Analiză media: impactul site-urilor locale de ştiri, plus câteva comparaţii şi concluzii


Nivelul de subdezvoltare şi slaba acoperire a presei locale din vestul ţării sunt deplânse în ultimii ani de mai toţi comentatorii avizaţi. Referinţele negative s-au înteţit, mai ales în ultimii doi-trei ani, mai ales în cercurile în care se discută cu cărţile pe faţă, în grupurile informale „subţiri” ale veteranilor din jurnalismul timişorean, unde fenomenul căderii factorului de influenţă a presei locale e dat ca o notă certă.


TV.

Televiziunile locale sunt aproape inexistente (prezenţa TVR Timişoara este singura constantă, iar pe lângă ea aproape că nici nu se mai văd DIGI24 Timişoara şi TV Europa Nova). În lipsa unor instrumente de măsurare longitudinală a audienţelor acestor programe TV locale, impactul lor pentru publicul local este greu de cuantificat, mai ales că vorbim de o plajă de cifre mici de audienţă, cele de pe la coada listei de audienţe realizate de canalele TV româneşti.


RADIO.

Vremea de aur a programelor radio locale a apus, sau, cel puţin, se poate resimţi reducerea impactului emisiunilor şi a varietăţii lor. Şi aici, ca şi pentru TV şi presa scrisă, apare obsedant întrebarea circulară: a căzut interesul publicului pentru emisiunile de radio, sau calitatea lor a dat reculul interesului de public? 

Dacă la Radio Timişoara, postul public regional ce emite în FM şi AM, se simte o relativă reorietare spre formatul prietenos al emisiunilor interactive, în cazul celorlalte frecvenţe de radio cu emisie locală profilul programelor este într-o vădită sărăcire. 

Radio ProFM Timişoara, West City Radio ori Radio Banat Link au emisii neauditate, aşa că nu putem să ştim dacă audienţele lor depăşesc audienţele unor programe naţionale cu emisie locală (prin buletine de ştiri şi publicitate locală), cum sunt TANANANA sau RADIO21 şi KISSFM. 

Piaţa programelor de radio locale nu este una cuantificabilă şi, cel mai probabil, se află în aceeaşi situaţie cu cea a programelor TV locale, având cote de audienţă neglijabile.


PRESA TIPĂRITĂ.

Ziarele şi revistele locale descriu cel mai bine fenomenul contractării pieţei media locale. Anii de glorie cu tiraje de 20 sau 30 de mii de exemplare pe zi ţin de istorie. Mai iese din tipar doar Renaşterea Bănăteană (care, chiar dacă se mai bazează pe distribuţie în sistem abonament în tot judeţul, şi-a redus tirajul sub ultimul prag psihologic, cel de 10 mii exemplare), iar de câteva luni apare şi săptămânalul Banatul Azi, pe lângă Agenda. Tirajele totale ale presei scrise vândute în chioşcurile din judeţ este la fel de neglijabil ca şi impactul canalelor TV şi radio locale.


PRESĂ LOCALĂ, ŞTIRI CENTRALE

După anii 2010-2012, canalele on-line rămân singurele semnificative în piaţa media locală, dar cu date de audienţă de zeci de ori mai reduse decât cele din topul naţional al on-line-ului.


Pe lângă scăderea traficului şi a audienţelor cumulate ale canalelor media locale clasice, e clară şi o continuă amplificare a tendinţei de creştere a influenţei canalelor social-media, cu locomotiva Facebook şi cu impactul global al câmpului de comunicare on-line Google. 

Efectul Facebook şi Google este cuntificat de marketerii români la o acoperire de peste 50% din totalul general al cheltuielilor de publicitate on-line din România (aprecierile mergând chiar până la 75-80% din valori).

Mai ales Facebook este un mediu on-line în care se dezvoltă canale locale, fie că este vorba de pagini oficiale ale comunicatorilor, pagini ale brandurilor locale ori pagini şi grupuri de ştiri locale.

Nodurile principale de comunicare locală se găsesc în online azi, fie că este vorba de site-urile canalelor media de toate tipurile ce s-au mutat în on-line, fie că sunt canale Facebook ale personalităţilor, publicaţiilor, grupurilor sau pagini de comunităţi. 

Media on-line locală atrage acum cvasi-totalitatea publicului local. Într-o piaţă a ştirilor tot mai deschisă şi mixată (canale locale, naţionale, internaţionale, generice şi nişate), cotele de audienţă realizate de ştirile din on-line sunt într-un raport de cel puţin 25 la 1 faţă de cele realizate de canalele media convenţionale locale (traficul zilnic maximal al primelor site-uri de ştiri din România este pe nivelul de 700-1000 mii vizitatori unici zilnic, în timp ce traficul zilnic maximal al primelor site-uri din Timişoara este situat pe nivelul de 15-20 mii vizitatori, cote care nu se pot compara cu audienţele modeste ale canalelor locale TV, Radio şi Print).

Temele de dezbatere ale zilei sunt date azi de canalele TV naţionale şi de on-line-ul naţional. Media locală pare insignifiantă, fenomenul masificării publicului în on-line-ul naţional lasând destul de puţin loc site-urilor locale. Această concluzie merge în simetrie cu observaţia unei întârzieri profunde a culturii politice, civice şi comunitare din plan local, în raport cu nivelul dezbaterilor de azi. Localismul mentalităţilor este în opoziţie cu dezvoltarea economică şi cu aspiraţiile vestului ţării. Asta se vede şi în presa locală.

Dacă încercăm listarea canalelor on-line locale, ierarhizate în funcţie de un factor de impact (mix al prezenţei în Web, Google şi Facebook a acestor canale), avem o cheie de extragere a celor mai importante vehicule de comunicare localizate, relevante pentru dezbaterile din spaţiul public local. Şi semnificative pentru campania alegerilor parlamentare 2016. Atât cât contează acest palier local al comunicării, raportat la cel naţional (care, desigur, este mult mai important, un fenomen pe deplin vizibil în tabloul comparativ dintre canalele locale şi primele canale naţionale).

Iată tabloul on-line-ului local din vestul ţării (cuprinzând site-uri generaliste, pe lângă acestea fiind situate comparativ zece canale locale de nişă, de sport, cultură, educaţie sau blogging, plus zece canale majore naţionale).  Ordonarea este făcută de mixul factorului de impact (determinat prin multiplicarea vizitatorilor unici zilnici, cumulaţi lunar, cu like-urile din facebook şi cu rankul mediu de căutări zilnice în Google după denumirea site-ului).

Se pare că cel mai puternic brand din on-line-ul local nu este al unui vehicul de ştiri, ci este site-ul Universităţii de Vest din Timişoara. Cu impactul pe care îl are uvt.ro se pot compara doar primele două site-uri de ştiri din Timişoara, cei mai importanţi furnizori de conţinut media locali, opiniatimişoarei.ro şi tion.ro. 

Anexa tabelară cuprinde listarea rezultatelor caracteristice lunii de referinţă septembrie 2016 şi zilei de 22 octombrie 2016, dată la care s-au cules cifrele de monitorizare Facebook şi Google. 


CANAL
DATE TRAFIC
VIZITATORI
UNICI LUNA
LIKE-URI FACEBOOK
GOOGLE TRENDS DAILY
FACTOR IMPACT

opiniatimisoarei.ro
trafic.ro
400000
25000
75
750000

tion.ro
userexp.net
173940
50000
83
721851

renasterea.ro
sati.ro
400000
20000
47
376000

pressalert.ro
similarweb.com
400000
14000
65
364000

expressdebanat.ro
userexp.net
50000
22500
80
90000

banatulazi.ro
trafic.ro
240000
3200
100
76800

timisoarastiri.ro
userexp.net
34500
19000
70
45885

cetateanul.ro
similarweb.com
90000
10000
49
44100

ziuadevest.ro
userexp.net
45000
13000
62
36270

debanat.ro
userexp.net
35000
16000
64
35840

orasul-timisoara.ro
userexp.net
6000
310000
15
27900

pentrutimisoara.ro
similarweb.com
10000
37500
51
19125

banatulmeu.ro
similarweb.com
35000
7000
67
16415

radiotimisoara.ro
userexp.net
35000
9000
52
16380

voceatimisului.ro
similarweb.com
40000
7000
21
5880

timisoaraonline.ro
userexp.net
5500
23000
45
5693

timisoreni.ro
similarweb.com
250000
5000
4
5000

sursadevest.ro
userexp.net
30000
3800
32
3648

telenova.ro
similarweb.com
10000
16000
21
3360

oradetimis.ro
similarweb.com
15000
8000
27
3240

impactpress.ro
similarweb.com
15000
2300
25
863

timpolis.ro
userexp.net
18600
1385
28
721

timisoaraazi.ro
userexp.net
6000
2000
60
720

timisplus.ro
trafic.ro
3000
1300
51
199

ziarultimisoara.ro
userexp.net
7200
1100
24
190

livetimisoara.ro
userexp.net
3000
1500
21
95

timisoaraexpress.ro
userexp.net
12000
5000
1
60

gazetadinvest.ro
similarweb.com
15000
1600
1
24













uvt.ro
similarweb.com
400000
27000
70
756000
upt.ro
similarweb.com
350000
11000
70
269500
sporttim.ro
userexp.net
17500
6500
79
8986
infoo.ro
userexp.net
18500
3000
55
3053
druckeria.ro
userexp.net
16000
6000
30
2880
timisoara2021.ro
userexp.net
7000
33500
10
2345
tomatacuscufita.com
userexp.net
14500
4800
20
1392
ciprianjichici.ro
userexp.net
4400
4800
40
845
sportvest.info
userexp.net
2500
9000
24
540
marceltolcea.ro
similarweb.com
2000
5000
30
300












stirileprotv.ro
brat.ro
8100000
2330000
43
811539000
realitatea.net
brat.ro
5150000
1318000
20
135754000
adevarul.ro
brat.ro
5450000
516000
42
118112400
gandul.info
brat.ro
2600000
566000
48
70636800
hotnews.ro
brat.ro
2500000
334000
45
37575000
gsp.ro
brat.ro
2900000
475000
14
19285000
evz.ro
brat.ro
2500000
102000
62
15810000
tolo.ro
similarweb.com
800000
132000
65
6864000
republica.ro
similarweb.com
1200000
40500
35
1701000
pressone.ro
similarweb.com
200000
31000
25
155000






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trista zi a tinerilor

(de)compromis

Când se va bloca economia Timişoarei şi Aradului? Ce se poate face? Despre previzibila criză socială nu vorbeşte nimeni?

Aglutinarea fragmentelor de adevăr și minciună. O fantomă bântuie agenda publică: Statul Paralel.

Pâine şi circ, sezonul 2016

Cum se negociază o majoritate?

Foto, video şi scurte note (la cald) despre Revolution Festival 2016

Parlamentare 2016: Ponta vs Blaga în Circumscripţia electorală 37 Timiş

[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Citind "Femeia cu Părul Roşu"

Madonna la PSD