Abuzul are forme ciudate, mai ales pe la noi prin oraș. Unele dintre ele sunt atât de banale încât nu stârnesc decât zâmbete. Asta pentru cine mai are chef să zâmbească în acest oraș murdar.
Așa, ia să vedem puțin ce-i cu abuzul ăsta, chiar dacă e banal, pentru că dincolo de banalitatea lui se poate anticipa și prezența abuzului grav.
Ajuns primar, cu fală și cu obsesii meritocratice, omul se pune serios pe treabă și joacă one-man-show, mai ales în comunicarea publică. Face apel tot mai des la Facebook, apasă și scrâșnește cuvintele de parcă ar vrea să ne transmită că ar avea un monopol pe cuvintele mari. Să dau exemple? Se cunosc...
Se apucă de sondaje, este fericitul user modern al aplicației de sondaje de pe FB, face și desface întrebări, liste de răspunsuri, nominalizări și alte și alte bâjbâieli exotice sau triste, toate poleite cu aura așa-zisei obiectivități.
Fain, nu?
Ajuns în starea preșcolară a bucuriei copilului căruia Moșul i-a adus jucăria cu telecomandă, omul se preface indiferent la mizeria politicii, se dă conectat doar la părerile cetățenilor feisbuchiști. Ați ghicit, este alesul providențial ce rămâne, culmea, atent la ce spun cetățenii. Despre ce vrea el să audă.
E clar că cetățenii nu au altă treabă decât să se predea și să se dea interesați, asta-i regula de fier din jocul acestui copil-mare.
Ajuns la sondajul feisbuchist cu nr. 75, prea-independentul și deosebit-de-meritocraticul copil-mare ajunge chiar la culmea abuzului de încredere. Prin fix patru întrebări și un titlu greșit.
E un abuz evident de încredere să te prefaci că vrei sincer să afli opinia celorlalți, punându-i pentru asta în fața unui mini-chestionar de sondaj făcut atât de prost și (prea puțin) ascuns tendențios. Asta chiar dacă, la nevoie, poți să invoci scuza că n-ai vrut să încalci regulile elementare de formulare a întrebărilor. Pentru că, de fapt, nu te-a interesat nicio clipă aspectul.
Nu cred că e posibilă o forțare mai clară a limitei ridicolului decât cea creată în acest sondaj nr. 75, unde copilul-mare ultra-liberal își face o oglindă în care să dea tot mai bine. Așii propagandei mondiale se răsucesc și se chircesc de invidie, sau de râs.
End of story!
Nu mai avem primar.
Dar avem un prințișor-conservator cu cască de constructor, care manevrează de zor manetele jucăriilor și care își tot pune colegii să-i ia interviuri, o ingenioasă metodă de promovare a noului său joc de pe feisbuc.
Comentarii