[ HOREA BĂCANU / s o c i a l b l o g ]

Civilizaţia spectacolului, piatră de încercare a lumii de azi, este decorul găsit de Mario Vargas Llosa pentru a etala prin comentariile sale lucide şi seducătoare câteva teme cheie din dezbaterile aprinse ale occidentului. Cartea "Civilizaţia spectacolului" (publicată în traducerea din spaniolă a lui Marian Mălaicu-Hondrari de Humanitas în 2016) vorbeşte despre degradarea şi diluarea avansată a înţelegerii culturale, despre chiar starea de azi a cultivării plăcerii şi divertismentului pe care tot mai mulţi oameni le caută oriunde în jurul lor, mai ales în evenimentele etichetate generic drept culturale. Cititorul acestei cărţi, publicată în 2012, are un rar privilegiu, acela de a găsi între coperţile sale modele îndrăzneţe de interpretare ale celor câteva teme sensibile ale timpului nostru, exprimate prin stilistica atât de convingătoare a lui Llosa:  superficialitatea din spectacolul cultural contemporan, grupurile islamice din Europa, dispariţia erotism...

Chiar dacă politicienii clasici ai partidelor clasice din România îi nemulţumesc pe cetăţeni, până la un ridicol record negativ de popularitate pe care îl înregistrează partidele de la noi (ca instituţii politice), chiar dacă USL şi apoi PSD nu au avut guvernări perfecte (dar nici nu există aşa ceva), asta nu înseamnă că tehnocraţia de azi este cu ceva mai bună. Dimpotrivă, tehnocraţia zilelor noastre este un precedent antidemocratic, de fază intermediară, regretabil fără niciun dubiu. Deşi se vorbeşte foarte deschis despre avansul politic al partidelor noi (de genul celor conduse de Nicuşor Dan sau Marian Munteanu), deşi se vorbeşte de nevoia de reformă a partidelor clasice, începând cu PSD şi PNL, cu toate că aceste teme de agendă publică au îndreptăţirea lor, îmi permit să fiu rezervat în privinţa potenţialului de schimbare a politicii româneşti prin curăţarea de vechi şi importul de formule hibride aşa-zis noi (aşa cum sugera cercetătorul în ştiinţe politice Graţian Mihă...

Performanţele semnificative ale polului de dezvoltare Timişoara-Arad, exprimate mai ales în termeni de exporturi anuale, lăudate pe merit în cursul acestui an în toate conjuncturile şi pe mass-media , se explică în primul şi în primul rând prin prezenţa masivă în Timişoara şi Arad a puternicilor producători multinaţionali din domeniul automotive. Opt miliarde de euro exporturi anuale echivalează cu nivelul exportului realizat din Bucureşti, acolo unde se află 10% din populaţia ţării, toate sediile instituţiilor financiare şi foarte multe interese. Dacă nu erau producătorii multinaţionali, atunci exporturile Timişoarei probabil că ar fi fost probabil la sub jumătate din cât sunt acum. Iar de aceste exporturi depinde, direct sau indirect, întreaga economie locală, dacă nu şi regională. În acest context, rumoarea discuţiilor despre o supraîncălzire a pieţei forţei de muncă din zona noastră duce direct la o îngrijorare crescută despre viitorul economiei locale, pe termen mediu şi l...