Treceți la conținutul principal

Ro(bu)mprest

Titlul poate să fie citit și în registru neutru. De ce nu? Nu s-au mai văzut firme aflate în situații complicate, dar care și-au respectat condițiile asumate contractual pentru o lucrare publică? Aștept să prindă contur această simplă explicație teoretică, venind dinspre administrația Robu. Să așteptăm, cu alte cuvinte, să vedem cum se achită Romprest-ul de obligațiile privind marele șantier din centrul Timișoarei, abia după aceea să ne exprimăm. Termen: 29 iulie 2015.

Cum, la fel de bine, poate să fie citit și în alt registru. Al celor mai puțini naivi (ori pretins naivi), care știu cum bate curentul intereselor prin administrația Robu, cea care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a declara câștigătoare, în octombrie 2013, societatea de renume internațional Romprest, pentru a realiza marea lucrare de reabilitare a centrului istoric al Timișoarei, a celor patru piețe și 10 străzi prevăzute de a deveni pietonale (bine-bine, pietonale, dar cu parcările cum rămâne?).

Cum să anticipeze administrația Robu, în octombrie 2013, ce va plana asupra renumelui internațional al contractorului pe care l-a angajat pentru a face centrul Timișoarei nou-nouț? În administrația Robu totul e simplu: e contractat cine se nimerește (mai aproape) și termină lucrările cine poate (să găsească o soluție de cârpeală a conjuncturilor complicate). Un serial de mâna a treia, tip cooperativa Ro(bu)mprest. Așa a fost și cu întreținerea spațiilor verzi, așa se întâmplă și cu serviciile juridice de cea mai înaltă performanță, la fel se întâmplă și în cazul reabilitării tramvaielor, al realizării pasajului subteran de la Michelangelo, dar și în scandalul rușinos al serviciilor de mii de euro plătite pentru factura telefonului de serviciu al primarului. Un carusel de servicii plătite de fiecare dintre noi, pentru un film de mâna a treia. 

Comentarii

Anonim a spus…
El spune: noi nu il intelegem ce geniu neinteles e; noi spunem: e complet depasit de situatie!!!

Postări populare de pe acest blog

[CONVERSATIV] Numai pentru curioși: versiunile contraintuitive ale cotidianului, în interviurile lunii iulie

Îmi place întrebarea aceea prin care scriitorul este provocat de jurnalist să descrie în câteva cuvinte povestea din cel mai recent text de ficțiune pe care l-a publicat. Cred că e un test mai mult decât interesant pentru scriitorii pretențioși și creativi, pentru că îi obligă să condenseze la un rezumat de o frază libertatea unei povestiri de câteva sute de pagini. E ca și cum i s-ar cere autorului să formuleze instant un supratitlu de o propoziție pentru un text la care a lucrat o perioadă de luni sau ani de zile.   Acum, mergând pe firul ideii, un supratitlu poate fi de folos și atunci când deschide o fereastră a curiozității către răspunsurile dintr-un interviu. O să vă propun câteva astfel de supratitluri, ca introduceri la unele dintre cele mai interesante materiale jurnalistice pe care le-am găsit în revista presei de iulie: interviuri exclusive, pe teme de actualitate ori atemporale, versiuni contraintuitive ale cotidianului, dominat în aceaste luni de spectrul pandemi...

Câteva observații diagonale, la două zile după turul întâi al prezidențialelor 2019

O hartă interactivă intersantă, cu rezultatele alegerilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019,  se află pe  hotnews.ro Foarte mulți comentatori au afirmat că surpriza acestor alegeri este neintrarea în turul al doilea a lui Dan Barna. Reamintesc că spuneam, încă de la finalul lui august, că dacă scena urma să rămână tot așa cum se arăta, Barna nu prea își găsea șanse să intre în turul al doilea. Mulți comentatori au încercat să explice cât mai rațional rezultatul foarte slab al lui Barna, unele dintre cele mai bune comentarii fiind făcute de Sorin Cucerai , Mircea Kivu , Moise Guran , Barbu Mateescu , Dan Tăpălagă , Alex Livadaru , Ion Cristoiu , Vasile Dâncu , Dan Jurcan , Cristian Pîrvulescu , Daniel David . Cu toții au comentarii pătrunzătoare. Am așa o impresie că analiștii au luat-o mult înaintea politicienilor, sunt mult mai buni decât jocurile de rol de pe scena politică. Totuși, acești analiști au etalat, în cvas...

Orbecăiala Capitalei Europene a Culturii, ediția de Timișoara. Oamenii foarte talentați rămân ignorați, din cauza suprabirocratizării și festivismului

Un scandal neprevăzut și insolit, al unui plagiat așa-zis neintenționat, a devansat o  ședință de bilanț  a Asociației Timișoara - Capitală Europeană a Culturii. E vorba de un film de prezentare produs în condiții ciudate, prin „împrumutarea” fără consimțământul autorului a unui text. O eroare care e greu de justificat atfel decât în termenii unei grabe de a „scoate” ceva pe piață, de ochii lumii. E regretabil că TM 2021 se promovează cu  un text care nu-i aparține . Înainte de acest exemplu viu de inadecvare culturală, un alt protest , de data aceasta a celor din Unitatea artistică a Asociației TM2021, arăta că veștile bune despre pregătirea programului cultural pentru 2021 continuă să se lase așteptate nepermis de mult. Chiar și semnalul de alarmă tras de către unul dintre cunoscuții italieni stabiliți în Timișoara, Gianluca Testa, este mai mult decât simptomatic pentru neliniștile trezite în comunitatea timișoreană, în urma inadecvărilor repretate în proiectarea ...