Nu cred că merită să mai comentăm cum au fost proiectate pistele de biciclete de pe malurile canalului #Bega. Ce să mai zicem acum? Bine că s-au făcut, timișorenii se bucură de ele. Nu este nici cea mai mare reușită, dar nu este nici cea mai neizbutită lucrare publică din #Timisoara. Nici despre cum arată la inaugurare și despre condițiile în care se face comerț în noua piață Iosefin nu are sens să comentăm prea mult. Bine că investiția s-a finalizat, probabil că se vor regla lucrurile pe parcurs. Cum nici despre palmierii Palmișoarei nu cred că trebuia să facem caz mai mult decât în rubricile de pamflet, sunt bine mersi prin centrul orașului, până la urmă e clar că nu ne deranjează, așa cum nici strălucitori nu ne fac. Dacă vine momentul să discutăm despre bani, discutăm, cu precizarea că nu întotdeauna ce e mai ieftin este și mai bun.
Cât despre tema învechită și individualistă (adusă recent în dezbatere în mod insidios) despre cât câștigă (econometric) orașul nostru din relația cu Bucureștiul (ca centru administrativ național), temă reîncălzită cu patos în ultima vreme de aprigi reprezentanți ai dreptei politice, cred că și un elev de liceu înțelege azi că este mai mult decât falsă și nu are cum să ducă decât la false concluzii, nepotrivite pentru contextul geopolitic și regional în care ne aflăm. Se spune că istoria se repetă, deseori fără să se explice de ce se întâmplă asta, nu se explică și cel mai important factor al ciclicității istoriei, cel social, factorul schimbării generațiilor. S-a constatat faptul că, de cele mai multe ori, noile generații, uitând pur și simplu de achizițiile și valorile comune ale generațiilor precedente, reiau vechi obsesii și prejudecați, dispărute din mentalul colectiv. Cred că așa se întâmplă și cu povestea asta despre "ce trebuie să câștigăm noi din relația cu Bucureștiul". Cred că orice discuție de acest tip este falsă, prin opunerea antagonică a capitalei Banatului cu capitala țării. E la fel ca și povestea cu existența unui centru imaculat în politica națională în raport cu guvernările locale, o poveste inversă, însă tot atât de superficială. Disfuncționalitățile, pe care este evident că le înțelegem doar prin analiză, nu pot fi rezolvate decât incremental, prin abordări de tip win-win, nu prin persiflarea Bucureștiului. Încrederea și apartenența se câștigă, niciodată nu se pot smulge.
Ajung și la partea cu ce e semnificativ în Timișoara. Este clar că nu avem cum să nu fim de acord cu observația că se întâmplă în Timișoara ultimilor ani un fenomen social cu sursă culturală, acela al sălilor de teatru pline. Este uluitor cum reacționează tot mai bine publicul timișorean la oferta atractivă a teatrelor, între care Teatrul Național culminează în această lună cu mai multe reprezentații ce se joacă cu casa închisă. Azi, 10 octombrie, dacă vreți să vă cumpărați un bilet la teatru, trebuie să vă gândiți la programul TNT pe luna noiembrie și să nu stați mult pe gânduri, biletele se vând și la casa de bilete și în online, iar pentru octombrie nu mai sunt bilete. Este un teatru finanțat de Ministerul Culturii, iar actorii și managerii din TNT fac aici performanță, apreciată de timișoreni și de cei din capitală. Și asta e semnificativ și face Timișoara vie!
Comentarii