Într-o conversație de azi, uzuală și destul de destinsă, având ca subiect central PSD, mi-am adus aminte și am pomenit de faptul că acum zece ani am intrat în PSD Timișoara. Se pare că a fost azi ceva în aer, ceva invizibil ce mi-a adus aminte de 2005. Acum zece ani am trecut de la PD (ce atunci era recent reorientat din stânga spre dreapta) la PSD (fiind atunci într-una din etapele de reformare, sub Mircea Geoană).
Nu sunt foarte mândru de ce-am făcut în zece ani, sunt prea perfecționist, așa cum se poate lesne intui. Ar trebui să fie mulțumiți colegii și prietenii mei din PSD de ceea ce am reușit împreună. Mă bucur alături de cei ce sunt cât-de-cât mulțumiți, iar celor ce nu sunt aș vrea să le promit ceva, dar nu prea găsesc ce să promit (din cauză că simt un oarecare minus de experiență în candidaturi competiționale, din această cauză nici nu sunt foarte obișnuit cu promisiunile).
Dacă sunt unii dintre colegii și prietenii din PSD care s-au ales cu câștiguri certe din colegialitatea noastră, e sigur că mai ales lor li se datorează asta. Celor care nu s-au ales cu nimic, mi-e teamă că timpul nu se mai întoarce (decât cu ocazii rarisime).
Poate că unii din pesediștii din Timișoara și Timiș meritau mai puțină aroganță din partea mea (dar cine nu are momentele lui arogante), iar alții, social-democrați convinși, meritau și mai multă solidaritate și empatie. Am văzut tot timpul fisurile și fracturile din rolul pe care-l joc, m-au disperat și m-au convins că nu pot să fiu perfect :)
Nu cred că aveam altă cale, mai corectă și mai potrivită pentru ce știu și vreau să fac. Asta pentru că sunt sigur că fiecăruia i se potrivesc o anumită baricadă și o anumită echipă, ba chiar și anumite idealuri.
Comentarii