Deosebirea esenţială dintre femeile şi bărbaţii care au cariere politice pleacă de la riscurile mult mai mari cu care se confruntă femeile în această lume (a bărbaţilor). Mai ales riscul de a-şi pierde feminitatea, într-o viaţă politică ce este foarte departe de curăţenia şi buna credinţă dintr-o mânăstire de măicuţe. Dar şi riscul de atrage invidiile şi răutăţile nevestelor de politicieni bărbaţi, riscul de a ajunge considerată prea (sau mult prea) frumoasă pentru a face faţă cu bine unei funcţii publice, riscul de a atrage bârfele electoratului feminin şi de a deveni ţinta preferată pentru glumiţele de rigoare ale electoratului masculin. Plus că, pentru o femeie politician, nimic nu-i mai rău decât să se audă că nu a mai avut timp de copii sau gospodărie din cauză că şi-a consumat timpul cu politica.
Ştirile de azi fac trimitere la un capitol al noii cărţi lansate azi de Vasile Dâncu, în care sociologul comentează despre rolul pe care îl joacă femeile în politică, atât pentru cele ce le sunt soţii politicienilor, cât şi pentru cele care îşi construiesc o carieră politică. Sociologul face o trimitere dintr-o perspectivă interpersonală, spunând că "Televiziunea şi ziarele devin oglinda preferată a nevestelor de politician. Acolo văd imaginea soţului „frumos colorată şi cu profile în care nu i se văd guşa sau burta”.
Afirmaţiile sociologului sunt dure şi fără ocolişuri pentru soţiile politicienilor (deşi această perspectivă forţează realitatea, depăşind-o cu mult), dar măgulitoare pentru femeile ce fac politică (ştiu să împartă şi să negocieze, nu vor toată puterea, nu sunt atât de arogante precum sunt, în general, bărbaţii, şi nici nu consumă atât de mult alcool precum o fac aceştia). În subtextul capitolului apare evidentă ideea nevoii de creştere a numărului de femei din politică (idee pe care nu ştiu dacă am auzit mulţi bărbaţi să o susţină, prin asta Vasile Dâncu iese şi în acest caz din tiparele sociale rigide).
E clar că sunt mult prea puţine femei în politică, mai ales în poziţiile de vârf din politica locală şi cea naţională. În Consiliul Local Timişoara se află 5 femei din totalul de 27 de consilieri (două dintre acestea de la PSD, foarte vizibile în plenul consiliului şi în politica din Timişoara, două de la PDL şi una de la FDGR, puterea liberală din Consiliul Local neavând nicio femeie în grupul de consilieri aleşi). În Consiliul Judeţean Timiş se află 6 femei din totalul de 37 de consilieri, iar în rândul primarilor şi viceprimarilor din judeţul Timiş ponderea femeilor este cu mult mai mică. Între directorii, directorii adjuncţi şi managerii de instituţii publice din Timişoara ponderea femeilor este mult mai importantă faţă de cazurile anterioare, ajungând la o pătrime din totalul acestor funcţii (în mediile lor profesionale, femeile descurcându-se mai bine decât în organizaţiile politice, în confruntarea cu voinţa masculină de putere). Din păcate, între cei 21 de parlamentari de Timiş nu se află decât o singură femeie, deşi ponderea femeilor în Parlament ajunge la 12% (atât, doar).
Suntem o societate conservatoare, le vedem pe femei mai degrabă la cratiţă şi la gospodărit decât în campanii electorale şi în comisii parlamentare ori guvernamentale. Poate că în acest an vom avea ocazia să învăţăm şi noi despre cum se schimbă lumea. Este posibil ca în 2015 să ne întâlnim cu o situaţie inedită, chiar şi pentru cea mai importantă scenă politică a lumii, SUA, când este posibil să aflăm că două femei sunt alese de partidele lor pentru a candida la cea mai importantă funcţie politică aleasă, preşedinţia SUA. Este de aşteptat ca nominalizarea Partidului Democrat pentru candidatura la preşedinţie să o aducă pe Hillary Clinton în competiţia din 2016, iar în cazul acesta, din partea Partidului Republican este posibil să intre în competiţie fosta guvernatoare de Alaska, Sarah Pallin (candidată pentru vicepreşedinte în 2008, când a şocat America prin reala sa ignoranţă în materie de politică globală, imagine din plin subliniată şi în filmul Game Change, un film impresionant cap-coadă).
Cine ştie? În 2016 este posibil să vină vremea unor candidaturi feminine şi pentru multe dintre funcţiile ce se vor alege în administraţia publică locală sau în Parlament, poate chiar pentru funcţia de Preşedinte al României, mai apoi. Între candidate se pot afla (din partea celor mai mari partide) Corina Creţu, Olguta Vasilescu, ori Rovana Plumb de la PSD, sau Alina Gorghiu, Adriana Săftoiu, Andreea Paul (Vass) de la PNL, femei care în orice moment pot să facă faţă unei competiţii cu miză mare (şi care se pregătesc, aşa cum bine se vede din ceea ce scriu şi fac, pentru cariere politice de parcurs lung).
Comentarii