Oamenii fac diferența dintre stagnare și progres social, dintre blazare și construcție. În Timișoara de azi se vede foarte bine nevoia de a trece de la prăfuitele clișee, lipsite de orice urmă de viziune pentru buna administrare a orașului, către un nou proiect strategic de oraș. Proiect pe care comunitatea îl cere și pe care îl va susține dacă vom intra în această dezbatere și o vom armoniza cu realitatea orașului.
Un nou proiect de oraș va spune în clar cum vom reuși să depășim egocentrismul unei conduceri din Primăria Timișoara, cea care face un joc dezavantajos în care se insistă pe inaugurările micilor realizări și se manipulează așteptările timișorenilor cu idei de tipul liniei de metrou, a noilor poduri de peste Bega sau a stadionului impresionant.
Progresul Timișoarei va însemna implicarea comunității, pentru un oraș dinamic. Progresul va rezulta din dezbaterea ideilor pe care noul proiect de oraș le va propune timișorenilor, cei care asistă azi, probabil sceptici, la serialul unor realități ce ridică multe întrebări:
De ce am uitat o bună tradiție a spiritului comunitar și a implicării cetățenilor interesați de viața orașului, așa cum este cazul celor prezenți în consiliile de cartier?
De ce așteptăm doar măsuri guvernamentale pentru domeniul medical, când patrimoniul și funcționarea rețelei medicale din Timișoara este direct legată administrația orașului?
Când ne vom aduce aminte de profesorii, învățătorii și educatorii din Timișoara, în mâna cărora se află viitorul orașului?
De ce ne mărginim să credem că Timișoara este doar o un pol de atracție industrial, fără să vedem potențialul său turistic, cultural și de cercetare?
De ce credem că șomajul redus însemnă același lucru cu o bună calitate a vieții, cu absența nevoilor sociale și cu lipsa de importanță a serviciilor de asistență socială primară?
De ce în Timișoara se ridică gunoiul menajer de două ori pe săptămână, la același tarif la care, în alte orașe, se ridică din două în două zile sau chiar zilnic?
De ce am înzecit numărul de semafoare, dar traficul este tot blocat la orele de vârf?
De ce copiii nu mai au acces gratuit, în timpul liber, la terenuri de sport?
Cum de ne mulțumim cu explicații de fațadă pentru lipsa de locuri de parcare?
Chiar nu se găsesc variante pentru buna gestionare a lucrărilor publice plătite de administrația locală, ca să nu se mai depășească termenele de execuție și să nu se mai omită penalizarea acestor depășiri?
Cât vom mai aștepta pentru ca parcul de mijloace de transport în comun să fie complet pus la punct (cu mijloace noi, nicidecum prin cosmetizare) și capacitatea de transport să facă atractivă renunțarea la mașinile personale și opțiunea pentru transportul în comun?
De ce nu sunt implicați experții culturali ai orașului în managementul evenimentelor din circuitul cultural anual, adică cei care pot potența la maxim către public aceste evenimente?
La această primă listă se pot adăuga, asta-i sigur, și multe alte întrebări, tema e deschisă. Noul proiect de oraș, devenit foarte necesar la un an înainte de alegerile locale, va începe de la astfel de întrebări și de la cele mai directe răspunsuri ce le vom avea. Va deschide perspectiva readucerii comunității în mijlocul scenei, va oferi posibile soluții de viitor, va juca un rol de pârghie pentru depășirea stagnării, pentru progres.
Timișoara este, incontestabil, un pol de creștere economică, orașul bogat, dar cu mulți oameni săraci, cu nevoi de intervenție imediată, cu pericole de mediu și cu multe fețe ale mizeriei, vizibile mai ales în micile străzi ale cartierelor din afara centrului istoric. Ca să nu mai vorbim de starea acestui centru, ruinat practic printr-un proiect de reabilitare ambițios, ajuns aproape de eșec. Bogăția orașului cere și eficiență, cere și un management corect pentru sutele de milioane de euro din bugetul local anual. Nu ne șterge nimeni pe creier, nu avem cum să trecem nepăsători peste modul cum se consumă bugetul orașului acum.
Prieteni de bună-credință și observatori atenți ai orașului spun, cu dezamăgire, că nu se pot aștepta peste un an decât la câștigarea unui nou mandat de către actualul primar, dintr-o rutină a votului, din cauză de stagnare a pretențiilor și revendicărilor față de administrație, din cauză că nu se arată niciun alt candidat cunoscut și cu șanse, care să propună altceva pentru oraș, cu credibilitate. Cu alte cuvinte, așteptând un candidat providențial, ne mulțumim și ne resemnăm cu ce avem, primarul de azi și alaiul său. Da, ne amuzăm când în locul comunității implicate, la inaugurarea teatrală a pasajului Michelangelo, în spatele primarului se vedea un întreg alai de lăudători, însă dincolo de hazul situației se vede destul de bine că suntem în regres ca oraș. Acestui context îi este necesar un nou proiect de oraș, prin care să reconstruim spiritul comunității, care să ne aducă cu picioarele pe pământ, să înțelegem câte sunt de făcut și câte din acestea sunt posibil de realizat, ca să recunoaștem că nu există un candidat așa-zis providențial pentru Primărie, și că challenger-ul sigur se va vedea public dacă vom dezbate viitorul orașului, când vom căuta soluții pentru a trece de la stagnare la progres.
Comentarii