Găsesc întotdeauna mai
interesant un text de actualitate (comentariu, investigație, anchetă, reportaj)
scris cu multe trimiteri concrete la realități neinterpretabile, care
ocololește tehnica manipulării prin omisiune, în detrimentul celor scrise
simplist, care apelează la emoțiile imediate, chiar dacă, e adevărat, aceste
din urmă texte pot fi mult mai incitante și poate chiar memorabile (în strictul
sens al retenției).
Spre exemplu, îmi este
mult mai aproape un comentariu cât de cât riguros cu cifre și comparații despre
votul din turul întâi și din turul al doilea în alegerile prezidențiale, spre
exemplu cel scris de sociologul Barbu Mateescu, “Cutia cu date fistichii despre turul I” (care arată că votul din turul unu pe județe nu este
predictor pentru câștigarea alegerilor în turul doi, cu excepția cazului din județul
Constanța, chiar și acesta fiind un exemplu discutabil), decât un text scris doar în limbajul stătut
prin mâlul cuvintelor ce aduc a înjurături, așa cum este, spre exemplu,
editorialul semnat de Bugdan Stoica în psnews.ro.
De cele mai multe ori sunt în câștig de cauză textele colorate, mustind
de prejudecăți, cu rol de influențare și manipulare (până la urmă) a
cititorilor, chiar dacă autorii se fac că neglijează consecințele semnării unui
articol de acest tip. Constat și în această campanie o apetență deosebită a
comentatorilor afiliați ideilor de dreapta către acest gen de scrieri publice, din
păcate dominante în prima pagină a publicațiilor noastre.
Am două observații față de această mulțime de texte
subțiri, critice până la înjurătură, vectori ai manipulării. Prima ține de
orientarea publicației, aproape întotdeauna nedeclarată, căci o eventuală declarare
a orientării globale a publicației ar selecta publicul și ar da o notă cinstită
și asumată conținutului promovat. În al doilea rând, observ că mulți dintre
comentatorii și autorii din prima linie nu mai au nicio raportare la realitatea
mozaicată a societății, se feresc să mai vadă într-o anumită legătură ceea ce se întâmplă zilnic lângă ei , decupează aleatoriu doar fragmente de realitate (ce le
argumentează foarte bine prejudecățile) și ne dau lecții despre democrație.
Asta este formula de succes pentru ca să-și găsească locul în panteonul dreptei
românești.
De ce se întâmplă așa? De ce textele cu valoare adăugată,
care comentează corect realitățile, împrejurările, faptele sociale
verificabile, viața de zi cu zi, parcă sunt mai puțin gustate de cititori, sau chiar îi lasă indiferenți? Pentru că viața a devenit un mozaic de vechi și nou,
de prejudecăți religioase amestecate cu libertățile online, de neologisme
postmoderne alăturate forțat cuvintelor de bază (ce greu își mai păstrează o
semnificație constantă).
Pentru că ideologiile cotidiene sunt noile religii (dintre care “conspirațiile”
politice de toate tipurile sunt cele mai întâlnite, alături de teoriile dominației
sistemului financiar și ale excepționalismului localist), credințe bine sprijinite pe noua educație de chioșc. Opțiunea pentru investiția în educație
este, din această cauză, o strategie mult mai bună decât investiția în case, pentru
ca să nu ne mai plictisim de lumea ideilor, ba chiar să o căutăm.
Comentarii