ce-este-metafizica?

La finalul anului aflăm cum se înclină balanţa, după aşteptările subiective şi (puţin) după noroc. Încheind o astfel de perioadă, citind şi întrebându-mă cât de exacte ori cât de exagerate sunt ştirile pompoase de decembrie, grăbit printre titlurile zilei, analizele săptămânii şi topurile anuale ale fiecărui domeniu în care oamenii s-au gândit să facă ierarhii şi clasamente, forţând motoarele de căutare şi mizând pe inspiraţie, am găsit într-una din zile cea mai tare întrebare. Şi nu pentru că răspunsul ar fi greu de dat. Şi nici pentru că nu s-ar mai fi formulat niciodată această scurtă întrebare.

Privind de departe spre centrul oraşului răsăritean, găsind la locul lor aceleaşi taste şi repetând obsesiv acelaşi click în surdină, sincronizat cu mişcările de pe ecran, mi-am dat seama că nu fac altceva decât să caut doar acele răspunsuri pe care sunt pregătit să le găsesc. Hai, fie, poate un sfert de pas mai mult, poate chiar să caut şi ceea ce mi-aş dori să găsesc, înclinație ce mi-am format-o în timpul întâlnirilor cu prietenul meu călător (întâlniri de care, sunt sigur, își amintește și el). Cercetător prin vocaţie şi prin profesie, Inventatorul citise un articol mai vechi (pe care i-l sugerasem cu câteva săptămâni în urmă) şi a insistat cu întrebările până când a ajuns cu discuţia la al cincilea element – nu, nu era vorba de filmul lui Luc Besson – la care el se referea prin termenii celei “de-a cincea descoperiri”, pe care o făcuse cu ani în urmă.

Mi-a explicat că descoperise la granița dintre lumea ideilor şi lumea lucrurilor o graniță (nevăzută şi nedemonstrată, totuși presupusă de oameni), o formă de existenţă care poartă imaterial mișcarea undelor (chiar şi ale celor electromagnetice), ceva de genul celui de-al cincilea element găsit de vechii greci (nici aer, nici apă, nici pământ, nici foc), acolo unde se intermediază trecerea de la ideile gândite şi emoţiile simţite de oameni către lumea faptică (numită, în mod obişnuit, realitate fizică). Cel mai apropiat concept uman cu care se poate compara această descoperire nematerială este cel de “intenţie”, însă fără să fie intenţia obişnuită, similară voinţei îndreptate raţional spre acţiune, fiind mai mult căutarea ghidată de intuiţie, care organizează lucrurile şi viaţa (formula asta am reținut-o exact, cuvânt cu cuvânt).

Argumentaţia viabilităţii acestei descoperiri am reluat-o în discuţiile cu Inventatorul în mai multe ocazii ulterioare, iar la final de an, în faţa ecranului de calculator, am zâmbit când mi-am amintit de unde a plecat discuţia despre a cincea descoperire: de la faptul că de multe ori căutăm ceea ce ne-am dori să găsim, o căutare ghidată de intuiţie.

Şi s-a verificat, am găsit la final de an cea mai interesantă întrebare. Felul ei nemaipomenit de special a devenit evident prin contextul în care se afla, context ce poate fi descris, foarte pe scurt, ca o hartă a curiozităţilor oamenilor şi a căutărilor lor imediate. Era vorba de o statistică dată de Google la final de an cu privire la cele mai dese căutări făcute în perioada ce se încheia.

Fără să mai fie necesară o altă paranteză explicativă, simpla trecere în revistă a rezultatelor listate de Google a făcut descrierea intențiilor (la scară mare). În topul general ale celor mai populare căutări sunt simboluri cheie (care îi fac pe oameni să viseze cu ochii deschişi): un obiect simbol (iPhone6), rezultate simbol (rezultate la bacalaureat, titularizare), artist simbol (Robin Williams şi … Conchita Wurst), evenimente simbol (Eurovision şi WordCup), toate culminând cu cel mai important simbol, Simona Halep.

Mai departe. Între cele mai populare căutări Google din domeniul sportiv se află evenimente sau echipe de care oamenii sunt ataşaţi sau pe care le aşteaptă cu nerăbdare (WordCup, Wimbledon, Steaua-Dinamo), între cele mai populare titluri de filme sunt (fară nicio mirare) cele mai provocatoare producţii ale anului (Nymphomaniac, Maleficient, American Hustle), iar între cele mai populare emisiuni de televiziune se află strălucitoarele showuri ce dau dependență publicului și produc mult profit în toată lumea (VR, Masterchef, Xfactor).

Am ajuns, în final, la topul topurilor, am găsit întrebările cele mai întâlnite în Google, utilizând formula interogativă “ce-este?”. Era o listă a celor mai des întâlnite curiozităţi ale oamenilor, cele care îi fac să rămână unde sunt sau să se schimbe (“da”, uneori chiar “da”, se poate). Pe primul loc în top s-a situat o întrebare venită din nevoia de cunoaştere politică: “ce-este-diaspora?”. Doar după ce această întrebare a primit lămuriri mulţumitoare, abia atunci s-a trecut mai departe, mult mai departe: “ce-este-ebola?”. Când s-a aflat un răspuns şi despre pericolul african, oamenii s-au întors către începuturi: “ce-este-epidurala?”. Dar, oscilanţi cum sunt, s-au sucit spre chimia vieţii: “ce-este-perhidrolul?”. Apoi s-au temut de apropierea morții: “ce-este-oncologia?”. Au reușit să se ridice însă, au făcut mai departe un salt universal şi tehnicist: “ce-este-satelitul?”. Ceea ce, să recunoaștem, este cu totul şi cu totul altceva decât întrebarea ce-a urmat: “ce-este-fabula?”. Şi, pentru ca să crească apropierea de centrul vieţii (odată cu suspansul), a venit întrebarea: “ce-este-coronarografia?”. Căderea în absolutul banalului nu putea să fie mai rapidă decât cea provocată prin întrebarea: “ce-este-mucoviscidoza?”.

Ceea ce m-a făcut, aproape, să închid calculatorul. Era să uit tocmai întrebarea cea mai importantă. Toate aceste explicaţii nu au reprezentat decât contextul, o hartă a curiozităţilor oamenilor şi a căutărilor lor, un mediu potrivit în care am văzut strălucirea reginei întrebărilor, ascunsă pe locul şapte (din nou “şapte”, aproape că mă obseda cifra), din primele zece întrebări populare Google: “ce-este-metafizica?”. Întrebare ce a creat un spaţiu intermediar, o fereastră a timpului recent, un moment în care mi-am fixat intenţia, prima intuiție căutătoare ce organizează lucrurile şi viaţa, de la care a şi plecat acestă relatare.

[ Sursa de date am găsit-o aici ]

[ Din 2015 sunt prezent şi pe noua pagină oficială  Facebook ]