Treceți la conținutul principal

Nota 10 pentru PES Super #Activists Romania

 Activitatea militanților și simpatizanților de stânga din România este vizibilă în ultimii ani și sub umbrela PES Activists. Cu peste șapte mii de activiști înscriși în organizația din România, cu activități și proiecte dedicate comunităților și vizând scopuri sociale, cu un nucleu format mai ales din tineri voluntari, PES Activists România este organizația în care oamenii cu vederi de stânga se implică voluntar în promovarea valorilor social-democrate, fără ca să vizeze funcții și beneficii materiale imediate, o formă altruistă de militantism.

Și în aceste zile, în care deciziile și confruntările stângii de la noi sunt aproape de neînțeles pentru cei mai mulți dintre observatori, iată că PES Activists își ia în serios rolul de forum de dezbatere și propune o viziune pentru viitorul social-democrației românești și chiar de reformare a politicii de stânga. O viziune remarcabilă pentru că nu se referă la buni și răi, la merituoși și la nemerituoși, la câștigători și pierzători, ci se referă la reguli noi, adaptate la timpul prezent și viitor (mai ales pentru că sunt propuse de oameni tineri).

Sunt cu adevărat interesante propunerile referitoare la dezvoltarea comunicării permanente cu cetățenii (pentru ca să evităm pe viitor necunoașterea și dezinteresul față de ceea ce ne transmite opinia publică), la datoria pe care o avem de a milita pentru reformarea sistemului de finanțare al partidelor, la accentul pe care trebuie să-l punem pe planificarea carierei politice sau pe recunoașterea curentelor de opinie din interiorul partidelor și a nevoii de descentralizare în activitatea politică (prin structuri regionale).

Nota 10 pentru PES Super #Activists România!


Pentru o stângă europeană – propunerile PES activists România


PENTRU O STÂNGĂ EUROPEANĂ

propunerile PES activists România


În contextul discuțiilor recente la nivelul Partidului Social Democrat, organizația PES activists România, structură națională care reunește peste 7000 de membri şi simpatizanți PSD interesați de problematicile europene, își exprimă public poziția privind viitorul social democrației românești.
Pentru ca stânga românească să câștige încrederea cetățenilor la viitoarele alegeri este nevoie ca PSD să se europenizeze prin integrarea unor mecanisme și activități specifice partidelor de stânga din Europa.
Programul propus de PES activists România intitulat “Pentru o stângă europeană”cuprinde o serie de puncte menite să îmbunătățească activitatea partidului și sunt bazate pe discuțiile și dezbaterile organizate în ultimii 7 ani în toată țara la nivelul organizațiilor locale ale PSD:
1. menținerea unității stângii românești pe scena politică cu un singur partid social democrat

2. consolidarea PSD prin solidaritate, unitate și susținere pentru toți liderii PSD naționali sau locali în fața atacurilor dreptei

3. democratizarea vieții de partid prin introducerea unor mecanisme democratice de alegere in funcții de conducere, supunerea deciziilor politice la votul organelor decizionale și introducerea procesului decizional de jos în sus prin care orice decizie importantă trebuie votată în fiecare organizație locală în prealabil
4. recunoașterea curentelor politice în interiorul PSD pentru a permite afirmarea unor lideri și comunicatori specifici diversității stângii
5. planul de carieră politică care să permită militanților PSD să se afirme politic
6. promovarea pe bază de competențe atât prin rezultate politice cât și prin abilități profesionale
7. interacțiunea cu societatea civilă și intelectualitatea de stânga grație fundațiilor politice de stânga care trebuiesc sprijinite și stimulate
8. evaluarea permanentă a carierei politice și a activității aleșilor locali și naționali
9. formarea profesională și politică în cadrul fundațiilor politice și cu ajutorul partenerilor sociali
10. program de comunicare și interacțiune permanentă cu cetățenii din partea aleșilor PSD
11. reformarea sistemului de finanțare a partidului prin creșterea ponderii cotizațiilor membrilor de partid și reducerea influenței exercitate de donații interne sau externe
12. creșterea independenței organizatorice a structurilor de partid în vederea unei interacțiuni mai bune cu categoriile reprezentate
13. construcția unor structuri organizatorice de partid naționale, dar și regionale pentru desfășurarea activității permanente de partid
14. delimitarea și clarificarea asupra domeniilor de activitate și de autoritate în interiorul structurii organizatorice a PSD

Organizația PES activists România a fost puternic implicată în campaniile PSD pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale, prin realizarea de dezbateri, întâlniri cu cetățenii, mitinguri electorale sau campanii online, fiind inițiatoarea campaniei Victor Ponta, președinte european care a adunat peste 30.000 de semnături la nivel național.
Organizaţia naţională

PES activists România

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

[CONVERSATIV] Numai pentru curioși: versiunile contraintuitive ale cotidianului, în interviurile lunii iulie

Îmi place întrebarea aceea prin care scriitorul este provocat de jurnalist să descrie în câteva cuvinte povestea din cel mai recent text de ficțiune pe care l-a publicat. Cred că e un test mai mult decât interesant pentru scriitorii pretențioși și creativi, pentru că îi obligă să condenseze la un rezumat de o frază libertatea unei povestiri de câteva sute de pagini. E ca și cum i s-ar cere autorului să formuleze instant un supratitlu de o propoziție pentru un text la care a lucrat o perioadă de luni sau ani de zile.   Acum, mergând pe firul ideii, un supratitlu poate fi de folos și atunci când deschide o fereastră a curiozității către răspunsurile dintr-un interviu. O să vă propun câteva astfel de supratitluri, ca introduceri la unele dintre cele mai interesante materiale jurnalistice pe care le-am găsit în revista presei de iulie: interviuri exclusive, pe teme de actualitate ori atemporale, versiuni contraintuitive ale cotidianului, dominat în aceaste luni de spectrul pandemi...

[CONVERSATIV] O dată pe lună, 5 autori cu cărți noi, 7 întrebări despre subtextul cărților și autorii lor. Hiper-realitatea din care autorii își construiesc ficțiunile

De multe ori, avem supriza de a găsi acolo, în fereastra dialogală deschisă de inteviurile atipice, mai multe secrete despre viață decât în orice altă perspectivă și interpretare. Un interviu de top conține multă curiozitate, îndrăzneala de a transmite această curiozitate către intervievat, dar mai ales expresii interogative inspirate, prin care întrebările cer și obțin răspunsuri directe și revelatoare. Spre exemplu, LITERARY HUB publică lunar un serial de interviuri simultane cu 5 autori de cărți recent apărute, într-un montaj de 7 întrebări insolite, prin care este căutat subtextul noilor cărți și chiar explicații despre relația autorială dintre scriitor și textul său. Rezultatul vorbește de la sine, devine un izvor de interpretări și înțelesuri, unele mai profunde, despre sensul amplu al textelor, altele de detaliu, relative la nuanțe și micro-idei prinse în secvențe și paragrafe ale textelor. Oricum, indiferent de nivelul explicativ pe care se poziționează răspunsurile, din puter...

Câteva observații diagonale, la două zile după turul întâi al prezidențialelor 2019

O hartă interactivă intersantă, cu rezultatele alegerilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019,  se află pe  hotnews.ro Foarte mulți comentatori au afirmat că surpriza acestor alegeri este neintrarea în turul al doilea a lui Dan Barna. Reamintesc că spuneam, încă de la finalul lui august, că dacă scena urma să rămână tot așa cum se arăta, Barna nu prea își găsea șanse să intre în turul al doilea. Mulți comentatori au încercat să explice cât mai rațional rezultatul foarte slab al lui Barna, unele dintre cele mai bune comentarii fiind făcute de Sorin Cucerai , Mircea Kivu , Moise Guran , Barbu Mateescu , Dan Tăpălagă , Alex Livadaru , Ion Cristoiu , Vasile Dâncu , Dan Jurcan , Cristian Pîrvulescu , Daniel David . Cu toții au comentarii pătrunzătoare. Am așa o impresie că analiștii au luat-o mult înaintea politicienilor, sunt mult mai buni decât jocurile de rol de pe scena politică. Totuși, acești analiști au etalat, în cvas...