"Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a precizat astăzi că doreşte ca toţi membrii partidului să participe direct la alegerea preşedintelui, chiar dacă aceasta este o procedura dificilă."
Votul direct și universal dat de fiecare membru, susținut (conform statutului) azi de actualul președinte interimar al PSD, aplică modelul laburist al alegerii interne. În Marea Britanie tocmai s-au încheiat alegerile interne (chiar în 12 septembrie), Jeremy Corbyn primind aproape 60% din voturile membrilor și simpatizanților, chiar din primul tur al competiției pentru alegerea președintelui Partidului Laburist . Nici Tony Blair nu a câștigat președinția laburistă atât de categoric.
Data propusă pentru Congresul PSD este 11 octombrie, iar data votului pentru președinte este 9 octombrie, într-o procedură de vot deschisă către fiecare membru al partidului, într-o bună tradiție europeană.
Tot în Congres, social-democrații vor adopta un program și un set de priorități și obiective pentru 2016, cu care va începe adevărata dezbatere despre viitor.
Comentarii