Treceți la conținutul principal

20 de companii americane HiTech & Digital se află în România, într-un Summit comercial

În aceste zile se desfășoară la București un important Summit Regional de Securitate Cibernetică, organizat de Ministerul pentru Societatea Informaţională împreună cu Departamentul Comerţului al SUA şi Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la Bucureşti.

La eveniment participă specialiști din Albania, Bosnia si Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite ale Americii si Romania.

Cea mai importantă componentă a evenimentului se referă la faptul că este o conferință internațională comercială, în care sunt prezente 20 de companii strategice din SUA, prezente în mai multe industrii și arii de interese comerciale. Având în vedere capacitatea și valoarea centrului de creativitate IT&C și de HiTech & Digital din Timișoara, ne așteptăm ca în lunile următoare să se deschidă birouri operaționale ale unora dintre aceste companii chiar în Timișoara (cinci dintre ele chiar au aici reprezentare, sub o formă sau alta). 

Iată lista companiilor:

Cask - companie înființată în 2011, în Palo Alto, California, ce a dezvoltat o platformă cloud numită Cask Data Application Platform (CDAP), utilă pentru prelucrăile BigData și DataMining

Cisco Systemscorporație multinațională înființată în 1984, în San Jose, California, lider de piață internațional incontestabil în producția de echipamente de networking și storage

Creative Information Technologycompanie înființată în 1996, în Washinton, oferă soluții de managementul identității și platforme de relații cu clienții, cât și administrare BigData pentru agenții guvernamentale

CSC corporație multinațională înființată în 1959, în Falls Chuuch, Virginia, furnizor de servicii IT&C pentru Guvernul Federal al SUA

CyberPoint International companie înființată în 2009, în Baltimore, Maryland, oferă servicii de securitate cibernetică și sisteme de apărare pentru clienți internaționali și Guvernul SUA

Data Locker companie înființată în 2008, în Overland Park, Kansas, oferă servicii de criptare și stocare protejată a datelor digitale

F5 Networks companie înființată în 1996, în Seatle, Washington, activează în domeniul securității digitale și a serviciilor cloude, virtualizare in stocarea de date și BigData

Fidelis Cybersecurity Solutions companie înființată în 2002, în Waltham, Massachusetts, este specializată în analiza pentru securitatea rețelelor, protecția împotriva furtului de date și anti-viruși

FireEye companie înființată în 2004, în Milpitas, California, este specializată în securitate cibernetică anti APT și Phishing

General Dynamics Information Technology companie membră a grupului General Dynamics, înființat în 1899, în West Fall Church, Virginia, dezvoltă soluții integrate de IT și procese de sistem pentru domeniile apărării, guvernamental și comercial, grupul din care face parte fiind principal furnizor de mașini de luptă terestre și aeriene ale armatei SUA

Glimmerglass Cyber Solutions companie înființată în 2000, în Hayward, California, promovează soluții de comunicații securizate și de contra-cyberterorism

Hewlett Packard corporație multinațională înființată în 1939, în Palo Alto, California, oferă servicii integrate de IC&C hard și soft, aplicații și platforme de business și administrare date

IBM corporație multinațională înființată în 1911, în Endicott, New York, acoperă integrat piața serviciilor IT&C cu soluții cloud, mobillity, networking, outsoursing, security și data storage

Information Unlimited Inc. companie înființată în 1995, în Washington, DC, promovează soluții de Business Intelligence

Lockheed Martin companie înființată în 1995, în Bethesda, Maryland, este un furnizor global de tehnologie aerospațială, de apărare și tehnologia securității

Microsoft companie înființată în 1975, în Albuquerque, New Mexico, este cel mai mare producător mondial de aplicații, sisteme și platforme de operare digitale

Oracle corporație multinațională înființată în 1977, în Redwood City, California, unul dintre cei mai mari jucători internaționali din piața soluțiilor profesionale pentru aplicații de procese în firme, resurse umane și soluții cloud

Palo Alto Networks companie înființată în 2005, în Santa Clara, California, specializată în soluții de securitate

Raytheon companie înființată în 1922, în Cambridge, Massachusetts, al patrulea furnizor de echipament de aparare al Guvernului SUA, oferind și soluții din domeniul ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance)


WhiteHat Security companie înființată în 2001, în Santa Clara, California, oferă soluții de securitate ale aplicațiilor web și antivirus


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

[CONVERSATIV] Numai pentru curioși: versiunile contraintuitive ale cotidianului, în interviurile lunii iulie

Îmi place întrebarea aceea prin care scriitorul este provocat de jurnalist să descrie în câteva cuvinte povestea din cel mai recent text de ficțiune pe care l-a publicat. Cred că e un test mai mult decât interesant pentru scriitorii pretențioși și creativi, pentru că îi obligă să condenseze la un rezumat de o frază libertatea unei povestiri de câteva sute de pagini. E ca și cum i s-ar cere autorului să formuleze instant un supratitlu de o propoziție pentru un text la care a lucrat o perioadă de luni sau ani de zile.   Acum, mergând pe firul ideii, un supratitlu poate fi de folos și atunci când deschide o fereastră a curiozității către răspunsurile dintr-un interviu. O să vă propun câteva astfel de supratitluri, ca introduceri la unele dintre cele mai interesante materiale jurnalistice pe care le-am găsit în revista presei de iulie: interviuri exclusive, pe teme de actualitate ori atemporale, versiuni contraintuitive ale cotidianului, dominat în aceaste luni de spectrul pandemi...

[CONVERSATIV] O dată pe lună, 5 autori cu cărți noi, 7 întrebări despre subtextul cărților și autorii lor. Hiper-realitatea din care autorii își construiesc ficțiunile

De multe ori, avem supriza de a găsi acolo, în fereastra dialogală deschisă de inteviurile atipice, mai multe secrete despre viață decât în orice altă perspectivă și interpretare. Un interviu de top conține multă curiozitate, îndrăzneala de a transmite această curiozitate către intervievat, dar mai ales expresii interogative inspirate, prin care întrebările cer și obțin răspunsuri directe și revelatoare. Spre exemplu, LITERARY HUB publică lunar un serial de interviuri simultane cu 5 autori de cărți recent apărute, într-un montaj de 7 întrebări insolite, prin care este căutat subtextul noilor cărți și chiar explicații despre relația autorială dintre scriitor și textul său. Rezultatul vorbește de la sine, devine un izvor de interpretări și înțelesuri, unele mai profunde, despre sensul amplu al textelor, altele de detaliu, relative la nuanțe și micro-idei prinse în secvențe și paragrafe ale textelor. Oricum, indiferent de nivelul explicativ pe care se poziționează răspunsurile, din puter...

Câteva observații diagonale, la două zile după turul întâi al prezidențialelor 2019

O hartă interactivă intersantă, cu rezultatele alegerilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019,  se află pe  hotnews.ro Foarte mulți comentatori au afirmat că surpriza acestor alegeri este neintrarea în turul al doilea a lui Dan Barna. Reamintesc că spuneam, încă de la finalul lui august, că dacă scena urma să rămână tot așa cum se arăta, Barna nu prea își găsea șanse să intre în turul al doilea. Mulți comentatori au încercat să explice cât mai rațional rezultatul foarte slab al lui Barna, unele dintre cele mai bune comentarii fiind făcute de Sorin Cucerai , Mircea Kivu , Moise Guran , Barbu Mateescu , Dan Tăpălagă , Alex Livadaru , Ion Cristoiu , Vasile Dâncu , Dan Jurcan , Cristian Pîrvulescu , Daniel David . Cu toții au comentarii pătrunzătoare. Am așa o impresie că analiștii au luat-o mult înaintea politicienilor, sunt mult mai buni decât jocurile de rol de pe scena politică. Totuși, acești analiști au etalat, în cvas...