiecte, mi-ar fi permis să mă dau mai tehnocrat decât mulţi dintre tehnocraţii închipuiţi ce se plimbă mascaţi azi pe scena publică. Mi-am asumat valorile de stânga şi nu am obligat pe nimeni să fie obedient faţă de propriile mele opţiuni. Poate că un anume minimalism şi un anumit respect faţă de opţiunile celorlalţi, la care am ţinut întotdeauna, mi-au şi redus foarte mult şansele de a face pace-pace şi le-au dat un semnal clar lighioanelor din funcţii cheie despre faptul că nu-mi pun mintea cu ei. Ei bine, cred că mi-am plătit exact naivitatea de atunci prin faptul că am fost exclus din ANCOM prin manevre legaliste cu aparenţă de reformă, de fapt epurări făcute de omul lui Băsescu şi Boc de acolo. Cel care fusese director regional până mai ieri nu mai avea, la doar câteva zile distanţă, nicio calificare potrivită, nici măcar pentru a se înscrie la concurs.

Astfel că, în noile condiţii impuse de micul politruc al lui Băsescu, nu am mai avut cum să mă înscriu la concurs. A fost o serie ciudată de împrejurări, aşa-zis tehnocrate. A fost o demonstraţie pe viu a puterilor discreţionare cu care un politruc cu aură de tehnocrat manipulează prevederi legale şi face de fapt exact ce îşi doreşte, în conducerea unei instituţii strategice. De atunci am mai învăţat câte ceva. Dar tot am rămas cu scârbă de ei şi cu refuzul de a nu-mi pune mintea cu tipul asta de politruci.

Aproape de neînchipuit, după un mandat de şase ani ca preşedinte al ANCOM, politrucul în cauză, în funcţie şi azi, prin manevre de presă şi insinuări aşa-zis independente, arată că îşi doreşte nominalizarea pentru un nou mandat, în care ar urma să fie menţinut de actualul preşedinte al ţării. O glumă sinistră... 

Conducerile organizaţiilor strategice din stat sunt uneori asigurate prin numiri nemotivate, semnate de preşedinte ori de primul-ministru, aşa cum este cazul şi la ANCOM (dar nu numai aici) şi echivalează cu un act de corupţie în ape adânci, cu totul nevăzută, ascunsă foarte bine în spatele unor legi scrise cu litere gigantice, acolo unde au loc orice fel de interese. Ştim cum sunt numite, în fapt, conducerile de la ANRE sau ANRP, spre exemplu? Mai sunt şi alte cazuri, sigur. 

Până de curând, preşedintele ţării numea şefii serviciilor de intelligence pe interne şi externe, iar şeful servicului de intelligence din MAI (fostul doi şi un sfert) era numit de către premier. Acum se vorbeşte despre totala reorganizare a servicului de intelligence din MAI, după scandalul limuzinelor şi celorlalte achiziţii dubioase. Nu ar fi de mirare dacă am auzi că numirea conducerii acestui instrument de putere (căci întotdeauna informaţia echivalează cu a avea putere) ar ajunge, ca prin minune, tot la preşedinţie. Cât despre conducerea serviciului de intelligence al armatei aflăm, cumva în continuarea tendinţei de centralizare (în mâinile preşedintelui) a puterii de control asupra întregii comunităţi de intelligence, despre faptul că în strategia guvernului pseudo-tehnocrat de azi se află transferul prerogativei de numire a şefului acestei structuri (de subliniat, a armatei) către preşedinte. Inexplicabil şi nedemocratic. De ce nu către parlament?

Se poate discuta despre faptul că preşedintele ales are cea mai mare legitimitate (legată de numărul de voturi cu care a fost ales), o legitimitate legată de maniera de alegere prin vot direct şi universal. Poate, dar numai la prima vedere. Preşedintele, odată ales, iese din cadrele politicii, intră în cadrele instituţionale ale preşedinţiei, nu mai are funcţie de reprezentare politică, ci doar instituţională, de asigurare a medierii. Iar prerogative decizionale şi executive nu se află la preşedinte, ci la guvern. Unde, chiar şi aici, multe numiri sunt discutabile şi netransparente. Dar asta nu înseamnă că centralizarea controlului instrumentelor de putere la preşedinţie este corectă. Cu toate acestea, asistăm azi la expandarea puterii de control a preşedintelui, prin numiri cheie în instituţii strategice, locuri în care se fac, de multe ori, abuzuri grosolane, în mod ocult. Şi chiar dacă nu s-ar face deloc abuzuri (cazul ideal, niciodată posibil în realitate), tot nu am avea cum să ne dăm seama, noi, cetăţenii, tocmai datorită lipsei de transparenţă instituţională.

Cazul ANCOM este unul semnificativ pentru absenţa controlului public asupra unor instituţii cheie şi de monopol din România (unde, chiar dacă se exercită un control parlamentar, el nu valorează mai mult decât o ceapă degerată, e la fel precum cu controlul regiilor locale de către consiliul local, o poveste cusută cu aţă albă). Mai sunt şi multe alte exemple, ar merita să fie discutate. Cele mai multe sunt din justiţie. Chiar dacă nu au o activitate atât de puţin publică precum e cea a serviciilor de intelligence, şi în cazul acestor instituţii cetăţenii ajung să nu afle mai nimic despre cine sunt în realitate aşa-zişii tehnocraţi ce le conduc, numiţi în manieră netransparentă, cu o superficială impresie de legalitate. Cu toate că nu sunt mulţi cei care cunosc iţele acestor numiri, niciodată ei nu vor ajunge atât de puţini precum şi-ar dori cei pentru care puterea a ajuns să corupă absolut.

Nu uitaţi să daţi LIKE şi să comentaţi... butonul e în stânga jos... repostaţi pe bloguri... v-am salutat!