Tot azi, cu câteva ore mai devreme, vorbeam cu cineva despre aceiași romani plecați la muncă. Unii temporar, alții permanent. Într-un exil funcțional al cetățeanului european plecat din țara în care s-a născut și în care s-a educat (unii mai mult, alții mai puțin). Atât de amplu este fenomenul încât nu mai este "migrație", ci de-a dreptul "exil", ca fugă din calea condițiilor de la noi.
Povestea cea mai întâlnită depre acești exilați temporar sau permanent merge pe firul roșu al nevoii minimului de condiții ale existenței, care fac trimitere la ceea ce în științele sociale se numește securitate socială. În termenii celui cu care vorbeam acum câteva ore: de muncă tot se găsește mai ușor în Europa vestică, salariul este oricum de cinci ori mai mare, iar condițiile de viață net peste cele de la noi. În plus, dar mai ales, compromisurile nu sunt aceleași ca la noi.
Ce să răspund la astfel de fraze crude, directe, concrete, banale, logice, verificabile, până la urmă adevărate? Da, e reală motivația ce îi face pe mulți să plece și să tot rămână în acest exil funcțional al muncii în alte țări, însă noi celalți pentru ce rămânem aici ? Căci nu suntem prea patrioți, foarte rigizi, incomparabili ca pregătire. Poate că suntem prea adaptabili, cine știe, iar asta s-ar traduce prin nivelul mult prea ridicat de toleranță la condițiile dure de insecuritate socială din România.
Asta i-am răspuns omului, care se uita curios la mine să vadă cum reacționează unul din administrație și politică față de problema muncii în străinătate: majoritatea românilor, cei care suntem aici, ne obișnuim, vrem-nu-vrem, cu nevoia de a "ne descurca", de a face orice compromisuri, de a scoate "ceva" din piatră-seacă, pentru a supraviețui aproape de la o lună la alta. Adică suntem de acord cu aproape orice, doar-doar nu ne vor atinge riscurile de tot felul din jurul nostru, pentru că nu prea avem cu ce să facem față odată ce s-ar întâmpla ceva.
În plus, se spune despre cei plecați la muncă "dincolo" că "nu au stres", zâmbesc aproape la fel de mult ca occidentalii, sunt mai liniștiți și mai bucuroși cu ceea ce fac. Fără să raționalizeze sau să întoarcă problema pe toate fețele, e clar că cei plecați la muncă "dincolo" trăiesc de fapt mai echilibrat, pentru că nu mai sunt zilnic sub presiunea nivelului infernal de insecuritate din țară, care îți alungă urgent buna dispoziție, de la primele ore ale unei zile de lucru.
Comentarii