Chiar dacă politicienii clasici ai partidelor clasice din România îi nemulţumesc pe cetăţeni, până la un ridicol record negativ de popularitate pe care îl înregistrează partidele de la noi (ca instituţii politice), chiar dacă USL şi apoi PSD nu au avut guvernări perfecte (dar nici nu există aşa ceva), asta nu înseamnă că tehnocraţia de azi este cu ceva mai bună. Dimpotrivă, tehnocraţia zilelor noastre este un precedent antidemocratic, de fază intermediară, regretabil fără niciun dubiu.
Deşi se vorbeşte foarte deschis despre avansul politic al partidelor noi (de genul celor conduse de Nicuşor Dan sau Marian Munteanu), deşi se vorbeşte de nevoia de reformă a partidelor clasice, începând cu PSD şi PNL, cu toate că aceste teme de agendă publică au îndreptăţirea lor, îmi permit să fiu rezervat în privinţa potenţialului de schimbare a politicii româneşti prin curăţarea de vechi şi importul de formule hibride aşa-zis noi (aşa cum sugera cercetătorul în ştiinţe politice Graţian Mihăilescu, într-un comentariu mai vechi).
Mai exact şi mai concret, îmi este imposibil să înţeleg inconştienţa partidelor clasice, începând cu opoziţia PSD şi terminând cu pro-prezidenţialul PNL, care nu văd că principalul factor antidemocratic prin care se deligitimează orice urmă de politică în România este chiar actualul guvern tehnocrat. Când anume au fost domnii şi doamnele din formula guvernamentală Cioloş într-o competiţie electorală, politică, pe voturi? Când au propus ei cetăţenilor care aleg alternative în soluţii, programe, sau măcar poveşti mai noi sau mai vechi? Pe cine reprezintă cei din actualul guvern? Pe Nicuşor Dan? Sau pe Marian Munteanu? Sau, cumva, ei reprezintă o zonă de aşa-zisă independenţă politică ce ascunde în fapt politici nelegitime, influenţate strict de presiuni corporatiste?
Prima şi cea mai importantă temă de campanie a PSD pentru alegerile parlamentare din această toamnă nu e tema finanţărilor europene (spun şi de ce nu cred că finanţările sunt o temă de campanie: pentru că mecanismele de finanţare cu bani europeni sunt atât de complicate, încât nu cred că cei care le înţeleg trec de mai mult de 10% din cetăţenii cu drept de vot). Şi nu este nici tema creşterii economice record din primul semestru din 2016 (prima rată din total 28 ţări membre ale UE), căci discuţia despre mecanismele economice este inaccesibilă pentru cel puţin jumătate din cetăţenii cu drept de vot.
Prima temă a următoarei competiţii electorale este strict şi explicit legată de limitarea democraţiei până la dispariţia legitimităţii celor care guvernează.
După un eveniment complet nefericit din 2015, cel care care a dus la demisia lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru, după ce protestele publice au arătat în clar un anumit grad de contestare a unui lider de stânga ce conducea cu măsuri de dreapta, iată că am ajuns să fim guvernaţi de oameni complet rupţi de politica şi mecanismele democratice ale sistemului nostru politic. Chiar dacă liderii PSD nu au curajul şi luciditatea de a o spune, chiar dacă nu ne putem aştepta ca liderii PNL să o spună vreodată, asta nu înseamnă că e mai puţin adevărat faptul că tehnocraţia nu există în niciunul dintre guvernele din UE, cum nu există în nicio formulă democratică consolidată. Înapoierea civică şi politică românească a făcut posibil ca un preşedinte cel puţin izolat să propună o formulă cel puţin ciudată de guvernare, iar crema liderilor politici clasici din partidele clasice să accepte această stare de ilegitimitate a guvernării, ascunzându-şi complexul sau chiar frica de a spune public faptul că Cioloş nu reprezintă pe nimeni, indiferent cât de bine intenţionat este şi cât de bine pregătit se spune că ar fi.
Ce poate să fie mai ilegitim decât un guvern care nu îşi asumă nimic, nici politici de stânga, incluzive şi pentru dezvoltare şi echilibrare socială, nici politici de dreapta, ceva mai spre corporaţii şi reducerea rolului statului. Ce poate să fie mai ilegitim decât să guvernezi cu un eşalon doi şi trei (ba chiar şi patru şi cinci) de funcţionari publici care au avut susţinere politică (fie a PSD, fie a PNL), pentru ca să aplice în anii trecuţi programe politice de guvernare, funcţionari care acum se consacră liniştiţi în statutul de funcţionari publici ireproşabili, spunând că ei nu au făcut politică niciodată, da de unde aşa ceva. Ce poate să fie mai ilegitim decât să dai lecţii la televizor ca ministru tehnocrat, spunând că vrei să conduci în continuare şi după alegerile parlamentare din această toamnă, poate chiar candidând de faţadă sub sigla unuia sau altuia dintre partidele pro-prezidenţiale actuale. Faptul că Sebi Ghiţă şi-a băgat nasul în borcanul cu miere nu-i dă nicio legitimitate perfectului tehnocrat Cristian Ghinea. Iar faptul că adevarul.ro scrie titluri manipulatoare nu îl face mai indreptăţit pe acelaşi Cristian Ghinea ca să deţină un portofoliu guvernamental.
Până la urmă, să fim serioşi, faptul că în general gradul de nemulţumire faţă de politicienii clasici este destul de mare, de la Ponta la Tăriceanu, de la Blaga la Gorghiu, nu îl face pe Ghinea, peste noapte, un fel de mare gânditor sau de mare guvernator de finanţări europene. Prostia sau lăcomia politicienilor clasici nu le dă tehnocraţilor nicio fărâmă de îndreptăţire şi nici nu-i face mai profesionişti. Pur şi simplu, tehnocraţii nu există ca politicieni de spaţiu public, fapt greu de recunoscut atunci când eşti la putere în rol de ministru pro-prezidenţial, bine camuflat ca tehnician neutru.
Cred că miza acestei teme este mai mult decât clară. Dacă tema tehnocraţiei ce duce la deficit de democraţie o să fie neglijată de stânga democratică din România (atât cât se mai poate ea exprima), atunci presiunile şi fumigenele dreptei prezidenţiale şi ale nealiniaţilor noi din politică vor avea succes deplin, ascunzând sub preş un fals politic incredibil, prin care o mână de oameni au condus chiar guvernarea, nelegitimaţi politic în niciun fel. Ba chiar fără vreo urmă de responsabilitate faţă de un anumit segment de electorat, faţă de timişoreni sau faţă de bănăţeni, faţă de studenţi sau faţă de elevi, faţă de contribuabilii mici antreprenori sau faţă de angajaţii din multinaţionale.
Mai mult decât atât: faptul că PNL a susţinut acum un an instalarea unui guvern fără responsabilitate politică, sub pretextul unei nevoi de tehnocraţie (o noţiune din care fiecare înţelege exact ce-i trece prin cap), este un alt subiect central cu care stânga democratică poate să câştige această competiţie politică ce urmează. Cu condiţia să mai vrem democraţie politică, libertate de exprimare, libertate de opţiune ideologică şi libertate a votului.
Politica nu este o mare horă a unirii, asociativă şi ecumenică, în care binele tuturor iese la suprafaţă precum uleiul la suprafaţa apei. În politică sunt în concurenţă şi chiar în conflict perspective diferite despre proprietate, circulaţia bunurilor, muncă, acces la servicii, respectarea drepturilor, integrare şi implicare socială, utilizarea resurselor, despre impactul deciziilor şi despre cum vedem şi ce vrem de la ziua de mâine. Tehnocraţia nu face decât să submineze procesul politic, pentru că îl neagă, nu vrea să aibă de-a face cu oamenii politici, pentru că îi vede pe toţi corupţi, leneşi, proşti, mincinoşi şi tradători. Tehnocraţia este precum o prinţesă, curată şi neprihănită, perfect pregătită să conducă mai departe treburile guvernării şi din decembrie 2016. Ce mai contează că oamenii votează politic şi nu tehnocratic! Nu contează, tehnocratului nu-i pasă de voturi, lui îi pasă doar de povestea lui tehnocratică, o manipulare ce îi aduce pe români într-o situaţie cu totul ridicolă. Aşa cum face şi Erdogan cu turcii, aşa cum fac toţi autocraţii cărora li se rupe de democraţie.
Întreaga discuţie despre apusul ideologiilor şi naşterea unei noi democraţii, în care stânga şi dreapta sunt depăşite, nu reprezintă altceva decât o nouă ideologie alternativă, contestatară, o ideologie a tehnicii abuzului antidemocratic, a oamenilor cu conştiinţă civică prea-desăvârşită, cărora le vine rău când vine vorba de o politică pentru cei mulţi şi fără resurse (da, ei tehnocraţii vorbesc în termeni de ajutoare sociale şi pomeni când spun ce gândesc despre aceşti oameni), o ideologie a marilor-profesionişti crescuţi în spiritul unei birocraţii ce ajunge să opună interesele economice oricăror alte interese. O ideologie ce alimentează un alt tip de luptă de clasă, cea dintre interesele tehnocraţilor poleiţi cu binecuvântări prezidenţiale şi interesele celor care cred că schimbarea şi transformarea sunt posibile, inclusiv în politica noastră clasică.
Credit foto: adevarul.ro
Comentarii