Şi unii şi alţii, scriitori şi politicieni, sunt obişnuiţi să analizeze şi să găsească explicaţii pentru aproape tot ce se întâmplă în lumea din care fac parte. Şi le găsesc, nu-i vorbă, de cele mai multe ori. Însă, când să comenteze aceste explicaţii, atunci când vine vorba despre cum să trăim mai bine sau cum să fie mai puţin rău, scriitorii chiar spun ce ştiu (ori măcar poveştile lor sunt mai convingătoare şi au, parcă, autenticitate), în timp ce politicienii vorbesc vorbe, în clişee şi prejudecăţi călduţe, nu cumva să spună ceva de care se tem cei mai mulţi din alegătorii fideli pe care îi au. De câteva zile, de când nebunia atacurilor teroriste din Paris a făcut ca războiul de la graniţele Ucrainei să intre în plan secundar, mi-e teamă şi mie să scriu despre cum se leagă oamenii la ochi prin idei false (numite idealisme şi fanatisme), despre cum devin vulnerabili, nefericiţi, frustraţi, porniţi pe răzbunare, şi despre cum ajung să fie puşi în situaţii dintre cele mai puţin...