[ HOREA BĂCANU / s o c i a l b l o g ]

Abuzul are forme ciudate, mai ales pe la noi prin oraș. Unele dintre ele sunt atât de banale încât nu stârnesc decât zâmbete. Asta pentru cine mai are chef să zâmbească în acest oraș murdar. Așa, ia să vedem puțin ce-i cu abuzul ăsta, chiar dacă e banal, pentru că dincolo de banalitatea lui se poate anticipa și prezența abuzului grav. Ajuns primar, cu fală și cu obsesii meritocratice, omul se pune serios pe treabă și joacă one-man-show, mai ales în comunicarea publică. Face apel tot mai des la Facebook, apasă și scrâșnește cuvintele de parcă ar vrea să ne transmită că ar avea un monopol pe cuvintele mari. Să dau exemple? Se cunosc... Se apucă de sondaje, este fericitul user modern al aplicației de sondaje de pe FB, face și desface întrebări, liste de răspunsuri, nominalizări și alte și alte bâjbâieli exotice sau triste, toate poleite cu aura așa-zisei obiectivități.  Fain, nu? Ajuns în starea preșcolară a bucuriei copilului căruia Moșul i-a adus jucăria cu t...

Săptămâna aceasta a fost una tristă pentru Germania, Europa şi politica modernă.  Helmut Schmidt , cancelar german în perioada 1974-1982 din partea alianţei social-liberale, a încetat din viaţă la 96 de ani, după ce a fost în ultimii 30 de ani co-editor al publicaţiei de stânga Die Zeit . A condus la vârf, ca vicepreşedinte, Partidul Social Democrat  (SPD) din Germania, fiind pragmatic, foarte bun organizator, vizionar şi foarte atent pentru a menţine pacea Germaniei. Acum un an, digi24.ro difuza un film documentar despre acest politician devenit idol al Germaniei, un film recomandat curioşilor şi specialiştilor. La 30 de ani distanţă de perioada când a fost cancelar, despre  Helmut Schmidt se vorbeşte în aceste zile ca despre ultimul model clasicizat din politica europeană a celei de-a doua jumătăţi din sec. XX. În 90 de minute de film se găsesc multe fragmente de istorie şi politică europeană, dintr-o perioadă când războiul rece era realitatea unei ţări sepa...

Ultimele şapte zile ale actualităţii româneşti arată o ţară fără politicieni, în care preşedintele este redus prin lege la un rol strict decorativ şi de PR al Statului Slab. Gălăgioşii politicieni din Bucureşti sunt tăcuţi şi nevăzuţi, şi chiar şi cei mai limbuţi din ei în alte dăţi sunt acum tăcuţi şi invizibili, frica ancestrală faţă de furia străzii aducând România politică într-o situaţie de ţară fără politicieni. Ceea ce este foarte grav, chiar dacă nu atât de tragic pe cât sunt accidentele colective şi nici atât de provocator pe cât este nivelul de corupţie de azi. O ţară fără politicieni, aflată la marginea UE, pe limita confruntării dintre estul european dominat de influenţa rusă şi centrul european atât de diversificat şi instabil, o ţară ce nu mai are voci şi oameni decişi să joace roluri publice, nu poate să ajungă decât neguvernată, cu perderi majore în seria condiţiilor de securitate şi de funcţionare administrativ-economică.  Este imposibil ca o astfel de ţar...

Emoțiile puternice și protestele generate de seismul public al tragediei din București, produsă în noaptea de 30 octombrie, au dus nu doar la demisia guvernului, ci și la ieșirea în prim-plan, în stradă și în media, a generației 90, tineri ce au azi până în 25 de ani, oameni ce spun foarte direct, fără îndoială, despre cum gândesc și simt. Ce poate să fie mai ofertant pentru un cercetător atent al lumii politice decât textul? Decât discursurile acestor zile, decât codurile și limbajele specifice acestui timp al României (r)evoluționare? Decât semnele textuale despre mișcarea ideilor și despre expresia acestor emoții colective contagioase ce umplu spațiul public al marilor orașe românești? Dacă există o realitate vie și integratoare, o supra-logică a societății noastre (aproape incredibilă și surprinzătoare în aceste zile), dacă dincolo de fragmente, măști și fațete ale realității chiar se află valori și super-principii-ghid ce ne orientează zi de zi, acelea care chiar produc...