Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2015

Scrisoare deschisă pentru NU la referendumul grec

Astăzi s-a dat publicității o scrisoare de susținere a Greciei, scrisoare semnată de mai mulți profesori, scriitori, jurnaliști și cercetători, prin care se solicită Uniunii Europene să revină la principiile democrației și se susține votul de respingere cu NU la referendumul din 5 iulie.  Este al doilea mare manifest intelectual internațional în sprijinul Greciei, după cel din februarie 2015, prin care câteva sute de universitari și cercetători din întreaga lume atrăgeau atenție decidenților de la Bruxelles să negocieze cu seriozitate și cu înțelegere un nou acord pentru Grecia. Tocmai pentru că acel prim manifest nu a fost luat în considerare, ajungându-se la o previzibilă respingere prin referendum a pachetului nenegociabil de măsuri* pentru prelungirea acordului financiar de împrumut, apare acum al doilea manifest, mult mai dur: " În ultimii cinci ani, UE și FMI au impus măsuri de austeritate fără precedent pentru Grecia. Rezultatele sunt negative. Economia a scă...

Teorie și practică

Digi24.ro a oferit acum câteva săptămâni un documentar de excepție, care merită revăzut, despre terorismul de azi. Cu explicații directe și avansate asupra terorismului religios, însă fără patimă sau exagerări. Expertul internațional Jonathan Fine, recunoscut ca primă voce în domeniul studiilor asupra terorismului internațional, spune că nu trebuie făcută greșeala de a considera grupurile generatoare de acțiuni teroriste drept grupuri de nebuni, ci mult mai echilibrat, ca grupări organizate de militanți ce se află într-o lume cu totul diferită, cu valori și credințe complet aparte, ce merită studii aprofundate, față de care nu trebuie ridicate ziduri din partea pacifiștilor și cooperanților, ci merită o cât mai atentă cunoaștere, descifrare culturală, detașată și seculară. Colonelul în rezervă Avital Leibovich, femeia ce a fost timp de 10 ani purtător de cuvânt al armatei Israelului, oferă explicații desprinse din practica militară a confruntării cu organizațiile teroriste, ...

Un model pentru Timișoara

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este în plină desfășurare în această săptămână, aflat la a 22-a ediție. Managerul acestui eveniment european, actorul și directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac, este sufletul acestui mare Festival al Artelor Spectacolului, cel mai mare din România și în primele din întreaga Europă. Chiar în zilele festivalului, într-una din piețele atât de cunoscute (de-acum) ale Sibiului, la ceas de seară, Constantin Chiriac oferă 25 de minute de prezentare expresivă a dimensiunilor și valorilor ediției din acest an, în emisiunea "Imparțial" de la DIGI24. O adevărată lecție de urmat pentru Timișoara, oraș candidat în competiția pentru Capitală Culturală Europeană 2021 . De văzut!

Pe final de stagiune

Un colectiv de teatru care-și premiază actorii cei mai buni (pe baza votului colegilor lor și a votului spectatorilor), cu fonduri provenite din vânzarea abonamentelor speciale anuale (Kult-Card), iată o manieră cât se poate de specială de a marca finalul unei stagiuni. Și nu a fost doar atât. În seara de vineri, 12 iunie, pe scena Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timișoara s-a jucat " Oameni și șoareci " (a cărui premieră tocmai a avut lor acum mai puțin de o lună), după care s-au aplaudat și premiat actorii stagiunii (Emilia Borbely, Rita Lorincz și Andras Csaba Molnos), iar apoi s-au discutat informal, în cadrul sărbătoresc al sălii Studio, părerile celor mai apropiați spectatori despre evoluția stagiunii, despre festivalul de curând încheiat și despre suma așteptărilor pe care publicul le are sau le-ar putea avea pentru următoarea stagiune. Ajuns la a opta ediție,  Festivalul Euroregional de Teatru "TESZT" ...

Desculț, despre salvare

În primele minute ale conferinței despre cartea sa, "Sectanții"*, participanții s-au uitat la Vasile Ernu puțin mirați, căci dincolo de blugii tip bermude cu care a apărut, a și renunțat foarte repede la sandale, rămânând desculț. Stupoarea nedisimulată a publicului s-a mai estompat după acele minute de introducere, căci autorul cărții a trecut foarte direct și natural la un dialog despre ce a încercat să povestească în carte, cu gesturi, cuvinte și rupturi de planuri intersectate, așa cum i-au venit, semnificative și explicative, chiar ironice, cu trimiteri la credințe personale și la percepții sociale, primite cu interes de public. Salvarea, crede Vasile Ernu, este un act politic individual, care însă nu poate avea loc fără sprijinul altora, al comunității, atât cât și cum poate să se manifeste aceasta. Pentru exemplificare, autorul s-a referit cu o parabolă la sectanți, marginalii societății, preluând un citat biblic din radicalul său preferat, Isus Hristos, care sp...

Adevăratul motiv pentru care România este "menținută" cu orice preț în linia țărilor cu opinii majoritare pro-americane

E mai bine să fie precizat de la început, nu veți citi aici o poziție sceptică, ci doar o argumentație de tip realpolitik. Probabil că în cvasi-totalitatea informațiilor publice existente pe piața românească, motivul principal pentru care România este o țară din linia celor cu opinie publică net pro-americană ține de parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA, cu bază în participarea la NATO ca bloc militar. Desigur, securitatea dată de participarea la NATO este preferabilă oricărei alte variante. Dar cred că această viziune este unilaterală  și probabil că este încă larg împărtășită în opinia publică românească datorită unei întârzieri în reacție, ori datorită intoxicărilor și manipulărilor atât de des întâlnite. Sau din cauza naivității comentatorilor. În realitate, parteneriatul strategic cu SUA și participarea ca membru activ în NATO nu sunt ultimele rațiuni pentru care Statele Unite manifestă o grijă deosebită pentru poziționarea pro-americană a opiniei publice ...

Cărămida din plic

În primul număr al newsletter-ului editat de Friedrich Ebert Stiftung alături de Institutul pentru Politici Publice, doctorul Florin Chirculescu pune un diagnostic clar pentru breasla doctorilor. Spune așa:  “Gândiți-vă că DNA termină cu politicenii și începe să-i caute pe medici din cauza plicului. Medicii nu ies în stradă, sunt și dezamăgiți și-au bătut toți joc de ei, inclusiv șefii lor. Și ce va face? Va pleca și cine va rămâne se va uita la ceas. Și pleacă acasă, ca orice funcționar public” spune Florin Chirculescu. El mai susţine că, în lipsa banilor, plicurile au ţinut în picioare sistemul medical“. Chirurgul Florin Chirculescu militează de mai mulți ani pentru salarizarea medicilor la nivelul de care beneficiază judecătorii, argumentând și justificând într-un fel breasla doctorilor, invocând plicurile de bani date de pacienți, principală motivație care a stat la fundația sistemului medical. Oare pentru că medicii, vai de ei, au beneficiat întotdeauna de bani ali...

De la stagnare la progres

Oamenii fac diferența dintre stagnare și progres social, dintre blazare și construcție. În Timișoara de azi se vede foarte bine nevoia de a trece de la prăfuitele clișee, lipsite de orice urmă de viziune pentru buna administrare a orașului, către un nou proiect strategic de oraș. Proiect pe care comunitatea îl cere și pe care îl va susține dacă vom intra în această dezbatere și o vom armoniza cu realitatea orașului. Un nou proiect de oraș va spune în clar cum vom reuși să depășim egocentrismul unei conduceri din Primăria Timișoara, cea care face un joc dezavantajos în care se insistă pe inaugurările micilor realizări și se manipulează așteptările timișorenilor cu idei de tipul liniei de metrou, a noilor poduri de peste Bega sau a stadionului impresionant. Progresul Timișoarei va însemna implicarea comunității, pentru un oraș dinamic. Progresul va rezulta din dezbaterea ideilor pe care noul proiect de oraș le va propune timișorenilor, cei care asistă azi, probabil sceptici, l...