Romanul care îi este publicat în
1958, „O lume de străini”, este
interzis în scurtă vreme în Africa de Sus, interdicţia fiind menţinută până în
1970. După începerea procesului lui Nelson Mandela, în 1962, autoarea este o
militantă deschisă pentru cauza anti-apartheid. În 1966 publică „Defuncta lume burgheză”, urmând ca şi
acest roman să fie interzis de guvernul sud-african timp de zece ani. În 1979
publică „Fiica lui Burger”, roman
omagiu dedicat lui Bram Fischer, avocatul lui Nelson Mandela, şi acest text
ajungând în scurtă vreme interzis. În 1981 publică „Oamenii lui July”, interzis şi cenzurat atât în regimul de
apartheid cât şi în cel imediat următor. Militantismul său anti-apartheid se
intensifică, iar în 1986 depune mărturie în procesul celor 22 de militanţi
politici pentru drepturile negrilor din celebrul Delmas Treason Trial, apoi se
implică în marşurile de protest şi ascunde lideri ai Congresului Naţional
African.
Premiile literare cu care Nadine
Gordimer a fost remarcată internaţional au avut şi o motivare explicit
politică, construită de baza posturii sale permanent protestatare faţă de
nedreptăţile lumii africane. Printre ele se află Commonwealth Writers Prize,
Premiul Internaţional Botev, Malaparte (Italia), Nelly Sachs (Germania), Modern
Language Association Award, Central News Agency Literary Award, Booker Prize,
James Tait Black Memorial Prize.
Nadine Gordimer este recunoscută
drept cea mai importantă scriitoare de ficţiune a Africii Negre, zona
sub-sahariană a continentului african. Cele două teme cheie în literatura sa,
aşa cum sunt acestea deplin recunoscute în circuitele internaţionale culturale,
sunt legate implicit de viaţa tumultoasă a continentului african: iubirea şi
politica sunt subiectele predominante din textele sale, ca o dialectică a
comuniunii şi a distanţării, a căutării dreptăţii şi a escaladării conflictelor
pentru putere.
Într-o trimitere de subtext,
titlul „Nimeni alături de mine” evocă
această distanţare şi chiar ruptură apărută între oameni prin jocul politicii,
chiar şi între cei mai apropiaţi oameni, iubiţi sau soţi. Cele două cupluri ce
joacă scene politice, soţii Vera şi Bennet Stark şi soţii Sibongile şi Didymus
Maqoma, trec prin cele trei stadii ale istoriei politice recente a Africii de
Sud, prin etapa apartheidului, a revoluţiei de eliberare şi a
post-apartheidului, iar politica şi ororile luptelor cu regimul autoritar sunt
cadrul în care relaţiile cele mai strânse ajung să se consume, într-o
similitudine stranie cu dispariţia vechiului regim, un regim care a reprezentat
o relicvă modernă a ultimului veac de colonialism european în Africa.
Cum este Africa pe care o
cunoaştem prin textul scris de Nadine Gordimer? Cât de mult sau de puţin este
închis textul între graniţele naţionale ale Republicii Africii de Sud, sau cum
se traversează în text chiar dincolo de aceste graniţe, pentru a dezbate
întreaga textură a politicii continentului african? Textul cuprinde două
indicaţii majore despre cuprinderea generică, zonal-continentală, a temelor şi
subiectelor politice descrise.
Prima trimitere face referire la
experienţele politice din Angola şi Nigeria. În Angola, odată cu declanşarea
mişcărilor de eliberare colonială, a apărut o mişcare extremistă naţionalistă,
respectiv etnocentristă, UNITA, care a stabilit o alianţă politico-militară cu
guvernul sud-african, provocând invadarea Angolei şi ocuparea acesteia de către
guvernul de apartheid din Africa de Sud (pentru apărarea frontului namibian),
într-o dinamică geopolitică africană foarte extinsă, în care s-au intersectat
interesele accesului la resurse ale Statelor Unite şi puterilor colonialiste
europene. UNITA a refuzat să recunoască rezultatul alegerilor libere din 1991,
mai apoi, iar războiul civil a reînceput. Un alt caz similar este din Nigeria,
unde generalul Babangida a guvernat autoritar între 1985 şi 1993, ajungând la
putere prin lovitură de stat militară. La finalul perioadei sale de guvernare,
acesta a refuzat să recunoască rezultatul alegerilor libere. Ajuns la putere
fără lupte şi fără vărsare de sânge, promiţând să elimine abuzurile împotriva
drepturilor omului produse de vechiul regim, a rămas agăţat prin orice mijloace
de putere, mult mai mult decât a promis că va face, printr-un stil de conducere
autoritar, acuzat chiar de abuzuri.
„- Dar dacă vom restitui bunurile, Zeph,
trebuie ca oamenii să ştie ce se poate întâmpla. Cum să tratăm cu negrii
ultranaţionalişti care încă se cramponează de mica lor putere, chiar dacă
teritoriile lor private au fost reîncorporate în stat? Dacă alianţa lor cu
aripa de dreapta a albilor ţine şi se dezvoltă? Dacă generalii albi vor deveni
generalii lor? Şi armata va deveni sursa lor de arme?
- Trebuie să li se arate – categoric, nu
există alternativă – că nu pot avea câştig de cauză. După toţi aceşti ani cu
armele şi armatele albilor, după miile de oameni pe care i-au omorât, după
toate legile pe care le-au elaborat ei, după milioanele de nenorociţi pe care
i-au jefuit pe pământ şi i-au izgonit prin toată ţara ca să le ia proprietăţile,
după toate acestea au trebuit totuşi să-l elibereze pe Nelson Mandela din
închisoare şi să se aşeze la masa negocierilor. Nu-i aşa? Trebuie să se ştie că
nu pot avea câştig de cauză. Chiar dacă vor face ce au făcut UNITA în Angola şi
vor refuza să recunoască rezultatul alegerilor când le vom câştiga, chiar dacă
fac ce a făcut Babangida, declarând alegerile nule şi neavenite. Nu pot
câştiga.„
Această referire la cazurile
angolez şi nigerian indică în subtext acoperirea supra-naţională a tematicii
politice dezvoltate în „Nimeni alături de mine”. Luptele civile, delimitate cu
preponderenţă tribal şi etnic, sunt generalizate în tot spaţiul african
sub-saharian, de la nord la sud, de la est la vest. Amestecul de culori, etnii,
limbi, culturi de influenţă, cercuri de dominare şi hegemonie colonialistă,
acest mozaic al lumii africane este, în fapt, principala tema politică a
textului autoarei sud-africane.
A doua trimitere din text,
reprezentativă pentru cuprinderea sa zonal-continentală, se află într-un pasaj
relativ reflexiv despre caracteristicile socio-culturale şi comportamentale ale
locurilor invocate în ficţiune, din sudul extrem al continentului,
caracteristici ce nu sunt însă zonate si delimitate în graniţe strict
naţionale. Acest text poate chiar să fie considerat drept centrul naraţiunii,
un loc de legătură între toate planurile ficţiunii, scenariile şi personajele
politice implicate, un principiu de viaţă african, plasat în centrul textului
din cauză că este, în fapt, plasat în centrul dinamicii politice şi sociale
africane. Fragmentul face apel la un scenariu de putere în care mozaicul etnic,
lingvistic şi cultural reprezintă noua matrice a relaţiilor sociale africane,
depăşind prin acest stadiu segregarea negrilor de către albi (caracteristică
vechiului regim), evenimentul semnificativ al relaţiei de putere indicat aici
fiind cel al renaşterii unei noi identităţi africane. Identitatea africană este
operator al puterii, noua realitate politică africană post-colonială fiind
decisiv determinată de acest operator al dinamicii raporturilor de putere.
Identitatea africană este atât localistă (influenţată covârşitor de
organizările tribale, de microcomunităţile lingvistice), dar şi globalistă, mai
ales prin ansamblul relaţiilor noi internaţionale stabilite între Occidentul
european şi american şi guvernările noilor state post-coloniale. În acest
cadru, fragmentul ce arată textura profundă socio-culturală africană devine un
decupaj central al textului de ficţiune politică, o definiţie a lumii Africii
Negre, aflată în dialectica dintre dominare şi rezistenţă:
„A sosit de la şcoală, din Anglia, şi Mpho,
fiica lui Sally şi a lui Didy, născută în exil. Îşi petrecea, fără nicio
discriminare, un weekend în casa Stark, o săptămână la casa bunicii ei din
Alexandra; la Stark dormea în patul şi printre afişele cu vedete pop şi printre
nimicurile care supravieţuiseră adolescenţei şi absenţei fiicei lor, Annick.
Fiica familiei Maqoma era o frumuseţe de şaisprezece ani, de felul celor create
de polenizarea încrucişată a istoriei. Graniţele sunt schimbate, ideologiile
fuzionează, sectele, religioase sau filosofice, creează noi idoli din
combinaţiile de crezuri, descoperirile ştiinţifice fac legături de cauză şi
efect între elemente disparate, un talmeş-balmeş de nume teritoriale etnice
alcătuiesc o naţionalitate din popoare de limbi multiple şi de religii
diferite, şi un stil nou de frumuseţe răsare din încleştarea dintre dominaţie
şi rezistenţă„.
În acest fragment sunt bine
reprezentate caracteristicile noilor naţiuni din Africa post-colonială: limbi
diferite, etnii diferite, culori şi tradiţii locale specifice, religii adoptate
diferit şi chiar aceleaşi fapte din istoria recentă povestite şi interpretate
diferit, într-o dinamică şi un amestec cultural ce traversează, în fapt,
graniţele formale ale ţărilor, dezvăluind un conglomerat plurisocial şi
pluripolitic continental.
Prin caracteristicile acestui
text ficţional politic, rezultate din decupajele fragmentare, se trasează un
profil politic al unei societăţi conflictuale, care avansează în reorganizarea
politică între hegemonia colonialistă a albilor şi rezistenţa prin protest şi
revoltă a negrilor, context din care se dezvoltă o nouă identitate africană
post-colonială.
Cele două cupluri de personaje
principale, soţii Vera şi Bennet Stark şi soţii Sibongile şi Didymus Maqoma,
sunt personaje arhetipale pentru posturi politice diferite: primii se revendică
din categoria minoritarilor ce ajung să lupte pentru cauza majoritarilor
dominaţi şi segregaţi, în timp ce soţii Maqoma au profilul militanţilor
aparţinând populaţiei negre, segregate. Nu se situează în opoziţie, sunt
relativ aliaţi, dar modul în care traversează cele trei cadre narative arată o
distanţă de poziţionare politică semnificativă.
Copii soţilor Stark sunt
occidentalizaţi dar şi distanţaţi de părinţi, o familie în care Vera este
simbolul susţinerii cauzei negre de către un alb, în timp ce fata soţilor Maqoma, Mpho, deşi
vine cu deprinderi din exilul îndepărtat, este forţată să se reconvertească la
convenienţele locale, este obligată să accepte toate regulile rigide ale
familiei ce nu-şi poate ştirbi cariera politică prin scandaluri familiale.
Nu doar acest caz compune o scenă
în care politicul oferă un cadru în care se intersectează şi alte determinante
culturale şi sociale. Alte câteva personaje joacă roluri cu profil secundar,
dar nu mai puţin politic. Otto Abanel, personajul generaţiei bebeluşilor lui
Hitler, este o apariţie episodică între scenele principale , care însă îşi
găseşte ecou în mai multe alte scene în care sunt evocate atrocităţile
segregaţionismului, comparate cu cele ale nazismului.
Zeph Rapulana este unul dintre
liderii Mişcării de Eliberare, un personaj cu note caracteristice ale
idealismului politic, cel care face diferenţa dintre frica generalizată şi
curajul liderului, chiar curajul eroic, opunându-se complet naturii politice a
unui aşa-zis predestinat bebeluş ideal, creat de laboratoarele nazismului. Zeph
este un lider natural al tribului său. Simetric, între fermierul Tertius
Odendaal şi personajul tânărului negru Oupa se deschide o antiteză politică în
acelaşi sens cu cel din dialectica dintre dominare şi rezistenţă.
Enunţuri discursive
A. Enunţuri discursive situate la
nivelul scenei narative situate în perioada procesului de evacuare a
comunităţilor de negri de pe teritoriile fermelor deţinute de albii
sud-africani şi în cea a post-evacuărilor (Partea întâi: „Povară”):
1. Segregarea negilor în spaţiile
de locuire şi vecinătăţile cu albii sud-africani;
2. Minciuna prin omisiune,
disimularea, falsul parţial şi evitarea, mecanismul civic de apărare împotriva
represiunii;
3. Ameninţarea se formulează
voalat.
B. Enunţuri discursive situate la
nivelul scenei narative situate în perioada de tranziţie post-apartheid, când
liderii Mişcării de Eliberare se întorc
din exil (Partea a doua: „Tranzit”):
1. Reîntoarcerea din exil: scena
ritualului politic de la aeroport;
2. Mozaic, amestec şi ambivalenţă
a grupurilor identitare africane;
3. Despre practicile de reprimare
publică;
4. Didymus - anchetator în numele
libertăţii;
C. Enunţuri discursive situate la
nivelul scenei narative situate în perioada noului regim, a crizei politice
specifice fazelor post-autoritariste africane (Partea a treia: „Sosiri”):
1. Promisiunile noului regim sunt
maximale;
2. Eliminarea segregării politice
nu elimină cu totul discriminările (economică, educaţională, de locuire,
segregare stereotipală);
3. Pericolul extremismului negru;
4. Relatările procesului
lagărelor;
Operatorii politici
Generatorii schimbării raporturilor sociale în relaţii asimetrice de dominare, relaţii de putere, sunt:
• Deţinerea proprietăţii
• Presiunea aparatului represiv
• Ameninţarea (negrilor asupra familiei
fermierilor albi)
• Apartenenţa la Mişcarea de Eliberare
• Identitatea africană (în secundar cea sud-africană)
• Brutalitatea fizică
• Rolul de anchetator
• Intoleranţa la corupţie
• Stereotipurile asupra negrilor
• Extremismul politic
• Rescrierea istoriei
• Tortura
Situarea textului pe axa zonal-global
În urma analizei operatorilor
politici, cei care definesc relaţiile şi strategiile de putere descrise în
decupajele de text, se clarifică un set de resurse ale puterii definitorii
pentru spaţiul politic african, cu preponderenţă sud-african.
În acest text se poate vorbi de o
localizare pregnantă a operatorilor puterii, chiar situată aproape de
localismul populaţiilor tribale africane. Dar aceşti operatori nu îi
diferenţiază complet pe sud-africani faţă de nigerieni, pe namibieni de
camerunezi sau de cei din Botswana. Delimitarea vizibilă apare într-un element
de terminologie politică specific Africii de Sud, termenul prin care denumeşte
specificul segregaţionist al regimului politic de dominare al albilor în Africa
de Sud între 1945 şi 1990. Apartheidul este cel mai specific operator al
puterii în Africa de Sud din acel timp, disipat apoi, după căderea regimului,
într-un mixaj comun de resurse de putere provenite pe axele diferenţelor de
limbă, etnie, religie, identitate de gen sau de vârstă. Naţionalitatea este tot
un construct nepredictiv pentru relaţiile şi strategiile politice în ansamblul
lor, aşa cum sunt acestea construite narativ în textul ce face obiectul acestui
studiu de caz, text în care sunt traversate trei etape importante politic:
apartheidul, răsturnarea regimului şi post-apartheidul începutului de
democraţie populară. Vechiul regim segregaţionist este înlocuit cu noul regim
ce promite idealul democratic şi moral, dar care intră într-o etapă clasică de
confruntare, în care sunt primordiale
discriminările şi violenţa luptei pentru accesul la resurse.
Comentarii