Treceți la conținutul principal

Hillary for America

Fostul Secretar de Stat american, Hillary Clinton, și-a anunțat duminică lansarea campaniei din alegerile interne ale Partidului Democrat, pentru nominalizarea în competiția alegerilor prezidențiale din 2016. Susținută de actualul președintele Obama, Hillary Clinton intră în campania internă a Partidului Democrat situată de departe pe primul loc în competiția pentru nominalizare, beneficiind de aproape 60% susținere în primele sondaje interne ce cuprind încă șase posibili competitori democrați: Joe Biden - 12%, Elizabeth Warren - 12%, 5% Bernie Sanders, Martin O'Malley - 2%, Jim Webb - 1%, Brian Schweitzer - 1%, cu un minim de 7% indeciși.

Lansarea campaniei a fost marcată printr-un clip video sub sloganul: "În fiecare zi, americanii au nevoie de un campion - Vreau să fiu acel campion".

Accentul mesajului de lansare a campaniei este concentrat pe valorile progresiste, pe viața de zi cu zi a americanilor, pe drepturile grupurilor minoritare și pe viitorul familiilor puternice care fac America puternică. Este formulat în evidente note emoționale puternice (mesajul de inițiere a campaniei conține chiar și referirea la nepoata sa, de care este mândră, cea care o face să își propună multe pentru viitor).





Alegerea făcută de Hillary Clinton pentru poziția de Șef de campanie este un semnal clar pentru toți susținătorii actualului președinte american, coordonatorul campaniei fiind primul înalt consilier de la Casa Albă, John Podesta, șeful personalului și primul consilier din administrația prezidențială Obama. 




John Podesta ocupă și poziția cheie de director al Centrului American pentru Progres (CAP), cel mai important think-thank de orientare liberală din Washington.

Podesta a fost asistent al președintelui Bill Clinton, apoi consilier senior la Casa Albă pentru informații guvernamentale, securitate, telecomunicații și politica de reglementare. Mai apoi, în al doilea mandat al președintelui Clinton, Podesta a fost șeful personalului și prim consilier al președintelui Clinton. A avut un rol hotărâtor în măsurile luate de administrația americană pentru declasificarea a peste 800 de milioane de pagini de documente de intelligence din istoria recentă a SUA.




Republicanii au reacționat a doua zi după ce Hillary Clinton și-a lansat candidatura internă, când Marco Rubio, senator de Florida, și-a anunțat intrarea în competiția republicană pentru nominalizare, spunând: "Cred că secolul 21 poate fi secolul american, cred că pot să duc țara în această direcție. O duc în această direcție din Senat. O voi duce și în calitate de Președinte."


Marco Rubio are 43 de ani, cu părinți imigranți din Cuba, se opune avortului, nu recunoaște faptul că acțiunile umane afectează clima, se opune controlului armelor și l-a criticat pe președintele Obama pentru reducerile bugetului apărării și dimensiunilor forțelor armate.





Marco Rubio nu este însă cel mai bine plasat potențial candidat în cursa republicană pentru nominalizare, pe primul loc în această competiție fiind Jeb Bush, fratele mai mic al fostului președinte George W. Bush, fost Guvernator de Florida între 1999 și 2007. 







Competiția prezidențială americană din 2016 anunță o adevărată premieră, o dispută între progresism și neo-conservatorism, personalizată în competiție de disputa dintre o femeie candidat și un bărbat candidat. Asta în cazul în care republicanii nu vor nominaliza și ei o femeie pentru candidatura prezidențială. Mai sunt 525 de zile până la alegerile din 2016.


În această săptămână, în primele zile după anunțarea intenției de a candida, Hillary Clinton va merge in Iowa, se va întâlni cu studenți și cu oameni de afaceri. Consilierii săi anunță: "O veți vedea pe Hillary Clinton în localități și în locuri mult mai mici decât vă veți aștepta. O veți vedea și prin cafenele, la discuții cu oamenii."


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

[CONVERSATIV] Numai pentru curioși: versiunile contraintuitive ale cotidianului, în interviurile lunii iulie

Îmi place întrebarea aceea prin care scriitorul este provocat de jurnalist să descrie în câteva cuvinte povestea din cel mai recent text de ficțiune pe care l-a publicat. Cred că e un test mai mult decât interesant pentru scriitorii pretențioși și creativi, pentru că îi obligă să condenseze la un rezumat de o frază libertatea unei povestiri de câteva sute de pagini. E ca și cum i s-ar cere autorului să formuleze instant un supratitlu de o propoziție pentru un text la care a lucrat o perioadă de luni sau ani de zile.   Acum, mergând pe firul ideii, un supratitlu poate fi de folos și atunci când deschide o fereastră a curiozității către răspunsurile dintr-un interviu. O să vă propun câteva astfel de supratitluri, ca introduceri la unele dintre cele mai interesante materiale jurnalistice pe care le-am găsit în revista presei de iulie: interviuri exclusive, pe teme de actualitate ori atemporale, versiuni contraintuitive ale cotidianului, dominat în aceaste luni de spectrul pandemi...

Orbecăiala Capitalei Europene a Culturii, ediția de Timișoara. Oamenii foarte talentați rămân ignorați, din cauza suprabirocratizării și festivismului

Un scandal neprevăzut și insolit, al unui plagiat așa-zis neintenționat, a devansat o  ședință de bilanț  a Asociației Timișoara - Capitală Europeană a Culturii. E vorba de un film de prezentare produs în condiții ciudate, prin „împrumutarea” fără consimțământul autorului a unui text. O eroare care e greu de justificat atfel decât în termenii unei grabe de a „scoate” ceva pe piață, de ochii lumii. E regretabil că TM 2021 se promovează cu  un text care nu-i aparține . Înainte de acest exemplu viu de inadecvare culturală, un alt protest , de data aceasta a celor din Unitatea artistică a Asociației TM2021, arăta că veștile bune despre pregătirea programului cultural pentru 2021 continuă să se lase așteptate nepermis de mult. Chiar și semnalul de alarmă tras de către unul dintre cunoscuții italieni stabiliți în Timișoara, Gianluca Testa, este mai mult decât simptomatic pentru neliniștile trezite în comunitatea timișoreană, în urma inadecvărilor repretate în proiectarea ...

Câteva observații diagonale, la două zile după turul întâi al prezidențialelor 2019

O hartă interactivă intersantă, cu rezultatele alegerilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019,  se află pe  hotnews.ro Foarte mulți comentatori au afirmat că surpriza acestor alegeri este neintrarea în turul al doilea a lui Dan Barna. Reamintesc că spuneam, încă de la finalul lui august, că dacă scena urma să rămână tot așa cum se arăta, Barna nu prea își găsea șanse să intre în turul al doilea. Mulți comentatori au încercat să explice cât mai rațional rezultatul foarte slab al lui Barna, unele dintre cele mai bune comentarii fiind făcute de Sorin Cucerai , Mircea Kivu , Moise Guran , Barbu Mateescu , Dan Tăpălagă , Alex Livadaru , Ion Cristoiu , Vasile Dâncu , Dan Jurcan , Cristian Pîrvulescu , Daniel David . Cu toții au comentarii pătrunzătoare. Am așa o impresie că analiștii au luat-o mult înaintea politicienilor, sunt mult mai buni decât jocurile de rol de pe scena politică. Totuși, acești analiști au etalat, în cvas...