Treceți la conținutul principal

Prima prioritate: deschiderea

Un interviu amplu dat de Vasile Dâncu, plin de observaţii atente şi de conţinut, nu este o surpriză decât pentru cei care nu l-au citit şi interpretat până acum. Conţine observaţii despre cauzele pierderii alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta, chiar şi în condiţiile în care a întrunit în turul al doilea 5,2 milioane de voturi. Cea mai importantă cauză este centrarea greşită a mesajului pe Traian Băsescu, miză golită de conţinut, aşa cum se vede acum, după alegeri. Apoi Vasile Dâncu vorbeste despre încărcătura prea mare a poziţiei de şef al Executivului, despre îndepărtarea de intelectuali, închiderea în sedii.

"Acum cred că stânga ar trebui să înțeleagă că are nevoie de alt tip de organizare a partidului, care nu mai poate fi făcută în spatele ușilor închise, cum se întâmpla în trecut. E o chestie eternă a partidelor, că sediul partidelor este inviolabil. 

Sediul unui partid este un spațiu public și modul cum îți selectezi oamenii, modul cum îți construiești un program este important și trebuie făcut cu fața spre oameni, nu cu fața spre membrii de partid. Este nevoie de un alt tip de construcție.

Trebuie să se axeze mai degrabă pe simpatizanți și mai puțin pe membrii de partid. Stânga trebuie să deschidă grilele de selecție pentru a primi oameni, oameni vii, nu rude sau clientelă, să găsească o formulă care să ducă la dispariția alergiei la intelectuali și să construiască o stânga intelectuală.

Nu este complicat și nici nu doare, trebuie doar o doză de sinceritate cu cetățenii și cu propriile ținte. Cred că stânga trebuie să înțeleagă că trebuie să înlocuiască obsesia de a sta mereu la putere, cu orice preț, cu obsesia unui proiect de modernizare urgentă a României, cu orice preț. 

Dacă cei care obțin voturi în sud sau în est vor mai avea dreptul de a-i exclude sau umili pe intelectualii de stânga, pe principiul că nu aduc destule voturi, atunci partidul va rămâne condamnat să nu reușească vreodată o majoritate absolută. Izolarea de elite a rămas încă și acest lucru a fost de fapt cel mai important ingredient care a produs explozia de la urne și din cauza căruia a pierdut Victor Ponta. 

Cred că trebuie să se facă curățenie."

Corecte observaţii, foarte corecte. A nu se înţelege aici că e de acceptat ideea construcţiei unui alt partid de stânga. O să tot râdă cei din noul PNL de alternativele astea, iar de confruntat tot cu PSD se vor confrunta, la modul serios. Tot asa, nu cred că proiectul alternativ Ghiţă (un fel de "foarte-mare-SRL") sau proiectul alternativ Geoană (un fel de ambasadă-de-stânga-din-lumea-a-treia), chiar pot să fie soluţii eficiente. Cred însă că PSD are marele avantaj al momentului (prost) în care se află şi că acest moment poate fi utilizat şi exploatat la maxim de reformişti (visători şi curajoşi, ori ponderaţi sau practici) pentru a răspunde aşteptărilor oamenilor. Aşteptări pe care intelectualii ştiu să le traducă, ştiu să le apere, ştiu să le prioritizeze. Motiv pentru care avem nevoie de o abordare de stânga profund intelectuală.

E clar, prima prioritate a oricărei organizaţii locale PSD  (da, în palierul de jos şi larg al organizaţiei) este deschiderea pentru simpatizanţi proveniţi din zone socio-economice şi ocupaţionale diversificate, pentru diversificarea reprezentării intereselor şi pentru realism politic. Iar formele de conectare la aceste segmente diferite sunt foarte multe, practice şi directe. Singura condiţie importantă este să nu căutăm oameni ideali, ci oameni reali, din diferite domenii. Pe care le vom explora, în curând, e nevoie acută de analiză şi explorare, pentru deschidere.

"Eu știu foarte mulți oameni de stânga care nu sunt neapărat în acest moment voci importante, pentru că în primul rând nu li s-a dat spațiu de expresie chiar de către stânga. Nu voi face o listă a intelectualilor de stânga subversivi, ca să zic așa, dar există foarte mulți oameni care gândesc de stânga, dar nu-i poți înrola într-o campanie de propagandă, nu pot fi asociați cu anumite personaje politice. Dar dacă stânga va înțelege că e vital să participe la dezbaterea de idei din societatea noastră, atunci ar fi mai permisivă și ar putea să sprijine ca aceste voci să devină voci publice. Ar putea face un singur lucru: să-i bage în seamă, să-i întrebe, să lanseze întrebări publice la care să răspundă oamenii care sunt de stânga și să țină cont de asta cât de cât. "


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

[CONVERSATIV] Numai pentru curioși: versiunile contraintuitive ale cotidianului, în interviurile lunii iulie

Îmi place întrebarea aceea prin care scriitorul este provocat de jurnalist să descrie în câteva cuvinte povestea din cel mai recent text de ficțiune pe care l-a publicat. Cred că e un test mai mult decât interesant pentru scriitorii pretențioși și creativi, pentru că îi obligă să condenseze la un rezumat de o frază libertatea unei povestiri de câteva sute de pagini. E ca și cum i s-ar cere autorului să formuleze instant un supratitlu de o propoziție pentru un text la care a lucrat o perioadă de luni sau ani de zile.   Acum, mergând pe firul ideii, un supratitlu poate fi de folos și atunci când deschide o fereastră a curiozității către răspunsurile dintr-un interviu. O să vă propun câteva astfel de supratitluri, ca introduceri la unele dintre cele mai interesante materiale jurnalistice pe care le-am găsit în revista presei de iulie: interviuri exclusive, pe teme de actualitate ori atemporale, versiuni contraintuitive ale cotidianului, dominat în aceaste luni de spectrul pandemi...

Câteva observații diagonale, la două zile după turul întâi al prezidențialelor 2019

O hartă interactivă intersantă, cu rezultatele alegerilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019,  se află pe  hotnews.ro Foarte mulți comentatori au afirmat că surpriza acestor alegeri este neintrarea în turul al doilea a lui Dan Barna. Reamintesc că spuneam, încă de la finalul lui august, că dacă scena urma să rămână tot așa cum se arăta, Barna nu prea își găsea șanse să intre în turul al doilea. Mulți comentatori au încercat să explice cât mai rațional rezultatul foarte slab al lui Barna, unele dintre cele mai bune comentarii fiind făcute de Sorin Cucerai , Mircea Kivu , Moise Guran , Barbu Mateescu , Dan Tăpălagă , Alex Livadaru , Ion Cristoiu , Vasile Dâncu , Dan Jurcan , Cristian Pîrvulescu , Daniel David . Cu toții au comentarii pătrunzătoare. Am așa o impresie că analiștii au luat-o mult înaintea politicienilor, sunt mult mai buni decât jocurile de rol de pe scena politică. Totuși, acești analiști au etalat, în cvas...

Orbecăiala Capitalei Europene a Culturii, ediția de Timișoara. Oamenii foarte talentați rămân ignorați, din cauza suprabirocratizării și festivismului

Un scandal neprevăzut și insolit, al unui plagiat așa-zis neintenționat, a devansat o  ședință de bilanț  a Asociației Timișoara - Capitală Europeană a Culturii. E vorba de un film de prezentare produs în condiții ciudate, prin „împrumutarea” fără consimțământul autorului a unui text. O eroare care e greu de justificat atfel decât în termenii unei grabe de a „scoate” ceva pe piață, de ochii lumii. E regretabil că TM 2021 se promovează cu  un text care nu-i aparține . Înainte de acest exemplu viu de inadecvare culturală, un alt protest , de data aceasta a celor din Unitatea artistică a Asociației TM2021, arăta că veștile bune despre pregătirea programului cultural pentru 2021 continuă să se lase așteptate nepermis de mult. Chiar și semnalul de alarmă tras de către unul dintre cunoscuții italieni stabiliți în Timișoara, Gianluca Testa, este mai mult decât simptomatic pentru neliniștile trezite în comunitatea timișoreană, în urma inadecvărilor repretate în proiectarea ...