Fragmente inspirate de Aracataca

Se întâmplă uneori ca un erou al literaturii de ficţiune (ce nu suportă publicitatea şi faima) să accepte să-şi dezvăluie latura umană şi personală în dialoguri biografice. Iar când acest fapt are loc, dintr-o adâncă prietenie pentru cel care formulează întrebările, răspunsurile devin aproape magice.

Cartea convorbirilor biografice ale lui Gabriel Garcia Merquez, evocate de prietenul său din copilărie, scriitorul columbian Plinio Apuleyo Mendoza, “Parfumul de guayaba”, apărută acum treizeci şi doi de ani, evocă în ritm sudamerican chipul puternic, viaţa fantastică, scrisul inspirat şi povestea poveştii personajului marelui autor. Interlocutorul lui Gabriel Garcia Merquez are rara ocazie de a provoca dialoguri cu totul interesante despre viaţa din zona ţărmului columbian al Caraibelor, acolo unde se află Aracataca, ţinutul în care realismul magic şi-a găsit cu noroc un om ales, despre formarea literară a acestui om dedicat limbii spaniole şi lumii metisate latinoamericane, despre lecturile şi influenţele scriitorului ce devine în fiecare zi tot mai dependent de scris, despre cum îşi priveşte acesta cărţile foarte cunoscute, precum ar privi fluturii galbeni, cei ce îi aparţin şi totuşi zboară liberi. Şi se mai evocă în acestă carte o viaţă aparte dinlăuntrul vieţii de zi cu zi trăită de scriitor, cea a superstiţiilor, maniilor, plăcerilor. Este o perlă rară, ascunsă departe de jungla vieţii, dar sădită magic şi stăruitor în sufletul scriitorului.

Fragmente din Capitolul 13 (subliniere, chiar al treisprezecelea):

“- Cred că superstiţiile, sau ceea ce se numesc superstiţii, pot corespunde unor facultăţi naturale pe care o gândire raţionalistă, cum este cea care domină Occidentul, a decis să le repudieze.

- Să începem cu cele mai obişnuite: numărul 13. Crezi într-adevăr că aduce ghinion?

- Eu cred exact contrariul. Cine ştie asta îi face pe ceilalţi să creadă că are efecte malefice (iar nord-americanii au crezut-o: în hotelurile lor se trece de la etajul 12 la etajul 14), numai pentru ca ceilalţi să nu-l folosească şi ca ei să fie singurii beneficiari ai secretului: e un număr de bun augur. Acelaşi lucru se întâmplă cu pisicile negre şi cu trecutul pe sub scară.

- Totdeauna există flori galbene, la tine în casă. Ce semnificaţie au?

- Atâta timp cât există flori galbene, nimic rău nu mi se poate întâmpla. Ca să fiu sigur, am nevoie de flori galbene (de preferinţă, trandafiri galbeni) sau să fiu înconjurat de femei.

- Mercedes pune mereu pe biroul tău un trandafir.

- Mereu. Mi s-a întâmplat de multe ori să lucrez fară rezultat; nimic nu-mi iese, rup foile de hârtie una după alta. Atunci îmi arunc privirea spre vază şi descopăr cauza: lipseşte trandafirul. Scot un strigăt, mi se aduce floarea şi totul începe să fie bine.”

“- Faimoasele tale presimţiri. Cum le explici?

- Cred că se supun unor informaţii sau indicii culese de subconştient.

…

- Aceste presimţiri se manifestă într-un fel foarte limpede?

- Nu, într-un mod confuz, ca o teamă relaţionată, da, cu ceva concret. Uite, deunăzi, afându-mă în Barcelona şi legându-mi şireturile la un pantof, am avut brusc presimţirea că ceva tocmai se întâmplase, în casa mea din Mexic. Nu neapărat ceva rău. Ceva. Dar m-am speriat, pentru că în acea zi, fiul meu Rodrigo pleca spre Acapulco cu automobilul. Am rugat-o pe Mercedes să sune acasă. Se întâmplase ceva, într-adevăr, în momentul în care-mi legam şireturile de la pantof: fata care lucra la noi în casă născuse. Un băiat. Am respirat uşurat, pentru că premoniţia nu avea nimic de-a face cu Rodrigo.

- Cred că presimţirile şi intuiţiile tale ţi-au servit mult. Multe dintre deciziile importante din viaţa ta se bazează pe ele.

- Nu numai cele mai importante. Toate.

- Realmente toate?

- Toate şi întotdeauna. De câte ori iau o decizie, o fac într-un mod intuitiv.”

“… niciodată, în nicio împrejurare, nu am uitat că în străfundul sufletului meu nu sunt nici mai mult, nici mai puţin decât unul din cei şaisprezece fii ai telegrafistului din Aracataca.”