Probabil că aţi văzut postarea lui Adrian Orza de Facebook, în care se arată un grafic de distribuţie a răspunsurilor la o întrebare cheie a acestui moment: Dacă mâine ar fi alegeri locale, pe candidatul cărui partid l-aţi vota drept primarul Municipiului Timişoara? Răspunsurile sunt destul de interesante, numai bune pentru Orza, pentru ca să-i facă frumoasă o zi de weekend. Orza e pe primul loc, urmat pe aproape de Robu şi Bîrsăşteanu, la egalitate. Asta echivalează cu o victorie de etapă a lui Orza, care îi dovedeşte pe Robu şi Bîrsăşteanu, la pachet. Seamănă cu un sondaj, dar nu e. Nu se spune când, cum şi cine l-a făcut. Ceea ce lasă loc tuturor opţiunilor posibile. O frumoasă diagramă de rezultate ciudate, fără nicio legătură cu un sondaj real, asta e, în final, bucuria de o zi a lui Orza.
Se tot fac sondaje prin oraş. Sunt dificil de realizat în această perioadă, în lunile dinaintea alegerilor. O ştiu şi liberalii, care chiar au renunţat să mai bată la uşă prin operatorii de interviuri, mărginindu-se doar la sondajele telefonice. Bune şi ele, căci oricum nu au voie să indice altceva decât e voinţa unicului boss.
Mai fac şi alţii prin oraş sondaje, cei din presă sau de pe lângă presă. E greu să faci sondaje, unele merg pe metode dubioase, altele cu eşantioane profund nerelevante, oferind date cantitative serios deviate faţă de datele universului de referinţă.
În 2012, USL a realizat o serie de testări telefonice ale opţiunilor de vot din Timişoara, în săptămânile dinaintea alegerilor locale. Consolidarea zilnică a răspunsurilor culese telefonic a dus la o estimare a rezultatelor de vot destul de exactă în raport cu rezultatele centralizate în duminica votului. Efortul de testare a grupat însă mai mult de zece mii de interviuri telefonice. Atunci însă, acum patru ani, timişorenii răspundeau uşor la întrebările telefonice despre intenţiile de vot.
În aceste zile se remarcă un fenomen absolut invers: timişorenii evită să răspundă la întrebările testului telefonic. Faţă de acum patru ani, a obţine zece mii de răspunsuri telefonice cu privire la intenţia de vot este un vis irealizabil. Chiar dacă sunt mulţi povestitori care afirmă că primarul actual este câştigător liniştit al apropiatului scrutin local, testările telefonice cu privire la intenţiile de vot nu arată deloc aşa. Cu alte cuvinte, reticenţa timişorenilor de a răspunde cu privire la intenţiile de vot (întâlnită de toţi cei care fac sondaje în aceste zile, fără excepţie), indică absenţa unui candidat cu imagine de învingător puternic profilată. Dacă ar fi altfel, dacă Robu ar mai avea imaginea de învingător, sondajele ar decurge foarte uşor şi ar înregistra rapid un bloc de opţiuni pro-Robu foarte bine delimitat, mai important decât blocul indecişilor şi cel al non-votanţilor. Dar nu este aşa. Mai mult, se vede clar că ponderea răspunsurilor care indică voturile pentru Robu sunt în sondajele acestor zile minoritare în raport cu răspunsurile care indică indecizie sau non-vot. Asta înseamnă că opţiunea pentru Robu nu este o opţiune asimilată de public cu dezirabilitatea, căci, la notorietetea pe care o deţine, primarul actual ar trebui să capitalizeze un confortabil val majoritar de opţiune de vot. Faptul că nu se mai vede efectul de dezirabilitate în votul pro-Robu, faptul că indecişii şi non-votanţii sunt acum majoritari, arată că semnalele presei şi ale societăţii civile au reuşit să întoarcă un curent de opinie foarte favorabil actualei administraţii. Un curent de opinie ce a pornit de la un plus-infinit acum patru ani şi s-a cam făcut ţăndări până azi. Intrarea opţiunilor pro-Robu într-un prag minoritar, distanţat net în raport cu cota de notorietate pe care o are, o serioasă compactare a opţiunilor deja definite ale timişorenilor pentru trei sau patru candidaţi principali, alinierea urmăritorilor lui Robu la mică distanţă de favorit (încă favorit doar prin forţa mecanismului de alegeri într-un singur tur), lărgirea segmentului indecişilor şi non-votanţilor, iată care sunt principalele caracteristici ale momentului electoral timişorean, cu zece zile înaintea începerii oficiale a campaniei electorale.
Concluzia este simplă, mai ales pentru cei obişnuiţi cu datele şi evaluările de teren: jocul electoral al localelor în Timişoara este într-un moment cheie, când s-au aşezat la start mulţi competitori, între care unul credea că va avea de alergat până la finish doar jumătate din cursa pe care toţi ceilalţi o vor avea de alergat. El ar fi câştigat detaşat, în condiţiile aşteptate de el însuşi. Însă, surpriză, comitetul olimpic al comunităţii timişorene s-a întrunit cu şase săptămâni înainte de cursă, a decis că toţi competitorii se aşează la aceeaşi linie de start şi că trebuie să alearge umăr la umăr, într-o cursă egală pentru toţi. Cine e mai sprinten, câştigă. Adică cel care poate demonstra mai convingător că nu vine să ia, ci vine să dea.
Toţi competitorii pentru funcţia de primar vorbesc acum emoţional, se întrec să se arate pozitivi şi complet pregătiţi. Însă competiţia e dură, nu e concurs de frumuseţe, o să câştige doar cel care va face demonstraţia unei situări în centrul intereselor comunităţii timişorene, un joc de logică ce se joacă după principiul votului util.
Comentarii